Despre autor şi blogul „Meet the sun”

Să încep cu omul: claudia gican.

1981, olteancă de la vest de Jiu,
copil de la țară, adolescent fără voie,
o tinerețe în Bucureștii altei vieți,
nu am răbdat Canada, m-a așteptat Brașovul,
fost profesor, cinci zile pe săptămână programator,
după, urc munți, alerg, scriu, fotografiez povești,
culeg cu ochii flori de câmp, mesteceni,
sunt legătura dintre Maria Lătărețu, Tagore și van Gogh,
nu excelez în nimic,
mă hrănesc din frumusețea lumii,
trăiesc
intens,
soarele mi-e martor,
sunt un om singur,
sunt un om iubit…

Dacă ar trebui să mă descriu într-o frază aș pune cap la cap tot blogul. Sau mai bine citiți un jurnal lung de munte și veți ști cine sunt. „Iubitoare de munte și frumos.” (S.M.)

Sau mai pe scurt, prin ceea ce am scris în 2009:

când unii văd noroiul în care-mi țin picioarele, eu văd frumusețea ploii ce cade peste mine.

Când și cum… meet the sun?

Când am avut ideea de a creea meet-sun-ul? Mult mai demult de 17 noiembrie 2008, data primei postări. Scriam pe un alt blog, dar voiam un blog al meu, un loc al meu. Numele a venit dintr-o serie de încercări pe o foaie, zile la rând de încercări. Când am alăturat “meet” şi “sun” am înţeles că am numele şi am încetat căutarea. Nici până azi n-am regretat alegerea numelui, deși este în engleză, iar eu scriu în română (mulți m-ați întrebat, dar e ca numele primit la naștere, depinde de toana părintelui).

Am început timid, anonim, ferindu-mă de cuvinte, ascunzând în ele tâlcuri pe care, din fericire, şi azi le pot descifra. Îmi doream atât de mult să scriu încât mă împotmoleam şi mă autocenzuram într-un război continuu, intern, de căutare a sinelui. Continui să scriu criptat uneori din motive lesne de înțeles: mereu sunt oameni apropiați ce trebuiesc menajați, iar eu nu țin să provoc suferințe în plus de dragul de a mă descărca emoțional…

Continuarea în postarea scrisă la aniversarea de 4 ani.

De ce blog?

Mereu mi-a plăcut să scriu şi de cele mai multe ori o fac într-un mod personal şi deschis. Nu cred că a ascunde slăbiciunile te face mai puternic.
Şi oricât de multe v-aş povesti, întotdeauna va rămâne ceva… nespus.

Se poate spune că scriu prost, că n-am talent, că sunt subiectivă, dar un lucru e clar: nu scriu comercial și nici superficial (cel puțin la nivel de intenție).

Totuși, de ce blog? Sunt o introvertită sub acoperire (a zâmbetului mai ales), deseori timidă, iar blogul public face parte dintr-o lupta continuă de a obține echilibrul interior. Și mai cred că pot fi de folos, că sunt de folos, că dau mai departe ceea ce eu primesc la rându-mi și nu pot ține doar pentru mine. Iar când mulți oameni mă recunosc pe munte sau în alte locuri și îmi mulțumesc pentru ce scriu, dați-mi voie să mă simt încurajată să continui 🙂

»«

Altfel. Sunt mereu la începutul unui drum. O dată la câțiva ani iau aproape totul de la capăt. Viața mea înseamnă plecări, pereți impersonali, oameni potriviți la momentul potrivit. Am crescut greu, am îmbătrânit rapid. Am deschis uşa coliviei, dar să dai haotic din aripi nu înseamnă să zbori.

Când soarele a răsărit şi pe strada mea mi-a orbit ochii, mi-a înfiorat fiecare celulă. Greu de îndurat, nicio bucurie. Ai grijă ce-ți dorești, mi-am spus… fericirea și libertatea când nu dor, costă. Eram doar eu cu mine. Ca și acum, ca și oricând. Suntem singuri pe lume, unii au noroc și nu află niciodată. Eu am noroc când mai uit.

54 Comentarii

  • Hmm… Azi mi-a sosit si mie Tagore! Am cumparat o carte de la 1914 cu poeziile sale. Maine merg sa ridic coletul. Stiam de Tagore de mult timp insa discutand cu cineva pe tema Rubayatelor lui Omar Khayam, mi-a recomandat sa-mi fac rost si de Tagore. O sa revin cu o impresie despre poeziile sale.

    ps: scrii frumos !

