[Jurnal în mișcare 05’23] Am alergat de-a venit vara!

O nouă postare mai mult despre alergare și mi se pare normal să vă anunț încă de la început tema, că poate nu sunteți pasionați. Dar pozele sunt multe, cum v-am obișnuit, dacă aveți chef de vizitat virtual plaiurile elvețiene obișnuite, nu acelea la care se merge țintă în concediu. Titlul conține o bucurie, dar și o mirare, căci și aici, ca și acasă, a venit brusc vara după un val de ploi și frig. Ieeei!

Totodată, vreau să mulțumesc celor care s-au abonat între timp și celor care mi-au trimis mesaje sau feedback. Știu că un blog e fix ca o picătură în oceanul „social media”, se pierde, nu se vede, nu are impact etc., însă e pasiunea mea și totodată crezul meu că fiecare suntem croiți pentru un anume tip de creativitate pe care, din motiv de evoluție, bănuiesc, simțim neapărat să o dăm mai departe. Poate chiar acesta e mesajul meu cu scrisul, cu alergarea, cu florile: e important să ai pasiuni. Nu trebuie să fii primul, cel mai cunoscut, mai talentat etc., ci să-ți fie bine făcând asta și să transmiți genul ăsta de energie și celor din jur.

Strava zice că în luna mai am strâns 28 de alergări cumulate în 350km (recordul lunar de până acum) cu 9800m+. Patru urcări din Altstätten la St. Anton (vârful de deasupra orașului) – am ajuns la 11 pe anul ăsta, trei drumeții cu Miruna și câțiva kilometri pe bicicletă, ca să nu fie chiar zero.

Climatic vorbind, începutul de an a fost destul de dubios, nefiind prea clară trecerea dintre anotimpuri. Alergând aproape zilnic, pot să zic că n-am ratat nicio ploaie, mai ales pe cele combinate cu vânt și frig, tânjind după soare și lăsatul la „picioare și coate goale”. Grădinile au luat startul mai târziu, dar fânul s-a copt, iar acum atmosfera e una de vară.

Iar eu, după o iarnă și-o primăvară în care m-am ferit de sinuzită ca diavolul de tămâie, m-am trezit pălită într-o dimineață de mai. A fost o săptămână de chin și de deprimare, știind de anul trecut că minim o lună mă ține… Dar cum a venit, așa a și plecat! O fi având cauză virală sau alergică, de la polen sau vreun miros puternic de fertilizator, nu știu, dar aflu de la tot mai multă lume că sinuzitele au început odată cu mutarea în Elveția. Altă climă?!? Sau poate tratamentul meu cu inhalații, duș nazal și mai multe spray-uri a dat roade. Cert e că nu am stat în casă, bentițele să trăiască, iar nurofen am luat doar două zile, căci mi s-a părut că mă cam neutralizează cu totul.

Pe poteci, în familie

20 mai. Drumeție la vecinii austrieci spre Hohe Kugel. Nu am ajuns pe vârf, Miruna mai avea nevoie de o pereche de picioare, dar am descoperit cum arată „dealurile” de peste Rin (4km, 350m+).

29 mai. Drumeție în familie + prietenii din Germania, pe la poalele Churfirsten-ului (8km, 200m+). O experiență nouă, căci am urcat cu o telecabină pe un plan înclinat (Iltiosbahn, 400m+), iar mai apoi am mers pe un traseu circuit tematic Klangweg cu tot felul de „instrumente” muzicale. Nu l-am parcurs integral, dar ne-am făcut o idee… pentru altădată. Peisajele cu vârfurile înzăpezite din Alpstein sau Churfirsten au ținut vie alura inconfundabilă… de Elveția.

În alergare: primul concurs și mulți kilometri

21 mai, Grabs, Gamperney Berglauf ediția 39 (8.8km, 1000m+). Am scris deja jurnalul, are de toate, și oferă o perspectivă a cum sunt concursurile de alergare montană din Elveția (au început cu mult înaintea alor noastre).

*

Am continuat cu planul de antrenament, cu alergări lungi sau cu workout-uri intense, destul de motivată și de atrasă de fiecare nouă provocare. Deși n-am rupt gura târgului la cursa de vertical, eu mă simt în formă și simt acumularea din atâtea săptămâni de când mă antrenez organizat (din februarie). O să văd curând la cursa de la Innsbruck (35km) cum va fi, iar pe 24 iunie mă așteaptă cursa target, Scenic Trail (56km).

Dar cumva nu-mi vine să cred că am reușit să strâng așa de mulți kilometri, 350km, în condițiile în care am doar două alergări lungi de câte 25km, restul din „mărunțișuri”, ca la bonul fiscal când ieși din supermarket și îți vine să iei sacoșa la verificat.

Mă bucur că singura accidentare serioasă a fost sinuzita, pe cele posibile musculare am reușit să le dreg de la primele semne. Încă am probleme hormonale care îmi afectează atât dispoziția psihică, dar mai ales luarea și variația în greutate (ping-pong între 48-50kg în interval de câteva zile), transpirații nocturne care mă fac să încep ziua gata deshidratată și foarte obosită.

Mi-am reactivat contul de instagram, acolo unde postez preponderent despre alergare și am scris destul de multe postări, că inspirația alege momentul, nu locul. Mi se pare oricum mai potrivit decât facebook, unde prietenii sunt din toate categoriile, dar pe insta îmi place să cred că au dat follow doar cine e cu adevărat interesat.

Galeria ici-colo