Gamperney Berglauf 2022 – Un vertical în Grabs

Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce am văzut cu ce se mănâncă alergarea pe aici, mă cam apucă rușinea.

Când se pun la start vreo 220 de alergători te gândești că e un concurs mic, local, dar când începi să afli câteva ceva despre ei, să alergi cot la cot cu ei, realizezi că nivelul e mult superior. Și-apoi rămâi în urmă și privindu-le picioarele cum domină serpentinele asfaltate în timp ce tu abia ți le târăști neașteptat de grele, tot ce-ți mai rămâne să speri e că ultima porțiune, cea mai înclinată și singura montană, o să te readucă în cursă, nu pentru că ar mai conta în clasament, ci pentru că trebuie să-ți iei revanșa față de tine.

...citește mai departe ↑

Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări prin Elveția

Unele momente merită puse deoparte, iar facebook nu mă inspiră să înșir acolo sute de poze. E drept că cele mai multe ajung pe strava, dar acolo nu-mi arde să povestesc. Iar eu sunt o povestitoare, încă simt nevoia să spun cuiva unde-am fost, ce-am văzut, cuiva însemnând chiar și mie. Mă tem de momentul când îmi va dispărea și această nevoie ce oricum s-a tot diminuat. Probabil voi îmbătrâni de tot și nu mă refer la vârsta biologică. Revenind la blog, m-am inspirat de la cea mai bună prietenă cu ideea de a ține un jurnal lunar în care să menționez experiențele interesante, cele pentru care nu dedic postări separate, așa cum sunt turele mai lungi de drumeție sau alergare.

...citește mai departe ↑

Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare

Hoher Kasten e un fel de Postăvaru, au aproximativ aceeași altitudine (1794m, respectiv 1799m), se impun deasupra văii Rinului respectiv a Depresiunii Brașov, sunt vârfuri accesibile cu telecabina, dar nu lipsesc nici urcușurile susținute. Poate de aceea mi-am dorit să ajung pe Hoher Kasten într-o zi cu vreme bună, fără ceața sau ploaia ce au marcat weekend-urile trecute, să mă dumiresc care-i treaba cu întreg peisajul și cu infrastructura care în Alpi e cu totul la alt nivel. Evident că și drumeții sunt pe măsură.

...citește mai departe ↑

Rhylauf 2022 – Prima (mini) cursă în afara României

Am vrut să renunț de la kilometrul unu. Până pe la kilometrul patru am tot pendulat dacă să renunț sau nu. Sentimente amestecate, amânări, frustrări și… vânt. Prea mult vânt. Poate că mă ajuta când bătea din spate, dar cu siguranță mă destabiliza total când îl simțeam din lateral sau din față. Nu reușeam să mai țin ritmul, dar mai grav, îmi reveneam destul de greu când condițiile erau din nou prielnice Aș fi tras de mine, dar nu mă găseam, parcă mă ascunsesem undeva între bentița prea subțire de pe urechi și încălțările care se lipeau de asfalt amânând zborul. Am alergat îndesată. Cursele bune nu au legătură cu timpul final. Timpul a fost bun, cursa nu. Și nici cu terenul elvețian sau românesc nu e vreo legătură: când alergi cât poți tu de tare, creierul îți servește antrenamentul fizic și mental, nici mai mult, nici mai puțin. Uitasem că și starea de spirit se antrenează.

...citește mai departe ↑

Prima lună în Altstätten


S-a împlinit o lună de când am ajuns în Elveția și încă mă simt proaspăt catapultată în provincialul Altstätten de pe Valea Rinului. Impresiile cer să fie scrise până nu devin prea banale sau eu prea ocupată. Cât despre țara gazdă, atât cât se vede dintr-un orășel de provincie, oamenii sunt perfecționiști și totul pare într-un flux continuu de perfecționare. Peisajul urbano-rural e de-un estetic „tricotat” compulsiv la fir mic, dar dealurile premontane sunt cam prea locuite pentru gusturile mele – asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea o casă pe-o colină (sic!).
Altfel, încă încerc să-mi dau seama care ar putea fi rolul meu aici.

...citește mai departe ↑