motto – de câte ori vedeam o piatră lustruită mă apuca fredonarea:
mă lustruisem, mă lustruisem pe bombeu
păşeam atent, păşeam atent, păşeam atent să nu mă sfarm…
(Pasărea Colibri, Peste răbdări)
Unde, când, cine şi cum
locul: Munţii Trascăului, Cheile Râmețului
data: 23 august 2011
drumeţi : Claudia şi Andrei
traseu: CA de la Cabana Râmeţ până prin satul Cheia, apoi întoarcere pe TA pe Brâna Caprelor şi iarăşi CA.
timpi: 5-6 ore, mers de voie.
autor hartă: Jitaru Călin, 2009 (de pe panoul de la Cabana Râmeţ, aproape de intrarea în chei)
Povestea de-a fir a păr
Cu o seară înainte ajunsesem la Cabana Râmeţ şi prinsesem cu voia cabanierei o cameră liberă. Cabana e încă în lucru, etajul unu e cam terminat, la doi şi mansardă încă se lucrează – da, nu prea îţi mai vine să o numeşti cabană! În rest, numai cuvinte de bine, 20 lei patul, baie la comun pe hol, dar cu duş şi apă caldă, chiuvetă cu apă rece în cameră, mâncare nu pare să se servească deocamdată, preţuri decente la bere, eventual suc, inclusiv îngheţată, dulciuri şi telefon public cu cartelă 😀
În dimineaţa plecării ducem toate la maşină, beau pe fugă o cafea (bunăăă rău!) şi pornim pe marcatul cruce albastră chiar de la panoul din curtea cabanei. O vreme mergem prin satul Cheia Mănăstirii al cării drum era în construcţii şi închis pe timpul zilei ca utilajele să se poată odihni în voie la umbră. De plictiseală analizăm casele vechi şi tradiţionale – din în ce în ce mai puţine, dar şi cele de vacanţă unele ceva mai integrate în peisajul natural, altele pline de brizbrizuri de-ţi opreau mintea în loc…
Andrei ştia ceva de o poieniţă şi chiar înaintea ei dăm de un panou…
înainte de intrarea în chei este o mică poieniţă şi un panou informativ; şi nişte gunoaie de la cei care nu-şi pot căra resturile câteva sute de metri mai la vale...
deocamdată răcoare şi multă linişte
şi evident flori 🙂
urc până la o mică grotă să văd ce-i acolo sus (foto by Andrei)
cu ochii pe pereţi 😀 (foto by Andrei)
eu n-am răbdare să pozez apa, dar Andrei are (foto by Andrei)
În chei am intrat pe la 10 și un pic. Fiind așa de dimineață, nu era prea multă lume, un cuplu pe care îl văzusem eu plecând ceva mai devreme ca noi și altul pe care îl depășisem între timp. Prima parte e foarte ușor de parcurs, marcajul e vizibil deși nu e foarte mare nevoie de el – nu ai unde să te duci, în sus pornesc pereți de stâncă sau pante abrupte împădurite.
Probabil nu voi scrie prea multe în acest jurnal, căci fiind un traseu ceva mai dinamic, acțiunea merge mână în mână cu pozele pe care le voi explica mai în amănunt.
încep zonele cu asigurări
calcarul e spălat bine, lustruit pe bombeu, treptele de metal nu sunt nici ele tocmai aderente
îmi arde de joacă cât nu mi-e frică de picat în apă (foto by Andrei)
în spatele meu în dreapta se vede intrarea în TA - traseul destul de aerian Brâna Caprelor - pe aici vom coborî
Andrei urcă la o grotă - sunt destul de multe pe aici, calcarul fiind preferatul apei
Portalul - probabil o fostă grotă - se ocoleşte prin stânga fără probleme
de-abia acum se vede adevărata frumusețe a Portalului
îmi plac pietrele astea lustruite, dar le tot pomenesc pe cele din Retezat - atât de aderente! (foto by Andrei)
mai pozez o dată portalul şi mă pregătesc pentru următoarea provocare; un tip și o tipă se întorc deja semn că n-au trecut de zona... critică - eu nici nu mă gândesc ca noi să abandonăm și cred că nici Andrei nu vrea - are ceva socoteli de încheiat
Andrei înaintează cu grijă, pereţii sunt ca de jgheab, calcarul e neted şi... alunecos, noroc că e uscat
trebuie să fim atenţi la cabluri şi la mustăţile lor ruginite
ohoo! se anunţă funny!
