Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând

Zermatt Matterhorn 1

O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte.

Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu…

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] De cealaltă parte a Rinului, printre gențiene spre Hohe Kugel

Fraxern Hohe Kugel 7

N-am terminat cu Alpii elvețieni de am trecut Rinul la cei austrieci, dar când îi tot privești de la fereastra din bucătărie, parcă îți vine să zici: hai să vedem cum e și pe-acolo! Ne-a ajutat prognoza să decidem destinația, iar strava să alegem un traseu scurt, ca pentru Miruna. Dar când „alege Claudia traseul”, se dovedește adesea destul de abrupt și n-am mai ajuns până pe vârf, de unde erau ceva șanse să facem cu mâna Altstätten-ului. Dar de-acum știm cu ce se mănâncă „dealurile” de vizavi unde, dincolo de priveliște, iarba e plină de gențiene cum n-am mai văzut până acum.

...citește mai departe ↑

Drumeție în alergare pe potecile din Churfirsten

A fost interesant să descopăr de una singură un munte nou de pe lângă casă, dar și mai interesant să o fac într-un deplin sentiment de siguranță, să stau cu orele pe poteci, multe pustii, fără să tresar la vreun zgomot. Nu-mi lipsesc câinii ce însoțesc turmele, acesta e adevărul. Și nici teama, nu neapărat de ursul în sine, cât de adrenalina de-a da nas în nas cu el. Dar mi-a lipsit senzația aceea de-a avea „tot muntele pentru mine”, de-a fi Acasă. Cum nu le pot avea pe toate, Alpii compensează cu priveliștea, iar mie nu-mi trebuie mult să mă bucur de natură, cu atât mai mult dacă sunt și stâncării pe alese și, desigur, floricele.

...citește mai departe ↑

Octombrie în Bucegi. Clincea, Turnurile Țigănești și Valea Gaura

Pe munte a nins, iar eu vreau să ajung cât mai sus pe creste dacă tot am reușit să ne adunăm trei fete. Prima zăpadă vine mereu cu temeri pentru că, mental cumva, e prea devreme pentru echipament de iarnă, dar în același timp nu știi exact condițiile, dacă e nevoie de bocanci sau încă sunt potrivite încălțările de trail, dacă zăpada e ca o pudră sau moale și umedă sau o crustă înghețată ce poate deveni foarte alunecoasă în combinație cu iarba încă neînmuiată de geruri.

De aceea vreau să ajung pe creste, dar am și o mare reținere. E motivul pentru care suntem în mașină în drum spre Bran, privim munții și încă nu știm exact care e destinația zilei. Din fericire, tot ce ne dorim e să fim pe munte cât mai multe ore, astfel că traseul poate fi oricare.

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

cort in Șaua Strunga

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

...citește mai departe ↑