[Drumeții cu copii] La afine și merișoare pe Culmea Bratocea. Și… căpușe

Trupa fără Radu, fotograful. Pe fundal, culmea Zăganu-Gropșoarele.

Turele cu Miruna nu sunt cine știe ce drumeții mărețe, dar asta nu înseamnă că nu avem parte de aventură. Pe cât posibil încercăm să nu, vrem doar să ne bucurăm de natură și, uneori, când dă norocul, de prieteni. În ultimul an, de când ne-am căpătuit cu corona pe planetă, lucrurile s-au schimbat destul de mult social vorbind, iar în plus viața aduce schimbările ei. Nu viața în sine, oamenii, iar eu se pare că sunt unul la care schimbările trag invariabil o dată la cinci-șase ani. De aceea punctez cu acest mini jurnal un episod al bucuriei revederii cu oameni dragi.

Duminică, 5 septembrie 2021, Ciucaș, Culmea Bratocea
Trupa: Mike și Radu, Andrei și Alina, Vali, Miruna cu părinții Andrei și Claudia
Traseu: din Pasul Bratocea spre Vârful Ciucaș pe marcajul bandă roșie, dus și întors după puterile Mirunei (traseul desenat în dreapta hărții)
Date: 6.5km, 350m+, 3h10min

Traseul e simplu, se lasă mașina în Pasul Bratocea (unde am pus bulina verde pe hartă) și se pornește în sus, după cum spune indicatorul spre Vârful Ciucaș. În funcție de vârsta copilului, de experiența lui anterioară sau de cât de bună e cârca părintelui, veți ajunge cât mai sus pe traseu luând în calcul și întoarcerea.

Cel mai important e să vă bucurați de ce oferă muntele și să nu vă ambiționați inutil pentru că cel mic nu va ține minte că a ajuns sau nu pe vârf – vă spun din experiență, Miruna la aproape cinci ani își amintește vag numele munților pe unde a fost, iar din trasee doar anumite frânturi, eventual ajutată de poze.

În septembrie e un moment bun de mers pe Bratocea căci se coc merișoarele (cele mici și roșii – afinul seamănă cu merișorul și împart același areal), iar afinele se mai găsesc de-o gustare (în timp ce noi abia ne-am colorat limba, doi afinari au coborât totuși cu gălețile pline…). Pentru copii e locul perfect să învețe ce culegi, aia mănânci, adică să deprindă un pic de hărnicie și dexteritate dacă burtica o cere.

Atenție însă la căpușe, în mintea mea venirea toamnei înseamnă și scăparea de detestatele insecte. Doar că se pare că tocmai toamna au o răbufnire însetată și încearcă să mai prindă un ghinionist cu sânge dulce. Mirunei i-am găsit una acasă în păr, acolo unde coada și șepcuța au devenit o ascunzătoare bună. Asta și pentru că la înălțimea ei (104cm) toate ierburile ajunse la maturitate i se scutură în cap… Probabil a cules-o din poiana cu stâna de sub releu unde turma de oi era încă prezentă. Nu e de lăsat autanul acasă până dă zăpada, iar pe cei mici controlați-i des – noi preventiv i-am pus pantaloni lungi, dar se vede că nu e destul și nici nu poți îmbrăca copilul în salopetă cu glugă…

*

A fost o adevărată bucurie să ne revedem și cu Vali în Pasul Bratocea, știam deja că vor veni și Andrei cu Alina. Miruna era la a doua drumeție consecutivă (sâmbătă a făcut una similară la Peștera Coacăzei, vezi postarea anterioară), astfel că nu știam cât o vor ține picioarele.

Ne-am ridicat suficient de sus pe culme cât să se vadă Poiana Teslei și să găsim un loc bun, adăpostit de vânt, unde să stăm la un mini picnic și să povestim diverse. De-acolo prietenii noștri au continuat pe poteci știute de Radu pe la Colții Bratocei, iar noi ne-am retras la mașină mânați și de norii de ploaie ce se cam adunau.

Îmi place să o văd alergând (în locuri lipsite de pericole pe care deocamdată nu le prea conștientizează)

Trupa la pas și la povești. Miruna cred că era în negocieri pentru ceva dulce, de aceea nu avea tragere

Mike și Vali îi cântă în strună când M vrea să se cațere pe bolovanul cel mare.

Un minut mai târziu sunt sus pe vârful stâncii! Sincer, nu credeam, dar de aceea e bine să ai prieteni 🙂

Dacă nu are o pietricică în mână, are un băț. Probabil așa fac toți copiii 🙂

Stâncile rotunjite ale Ciucașului care mi s-au părut mereu deosebite… Acest munte drag pe unde am umblat cândva singură, apoi l-am cunoscut pe Andrei, apoi am revenit cu Miruna în burtică sau în marsupiu și deja de câteva ori pe picioarele ei. Stâncile sunt însă la fel de neclintite.

Poiana Teslei cu Muntele Teslei, inconfundabil.

Activități de popas: povestim, culegem, deranjăm omida.

Vrea mereu să alerge la vale, cum altfel?!? Doar că nu și-a luat încă trânta care să o facă să realizeze… gravitația. În fundal, Muntele Zăganu.

Noi trei coborând. Cu Munții Grohotișului în fundal unde voi alerga peste o săptămâna cursa The Ridge (38km) la Ciucaș X3. Foto: Radu.

Ne grăbim să nu ne prindă ploaia.

În stânga prezentul cu merișor și gențiene, în dreapta trecutul…

Ea cu gândul la eugenia pe care o va primi curând, eu cu gândul că urmează serpentinele de pe DN1A și are rău de mașină, Andrei probabil bucuros că n-a cărat-o nici de data asta pe umeri 😀