dar se răzbește!
pornesc şi eu - îmi mai fac o poză și o pun pe Micuţa în siguranţă deoparte
cam așa stă treaba (foto by Andrei)
dacă e să aluneci, în mod sigur nu te zgârâi ci doar faci o mică scufundare (foto by Andrei)
şi la capăt un pietroi - Andrei trece pe dreapta apei și se descurcă mult mai bine ca mine
eu continui pe stânga şi după bolovan mă lungesc un pic până să pun piciorul jos - pereţii erau tare alunecoşi şi nu vedeam cât de mult aş putea aluneca sub bolovan 😀 (foto by Andrei)
e foarte fain canionul, pe alocuri incredibil de strâmt
o clepsidră de lumină
dar nu e vreme să tânjesc după strâmtoare, că iaca una exact așa cum citisem și văzusem poze! Aici nu e chip de ocolit prin stânga sau dreapta aşa că...
descălţarea!
eu sunt atentă la cât crește apa în jurul lui Andrei. La mine va fi ceva mai sus decât la el așa că încep să pricep ce mă așteaptă!
Andrei înaintează o vreme, apa e tot mai adâncă, apoi se întoarce să încerce o urcare până la cablurile ce atârnă undeva la vreo 2 metri asupra apei
cu picioarele goale şi ude pe calcar, căţărarea n-are deloc farmec și nici spro aşa că tot prin apă e de mers
După ce îl încurajasem pe Andrei cu trecem, trecem! că nu e apa așa mare, că nu-s curenți, că n-o să intru chiar toată, a venit și rândul meu! Descălțarea a fost partea ușoară. Apoi dau jos pantalonii scurți, nu destul de scurți pentru cât era apa de adâncă și cu inima strânsă cât puricele intru. Îmi făcusem un plan să merg repejor ca să nu prindă nici apa de veste că-s în ea. Am înghețat instataneu, ca să fiu scurtă! Simțeam cum treptat mi se feliază picioarele până când… până când mai existau doar tălpile mișcându-se la comenzile mele.
Curenți potrivnici nu păreau să fie, dar nici nu puteam să alerg căci aluneca totul pe acolo pe sub. Când am intrat până la mijloc eram oricum bocnă și n-a mai contat. Din când în când genunchii tremurau de dădeau unul într-altul. Cum toată treaba asta s-a lungit pe vreo maxim douăzeci de metri, mai că-mi părea rău ca s-a terminat. Cum am ieșit pe o piatră la soare cum instantaneu mi s-a făcut cald și bine. Nici că m-am mai încălțat o vreme…
de-abia făcusem doi pași și deja eram înghețată
zâmbet sau... ??! nu mai știu nici eu... când apa mi-a ajuns până la mijloc îmi mai simțeam doar tălpile și șoldurile - între parcă fusesem feliata, genunchii nu mai existau 😀
după episodul Prima Bălăcire îmi arde de pozat flururi.. pe uscat
încă o baie - de data asta nu ne codim prea mult
pregătiri
nu e foarte mult, dar e receeeee....
Din păcate am lăsat bățul la ultima trecere prin apă și lui Andrei i-a fost mai greu să meargă pe dibuite, deci mai încet. Dacă e încet, e și rece și distracția dispare când apa trece de genunchi. De data asta am mers ceva mai repede și parcă știind ce mă așteaptă, n-a mai fost așa rău. De intrat însă, tot am intrat până aproape de mijloc.
