[Jurnal în mișcare 01’23] Normalitatea e fără câini liberi pe câmp

Altstatten running ianuarie 2

Nu mi s-au întâmplat prea multe în prima lună a lui 2023, dar moartea Anei m-a șocat și, după atâtea zile, încă sunt afectată. Indiferent de taberele care s-au format, pe mine mă dezamăgește profund lipsa de reacție a celor care merg pe munte și a celor care aleargă. Ei știu prea bine situația, că sunt câini absolut peste tot, haite adesea, că nu e sigur să mergi singur mai pe nicăieri. Pentru că sunt câțiva „viteji” care imediat sar să te facă cu ou și cu oțet dacă-ți recunoști teama de câini, oamenii preferă să tacă. O tăcere ca o tragedie continuă.

Eu alerg aici pe câmpuri, pe dealuri și, dacă aud o mișcare undeva, nu mai tresar de frică, ci de curiozitate: poate e o căprioară. Știți că nu mă omor după Elveția, dar faptul că nu au câini liberi e un plus. Normalitatea e ca omul să alerge/meargă pe oriunde poftește fără să fie alergat de „cei mai buni prieteni”… ai cuiva, ai nimănui sau poate ai românilor needucați, cu ură de semeni sau cu nesimțire crasă. Cu mentalitate de acum x secole. Dacă cei care fac mișcare, prima linie cum ar veni, sunt atât de nepăsători, „iubitorii” de normalitate anormală vor învinge. Vor trăncăni și vor fi singurii care vor conta. Ca și până acum.

Ana a murit degeaba. Iar eu simt o furie pe care mi-o pot explica… din păcate.

...citește mai departe ↑

Un an de Elveția

Flaescherberg Regitzer Spitz 3

Pe 18 decembrie 2021 am ajuns în Altstätten, un orășel elvețian de 12.000 locuitori de pe Valea Rinului, aproape de Austria și Germania. Azi s-a făcut anul, un an care a trecut repede cu zile ce au trecut greu.

Nu simt că am evoluat semnificativ la vreun capitol, dar în realitate lucrurile s-au mișcat, câte puțin din fiecare. Greu de măsurat și greu de spus în ce direcție. Cert e că mă simt mai maturizată de această experiență pe care nu mi-o planificasem și nici dorisem, dar iată că s-a întâmplat.

...citește mai departe ↑

Gamperney Berglauf 2022 – Un vertical în Grabs

vertical montan cursa alergare

Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce am văzut cu ce se mănâncă alergarea pe aici, mă cam apucă rușinea.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare] Mai 2022. Plimbări prin Elveția

Unele momente merită puse deoparte, iar facebook nu mă inspiră să înșir acolo sute de poze. E drept că cele mai multe ajung pe strava, dar acolo nu-mi arde să povestesc. Iar eu sunt o povestitoare, încă simt nevoia să spun cuiva unde-am fost, ce-am văzut, cuiva însemnând chiar și mie. Mă tem de momentul când îmi va dispărea și această nevoie ce oricum s-a tot diminuat. Probabil voi îmbătrâni de tot și nu mă refer la vârsta biologică. Revenind la blog, m-am inspirat de la cea mai bună prietenă cu ideea de a ține un jurnal lunar în care să menționez experiențele interesante, cele pentru care nu dedic postări separate, așa cum sunt turele mai lungi de drumeție sau alergare.

...citește mai departe ↑

Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare

Hoher Kasten e un fel de Postăvaru, au aproximativ aceeași altitudine (1794m, respectiv 1799m), se impun deasupra văii Rinului respectiv a Depresiunii Brașov, sunt vârfuri accesibile cu telecabina, dar nu lipsesc nici urcușurile susținute. Poate de aceea mi-am dorit să ajung pe Hoher Kasten într-o zi cu vreme bună, fără ceața sau ploaia ce au marcat weekend-urile trecute, să mă dumiresc care-i treaba cu întreg peisajul și cu infrastructura care în Alpi e cu totul la alt nivel. Evident că și drumeții sunt pe măsură.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234