  • Iti impartasesc bucuria unei carti venite prin posta. E ceva diferit de orice altceva. Nu e ca atunci cand alegi din raft, cand te duci la o tejghea. E o emotie. Si daca emotia se mai numeste si Tagore… dar vei intelege despre ce vorbesc.

    Astept sa-mi povestesti. Si sa scrii de-asemenea…

  • Tagore, Khayam, si … ‘rescrierea’
    de ce era nevoie de epilog?
    sau
    de ce un asemenea ‘epilog’ ?
    sper ca nu te superi daca iti sugerez sa mai redeschizi o data poarta sau grilajul al carui ‘varf’ l-ai postat ca header…
    cu respect,

  • Ca sa-mi reamintesc ca viata in propria minciuna nu duce nicaieri. Nu pentru mine. Iar procesul de acceptare e lung, dureros, nesigur, intortocheat.

    Si cel mai greu de acceptat e propriul adevar. Asta daca pot privi padurea de copaci. Si cum detaliile mi-au luat intodeauna ochii lupta continua!

  • Cu riscul de a deranja, raspund, la randu-mi, cam prozaic, desigur:
    sunt luni de zile in care simt , da, SIMT, ca adevarul se plateste mai scump decat minciuna, iar detaliile…. of…. fara ele, unora le este extrem de comod, poate pt ca nu le vad sau nu vor sau nu pot sa le vada;
    eu, oricat de drag imi este Intregul, nu pot sa il accept asa, ca pe un dat….
    numai bine!

  • Uneori nu aveam un trecut, nu am existat, nu am iubit, nu am visat. Si atunci tot ce ne ramane e un prezent in care sa construim un viitor. Alteori insa trecutul ne bantuie in mod negativ, si ne impiedica sa traim prezentul intr-un mod constructiv pentru viitor.

    Dar cand trecutul ne ajuta sa crestem si-l folosim pentru a invata si pentru a ne cunoaste pe noi insine, atunci prezentul devine liber, si noi, capabili de a ALEGE drumul cel mai potrivit noua… alegandu-l, nu urmandu-l cu ochii inchisi, fara vise, fara inima, fara sa existi 🙂

  • Potrivita melodie ai ales pentru descrierea unui Peste “clasic”. 🙂
    Ciudat este ca de cand am vazut filmul, nici mie nu-mi mai ies din minte cuvintele cu care ti-ai incheiat descrierea :). Si imi amintesc si intonatia si mimica si glasul tunator al lui Jack Nicholson, dar mai ales furia cand a spus aceste cuvinte.

    Si ce coincidenta! Acelasi nume, acelasi an al nasterii, aceeasi zodie… ar fi interesant sa fie vorba si despre aceeasi zi 🙂

  • @Claudiu:
    Ultimele cuvinte mi-au fost spuse mai intai de cineva si pentru ca in acel moment aveam ceva probleme cu acceptarea adevarurilor, au devenit un fel de crez. De fiecare data cand simt ca ma mint, imi amintesc de ele.

    Cred ca esti cu o zi mai mare decat mine, daca e sa ma iau dupa profilul tau de pe carpati.org 🙂

  • Foarte misto pozele si la fel si felul cum povestesti toate cele. Am dat de blogu’ asta din intamplare, pe cand cautam informatii si poze despre Ciucas.

    Ma intreb ce aparat folosesti, ca pozele sunt superbe. Acum, cand ma uit la ale mele, nu-mi mai place absolut deloc ce vad. 8-|

  • Merci :”>

    Cat despre aparat, e un Fuji S1000fd, nu cine stie ce, dar parerea mea modesta e ca locurile pe care le vizitez sunt superbe, prin fotografii incerc stangaci sa memorez clipa…

  • Potrivita melodie ai ales pentru descrierea unui Peste “clasic”. Ciudat este ca de cand am vazut filmul, nici mie nu-mi mai ies din minte cuvintele cu care ti-ai incheiat descrierea . Si imi amintesc si intonatia si mimica si glasul tunator al lui Jack Nicholson, dar mai ales furia cand a spus aceste cuvinte.
    +1

  • Buna MeetTheSun,

    Din cand in cand internetul face posibil experiente atat de pline de continut, pline de soare, ca e imposibil sa nu trimiti o ravasa, sa nu-i multumesti sufletului care a creat atata frumutete.
    De aceea trebuie sa comentez si eu, alaturandu-ma celor care au fost impresionati la randul lor. Este minunat sa poti sa vizitezi, in gand, locuri dragi, pe care le-ai apreciat odata, si care nu s-au spalat de pe tesatura memories, si au castigat cu timpul si mai multa apreciere.

