Măcinul – un bătrân primitor cu care nu stau niciodată destul de taină…


După câțiva ani de Tâmpa în spatele casei, am reîntâlnit cu surprindere și apreciere Măcinul. Uitasem cum e acest munte, uitasem cum mă face să mă simt, cât e de stâncos și de sălbatic, câtă poveste a timpului îmi trece prin fața ochilor doar când îi privesc bătrânele roci. Iar după câteva luni de izolare pandemică, uitasem și cum mai e cu prietenii în jurul focului…

Mi le-am reamintit pe toate și amintiri noi, prețioase, s-au pus deoparte. Nopți calde, vânt lăsat să bată-n plete, crâng de poveste cu apusuri pastelate peste Pietrele Mariei, cortul împărțit la trei de data aceasta și lărgimea Dobrogei pe care eu, nesătula de munte, am simțit-o ca pe o terapie cu câmpie, un leac la claustrofobia tacită a rutinei.

...citește mai departe ↑

[Ciucaș] O mână de prieteni la Mâna Dracului

Săvârșesc o nedreptate începând mental acest jurnal comparând cu ce a fost odată. Eram mai mulți pe munte, era mai mult timp pentru munte, unii dintre noi nu erau părinți. Prezentul se derulează oricum, iar uneori, dacă insistăm suficient, ne îngăduie momentele mult așteptate. Greșesc adesea subliniindu-mi lipsurile și dorurile, cum ar fi însăși starea de spirit necesară scrierii de față. Dar îmi impun să scriu până mă cern; îmi displace postura nevoiașei.

Doar de mă gândesc la verdele și la florile Ciucașului, la stâncile lui pitorești ce-mi provoacă imaginația să le dau un nume, la cele câteva ore de libertate și de fericire nevinovată alături de oamenii cu care mi-aș petrece de s-ar putea tot timpul liber și-mi dau seama că tot sunt o norocoasă cu normă întreagă chiar dacă norocul vine (mai) rar.

...citește mai departe ↑

Început de septembrie cu prietenii. Prin Ciucaș

Când am fost plecată din țară ori mă împiedica ceva să merg pe munte, nu era of mai mare ca acela de a lipsi de la turele cu prietenii. Și nu pentru că atunci ar fi aventura mai mare sau vârfurile mai semețe sau cine știe ce traseu de nemaifăcut, ci pentru că suntem împreună pe poteci. Muntele e la fel de frumos mereu, aproape neschimbat în cursul umilelor noastre vieți, dar noi cei legați de prietenie suntem mai greu de sincronizat, de adunat împreună. Au fost și vor mai fi vremuri și munți de umblat singur, de umblat doar în doi, în trei, de cucerit sau de contemplat, însă nu vor fi niciodată prea multe clipele cu noi toți înșirați pe o culme.

...citește mai departe ↑

Măgura Codlei în luna lui Cuptor

Mă simțeam pregătită pentru un traseu de drumeție cu ceva mai multă diferență de nivel decât cele parcurse până acum cu bebe, însă Măgura Codlei cu hei-rup-ul ei final și cu potecă – tobogan după ploaie, a venit totuși cam devreme. E un munte cu personalitate calcaros-humoasă, cu accente urzicos-virgine, zgârcit în priveliști, dar nu și la înclinația pantelor, însă cu ceva al lui, mai ales pentru iubitorii (și cunoscătorii) florei.
Altfel, prima drumeție cu gașca extinsă, nu doar cea brașoveană, ca pe vremuri.

...citește mai departe ↑

Drumeția de nouă luni la Curmătura. I

16-Curmatura-rw.jpg
S-au așternut deja câteva zile peste impresiile turei la Cabana Curmătura și sentimentul care domină amintirea ei este unul de recunoștință, pentru prietenii mei dragi ce m-au însoțit, pentru trupul ce îmi îngăduie să mă bucur de ultimele săptămâni de sarcină în stilul meu. Astfel de zile sunt dintre cele mai fericite ale vieții, zile în care nu se întâmplă un eveniment anume, ci în care te lași trăit de simpla tihnă sufletească.

...citește mai departe ↑

Locuri de văzut cu prietenii, Cheile Vârghișului și Tinovul Mohoș

Persani-Chei-Varghis-9339.jpg
De pe la începutul anului am tot vrut să ajung în Cheile Vârghișului, un cotlon interesant al munților Perșani despre care singura-mi impresie e cea lăsată de Măgura Codlei. Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să reușim o reuniune pinguinească, nu chiar toți, dar trebuie și motiv de revenire pe lângă traseele restante de acolo, cele câteva ore abia ajungându-ne pentru trei peșteri și cinci punți.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345