Așa e cu piticii, la cățărare au nevoie de pași mici, la trecut apa au nevoie de pași mari, la traversat ape reci de munte intră cu totul și aș vrea să-mi amintesc ceva la care sunt ajutor centimetrii puțini, dar nu găsesc!
o floare... roz 😀
cum traversez eu apa: îmi plasez dinainte pietrele 😀 (foto by Andrei)
și chiar funcţionează metoda (foto by Andrei)
alteori, sar / zbor direct (foto by Andrei)
adâncuri verzi pentru pereţii înierbaţi
sub... acoperiș
vadul apei se lărgeşte, cheile își pierd tăria
Cheia – un sat care a fost
Andrei a ținut neaparat să mă aducă aici. Mai fusese acum trei ani. Un sat în care parcă nici vântul nu mai bate a pustiu. E deja pustiu. Prima întâlnire a fost cu biserica, micul cimitir din curtea ei și monumentul închinat eroilor satului ce au luptat în cele două războaie mondiale. Iarba înaltă și florile albastre de saschiu erau singurele care puteau să ne spună două vorbe. N-a avut cine. Am privit în tăcere locul. Nicăieri nu m-am mai simțit așa. Ar putea exista un singur cuvânt pentru el.
Sfânt.
Troiţa din curtea bisericii din Cheia - un sat bătrân şi părăsit
un adevărat monument al eroilor ce mă înfioară şi mă emoţionează mai tare decât tot ce am văzut până acum (Mărăşeşti, Parcul Carol etc.)
nu știu de ce oamenii ridică monumente uriașe și nu sfințesc mai degrabă locul...
biserica şi cele câteva morminte
poarta către sat pe care doar turiștii o mai deschid și închid la loc într-un ritual neimpus de nimeni...
şcoala din sat
locuri încă umblate, deşi nelocuite
aici au trăit cândva, oameni... acum urzicile năpădesc totul
mesteceni - natura e atât de verde în pragul toamnei
foste livezi, foste sălașe - pădurea va coborî și va înghiți locul
aici la școală sunt ceva activități - probabil vreun grup de munte
Am lăsat cu greu satul în urma noastră. Nu mă simțeam tristă. Adevărul nu poate să întristeze. Adevărul despre cum oamenii se duc și nu mai există nimic care să-ți vorbească despre ei. Acum 15 ani, poate ar mai fi existat curți, lucruri, ferestre prin care să întrevezi cum ar fi putut fi omul ce a locuit acolo, dar acum, e prea târziu pentru impresii și păreri. Casele s-au contopit de mult cu pământul. Acoperișurile se prăbușesc sub apăsarea curpenilor într-un lan de urzici. E firesc să fie așa. E doar o lege nescrisă a naturii. Așa vom dispărea și noi într-o zi. Păcat doar că betoanele noastre vor fi mai greu de cucerit…
Brâna Caprelor
După răcoarea și baia de dimineață, ora prânzului ne-a prins pe brână. Soare, cald, sete și… pietre. Noroc că uneori vântul adie, iar poteca așa îngustă și aeriană cum e ea mai are zone umbrite sub care poposim să mai schimbăm o vorbă. La intrare, chiar în zona de grohotiș traseul pare un pic neclar în sensul că poteca urcă până dispare. În realitate se ține dreapta destul de aproape de marginea păduricii.
După nici cinci minute de la intrarea pe traseu se subânțelege că orice clipă de neatenție are un singur rezultat: hăul…
înapoi în chei şi facem stânga pe TA. Cum ieşim din pădure... soare şi grohotiş!
brâna pe unele porţiuni - ameţitoare!
poteca pe unde am venit ca un șal agățat
ne e dor de răcoarea cheilor!
jandarmii şi poteca - chiar și așa cald, vremea e superbă și puteam să admirăm în voie peisajul
sunt destule asigurări în zonele expuse, însă pe ploaie sau gheţă n-aş vrea să aflu cum e
Omag Galben (Aconitum anthora)
poteca coboară uşor pe o curbă de nivel, rareori având mici urcuşuri
urcăm printr-un mic horn după ce am făcut pauză de aer condiționat - cum altfel să numesc răcoarea incredibilă a stâncii dintr-un loc ars de soare??!
cornii sunt plini de coarne - găsesc destule coapte și am grijă să nu culeg să și merg în același timp...
brâna trece pe la cei doi jandarmi, mai apoi pe la Acul cu Umbră i-aș spune eu
pinul
o poză super tare de la Andrei - bine că nu l-am văzut când a făcut-o... (foto by Andrei)
surprize aeriane: poteca se termina în vârful ăsta de stâncă... Ne-am întrebat noi pe unde s-o coborî și există continuarea printr-un fel de horn în stânga
în vârful acela de stâncă, o ea...
