Traseu nou la Ciucaș X3 2021 – The Ridge. Creasta Ciucașului și un pic de Grohotiș

Concursurile de alergare montană, dincolo de competiție și de împingerea limitelor personale, sunt despre munte (sau ar trebui să fie și despre munte). Pentru mine sunt ocazia perfectă de a parcurge un traseu sau o combinație de trasee de una „singură”, cu marcaje și logistică asigurată de organizatori, de a descoperi locuri noi prin care n-aș avea cu cine să merg, de a trăi o experiență montană unică potențată de efort și de momentele când adevărurile și demonii interiori ies de după cortină.

Când am auzit că e un traseu nou pentru cursa de maraton și că se ajunge prin Munții Grohotiș (unde încă nu ajunsesem), mi-au început rotițele să se învârtească și m-am înscris fără să țin cont de antrenament. În plus, Ciucaș X3 este un concurs organizat la superlativ de o echipă care se gândește la toate – e imposibil să nu-ți placă atmosfera de-acolo! Ba chiar aș putea spune că e cu două tăișuri să participi la evenimentul din Cheia, pentru că o să-ți crească inevitabil pretențiile față de alți organizatori care, desigur, se pot simți provocați să ofere experiențe la fel de memorabile.

Personal vorbind, traseele sunt cele mai importante, iar apoi locația unde se întâmplă chestiunile organizatorice și se socializează (cât mai puțin urban, cât mai intim etc.) căci, în definitiv, asta mă tentează să particip: muntele, alergarea și oamenii faini cu care pot discuta ore în șir despre orice 🙂

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La afine și merișoare pe Culmea Bratocea. Și… căpușe

Turele cu Miruna nu sunt cine știe ce drumeții mărețe, dar asta nu înseamnă că nu avem parte de aventură. Pe cât posibil încercăm să nu, vrem doar să ne bucurăm de natură și, uneori, când dă norocul, de prieteni. În ultimul an, de când ne-am căpătuit cu corona pe planetă, lucrurile s-au schimbat destul de mult social vorbind, iar în plus viața aduce schimbările ei. Nu viața în sine, oamenii, iar eu se pare că sunt unul la care schimbările trag invariabil o dată la cinci-șase ani. De aceea punctez cu acest mini jurnal un episod al bucuriei revederii cu oameni dragi.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La afine pe Muntele Roșu


Cam așa sună o drumeție cu cei mici în jurul vârstei de cinci ani. Iar dacă nu promiți fructe, atunci trebuie să fie o cabană cu ceva bun sau o cascadă sau o peșteră sau ceva spectaculos, nemaivăzut, eventual un tărâm al zânelor sau al trolilor care e musai sa fie invizibili… ca să eviți dezamăgirea. Nu merg ei mulți oameni mari pe munte de dragul muntelui, darămite copiii! Ca părinte dependent de munte, cea mai mare dorință montană legată de Miruna e să îndrăgească și să cunoască muntele în toate formele, să-i vadă întreaga frumusețe peste tot, nu doar pe creste, pe vârfuri sau în locuri renumite. Muntele să fie un loc familiar, un sprijin, iar nu o distracție sau o destinație.

...citește mai departe ↑

Răsărit pe schiuri în Postăvaru, apus viscolit în Ciucaș

Îmi ia minute bune să furișez din casă, rând pe rând, fiecare lucru, fără să fac zgomotul care ar trezi copila. Mă încălzesc peste poate în hainele prea groase, mă încalț afară pe preș, încui. Parcă era mai ușor să cobor trepte în clăpari! Nici nu ajung bine în stradă că o mașină albă se apropie, încetinește, oprește. În spate am un rucsac, într-o mână am alt rucsac și o plasă cu bocanci, în cealaltă am schiurile și bețele. Toate ajung în portbagaj, mai puțin eu, ce mă cuibăresc energic pe bancheta din spate. Radu e la volan, Mike în dreapta, între noi sunt cafeaua caldă și energia pozitivă cu care matinala oră șase ne prinde în drum spre munte.

...citește mai departe ↑

[Ciucaș] O mână de prieteni la Mâna Dracului

Săvârșesc o nedreptate începând mental acest jurnal comparând cu ce a fost odată. Eram mai mulți pe munte, era mai mult timp pentru munte, unii dintre noi nu erau părinți. Prezentul se derulează oricum, iar uneori, dacă insistăm suficient, ne îngăduie momentele mult așteptate. Greșesc adesea subliniindu-mi lipsurile și dorurile, cum ar fi însăși starea de spirit necesară scrierii de față. Dar îmi impun să scriu până mă cern; îmi displace postura nevoiașei.

Doar de mă gândesc la verdele și la florile Ciucașului, la stâncile lui pitorești ce-mi provoacă imaginația să le dau un nume, la cele câteva ore de libertate și de fericire nevinovată alături de oamenii cu care mi-aș petrece de s-ar putea tot timpul liber și-mi dau seama că tot sunt o norocoasă cu normă întreagă chiar dacă norocul vine (mai) rar.

...citește mai departe ↑

Pagina 123