meet the sun
Septembrie e luna în care am fost cu Mike prin Alpi. Luna în care am scos cel mai bun timp în alergare pe zece kilometri. Luna în care am ajuns pentru prima oară în Sicilia. Între aceste momente memorabile a fost însă multă muncă, rutină de zi cu zi, oboseală, plus planificarea pe repede-înainte a vacanței de toamnă – e mult mai ușor să mergi la munte decât la mare!
Vara aceasta am reușit performanța de a nu dormi la cort, iar Miruna ne-a tot reamintit asta de câte ori a avut ocazia astfel că, profitând de lipsa ploilor, am rezervat un loc la campingul descoperit când am fost în zona Bernina, unul cât se poate de pitoresc și de la altitudine, deși e aparent pe o vale: Camping Monteratsch (1800m).
Iar de la camping până aproape de ghețarul Monteratsch a fost fix de o drumeție mamă-fiică, cu stâncării și zmeură abia coaptă, cu priveliști wow chiar și pentru copil, că eu sunt oricum „topită” și cu povești până m-a durut… gura. N-a lipsit nici ținta culinară a fie-mii, prânzul la Cabana Boval, cu un nume în retroromană la fel de pitoresc ca locul: Chamanna da Boval.
Am observat acest vârf încă de la primele drumuri pe Valea Rinului pentru că, fie iarnă sau vară, zici că stă cu nasul pe sus în colțul văii, ajutat și de peretele de stâncă cu care grupa Churfirsten (Werdenberg) se termină brusc.
În familie, a fost weekend-ul Gonzen pentru că sâmbătă l-a urcat Andrei, iar duminică eu, motivată și de poze, dar și de concursul vertical ce se apropie și pentru care am ales să mă pregătesc cu ture pe sufletul meu, adică pe munte.
Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii.
În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.
Septembrie e luna în care au venit prietenii. Trei zile de care nu mă pot văita că au trecut prea repede, sentimentul dominant fiind de recunoștință și așa vreau să rămână. Septembrie e luna în care, trecându-mi-se pragul, a devenit mai suportabil spațiul acesta unde frământările fără cap și coadă se trezesc înaintea mea și se culcă după mine. Au fost aici, iar dacă ei au fost aici, poate nu sunt nici eu chiar atât de departe…