și doi ochi negri 😀
avalanşă de frunze - coborâm din ce în ce mai mult și mai abrupt
ultimul horn
fără cablu e mai greu, cu el trebuie să ai grijă la mustățile ruginite
Concluzii?!?
Un traseu foarte fain, antrenant, cu de toate, pentru care e musai un slip căci e păcat să te întorci din drum, dar şi multă atenţie pe brână căci nu degeaba îi spune a caprelor.
Într-o zi de vară poate ar fi mai potrivit să parcurgi traseul invers, întâi brâna și mai apoi cheile pentru a fi la ”ceasul ăl mare” pe la umbră, dar traseul brânei presupune astfel mai mult urcare.
Experiența cu apa rece a fost prima de genul ăsta și sper eu, nu ultima. O singură condiție am: să mă aștepte soarele pe-o piatră când ies.
Cheia m-a marcat.
Ne-a plăcut așa de mult la Cabana Râmeț încât am mai rămas o noapte, de data asta ne-am cazat la căsuțe : 30 lei, iarbă și intimitate, iarbă însemnând loc de pus pătura, de citit sau jucat cărți sau… luat bătaie la cărți, în speță subsemnata.
Pentru cine e mai curios, albumul foto cu multe alte fotografii.
în încheiere, pentru privitori, un strop de albastru dintr-o genţiană
O anemona si-a tremurat de trei ori movul sub mana ta? Erau vorbite intre ele corpurile si pietrele care se ciocneau dulce unele de celelalte, ca si chitarile clipocind sub ape. De la omul iubit, ajungi mai usor oriunde. Si din natura ajungi mai usor oriunde, (pentru cine stie sa-i scoata spinii…)
Locurile din zona Rameti sunt foarte frumoase si pitoresti. Va recomand si traseul BR ce pleaca din dreptul manastirii pe langa Fata Pietrei pana pe Piatra Cetii unde se afla intrarea intr-un aven. Iar la intoarcere pe BG prin satul Tecsesti, unde parca te-ai afla pe taramul uitat de timp. Un sat desprins paraca din basmele noastre romanesti. Imi pare rau ca nu am stiut ca ati fost prin zona. Asi fi vrut sa va intalnesc. Macar pentru a va saluta:)
Mi-a placut tare mult jurnalul , iar pozele sunt superbe:)
Cu drag tata Oleg:)
Ultima fotografie este preferata mea.
Peisajele sunt superbe, iar cei doi tineri, nu sunt doar niste indragostiti de munte, dar si curajosi! O duminica placuta!
Superb! m-ai lasat fara cuvinte
@Lora: un mesaj criptic, dar fara indoiala, potrivit multora dintre simtirile incercate pe acest traseu. Multumesc.
@Tata Oleg: Si noua ne-ar fi placut tare mult sa ne intalnim! La ce concediu am avut noi… imprevizibilul a fost cuvantul cheie caci uneori viata arunca zarurile in fel si chip doar ca sa ne vada alergand dupa ele… Cu toate acestea am incercat si reusit sa ne gasim timp pentru noi si pentru locuri speciale, unul dintre ele fiind acesta.
Desi n-am scris in jurnal – cred ca egoismul a vrut sa tin doar pentru mine – tura a stat nu doar sub semnul noului, provocatorului, frumosului ci și al specialului unei ture in doi…
@all: multumesc pentru cuvinte si mesaje, ma bucur ca v-a placut 🙂
superbe locuri. brana caprelor arata foarte..imbietor
Minunate locuri! Am fost si eu in tinerete prin zona si am fost incantat de ce am vazut.
Bravo!!
Foarte frumoasă drumeţia, felicitări! Vă rog să-mi spuneţi(scrieţi) şi mie ce înseamnă TA şi CA ?Mulţumesc!
Multumesc Iulian. Referitor la abrevierile cu majuscule de obicei scriu ce inseamna, dar aici vad ca mi-a scapat: TA = Triunghi Albastru, CA = Cruce Albastra si se refera la forma si culoarea marcajului turistic regasit pe indicatoare, copaci, stanci etc.