Cheile Râmeţului – calcar lustruit şi apă pân’ la brâu
După ce îl încurajasem pe Andrei cu trecem, trecem! că nu e apa așa mare, că nu-s curenți, că n-o să intru chiar toată, a venit și rândul meu! Descălțarea a fost partea ușoară. Apoi dau jos pantalonii scurți, nu destul de scurți pentru cât era apa de adâncă și cu inima strânsă cât puricele intru. Îmi făcusem un plan să merg repejor ca să nu prindă nici apa de veste că-s în ea. Am înghețat instataneu, ca să fiu scurtă! Simțeam cum treptat mi se feliază picioarele până când… până când mai existau doar tălpile mișcându-se la comenzile mele.