meet the sun
Practic trailrunning sau alergare montană din 2010 și dincolo de alergarea pe munte înseamnă natură și libertate.
Atunci m-am întrebat dacă merită să fac asta, dacă îmi place aşa ceva şi n-am putut răspunde NU. Păşeam drept ca să feresc piciorul de călcături strâmbe care să mă accidenteze şi mergeam ca şi cum trebuia să duc o solie la capătul lumii! Eram propriul meu curier spre linia de sosire.
Săptămâna asta începe pentru mine sub imperiul somnului, dar şi al optimismului. Ieri am alergat fluturi, dar în curând voi fi eu însumi unul. Nu, nu urmează să mă transform ci doar să mă imaginez unul peste 5 zile când voi alerga / merge / zbura / târî pe şi peste culmile Bucegilor.
Cu toate că am început prost anul 2011, m-am hotărât să nu las totuşi Marathonul 7500 să treacă pe lângă mine. Dacă anul trecut l-am terminat (când vorbeşti de peste 90km verbul a termina înseamnă enorm) şi am ocupat şi un frumos loc trei, anul acesta mă mulţumesc cu secţiunea hobby (doar 45 de km).
Vineri dimineața am ieșit din cort pe la ora 4:45. Frig, rouă, nerăbdare. O noapte dormită prost, chircită în căutarea unui loc drept, căci deși am controlat locul de cort, am reușit să o dau în bară, adică în groapă. Am mai și visat ceva ciudat, Isus intrase în cort, așa cum îl știu din majoritatea icoanelor și stătusem de vorbă mult timp. Nu-mi amintesc ce-am vorbit, dar a ieșit îmbrăcat în polarul meu. N-am îndrăznit să strig și să-mi cer polarul înapoi. În vis mă miram că visasem asta. Apoi am aflat că și ceilați avuseseră o noapte puțin cam agitată. Probabil, emoțiile. M-am echipat cu de toate, foarte sârguincios și am așteptat doar momentul startului. Am vrut să îmbrac tricoul roșu-roz, dar mi-am zis că dacă prindem podiumul o să am nevoie de el, așa că l-am pus la păstrare, just in case 🙂 Și să nu uit, mi-am împletit părul frumos în două cozi.