    Fotografiile tale, drumetiile, gandurile ma fac sa ma simt acasa.

    Multami fain, si Doamne-ajuta.

    George, Downey, California.

  • @George: Cu multa placere, ma bucura nespus ca mesajul meu sa ajunga si pe alte meleaguri si sa nu se piarda, neinteles. Nu stiu cat de mult ajuta, dar de multe ori cand scriu, ma gandesc ca pot fi oameni dincolo de ecrane ce pentru o clipa ar putea sa-si lasa atentia si grijile distrase de (unele dintre) randurile mele si imi dau seama ca aceasta este o mare multumire si o rasplata deasemenea.

    Iti spun toate acestea pentru ca blogul l-am creat intr-un mod egoist: sa scriu, sa scriu pentru mine in primul rand, sa fie un loc al meu, dar care public fiind, sa fie deschis celor care trec si care pot zabovi o vreme de le e pe plac. Sunt insa lucruri pe care nu le pot scrie doar pentru mine…

  • Intre noi fie vorba Paul, intre noi, dar cu toata lumea de fata(sic!), scriu poeme, dar nu ma simt poet, scriu cod, dar nu gandesc mereu ca un programator si cred ca sunt “prinsa” intre cele “lumi” suficient cat sa nu alunec…

    Cand am terminat liceul ma intrebam la care facultate sa dau: litere sau matematica. Tata mi-a inteles oarecum dilema si mi-a zis ca pot citi carti si facand matematica in acelasi timp, insa invers n-as putea, asa ca Matematica a invins! Nu-mi pare rau de alegerea facuta, desi nu pot spune ca am stiut a culege roadele asa cum se cuvine…

  • Cred ca esti primul poet-programator pe care il cunosc…Eu am absolvit o sectie de mate-info, la liceu, si aproape toti colegii mei au apucat-o in aceeasi directie – spre deosebire de mine – si aproape ca am putut constata cum intelegerea lor pentru partea umana a “stiintelor” sa-i zicem, a inceput sa sufere…ma bucur ca ai reusit sa scapi de pericolul asta

  • Sar’naaa! Bine te-am gasit sanatoasa MeetTheSun! Ma bucur ca mi-am mai gasit un oltean, de fapt o oltencuta prin blogosfera, mai ales ca are un blog frumos! Felicitari pentru blog! O seara frumoasa!

  • Bine ati venit, nea Costache! Am auzit multe despre dumneavoastra, dar acum ca mi-ati deschis poarta, o sa ma “informez” mai acatarii. Multumesc de aprecieri si nu sunt doar olteanca, sunt de la Jiu ;))

  • Buna, Soare
    Ti-am scris ceva la Stela.
    Nu stiam de mail, ca il foloseam, pentru chestiunea serioasa, la care m-ai incitat pe fain polimedia.
    Prudenta, cum apari, de ce nu si Budda, sau Gandhi?Ai uitat sa-ti dai dosha. sau ti-ai pastrat spatiul de miscare?

    Cu bine, Madi si Onu

  • Am raspuns si eu tot acolo la Stela, dar promit sa revin la voi pe blog dupa ce imi fac timp sa-mi fundamentez impresiile.
    Cat priveste sugestiile orientale, recunosc ca nu ma pricep la ele… dar cred ca numai “prudenta” nu sunt :”>

  • @Sun,
    Am primit raspunsul, am dat si replica.
    Cat despre sugestii,nici vorba, m-am gandit la aspectul “nonatasamentului”propovaduit de Buddha, care mi s-a parut indicat felului tau de a fi, asa cum transpare din confesiunea pe blog.
    Toate bune, Olteanca de la Jiu.
    Madi si Onu

  • buna seara. ma bucur mult ca am gasit o olteanca(de la Jiu)eu fiind din Motru,care mai are si un blog asa de minunat. L-am gasit intamplator cautand numele unei flori de munte,pe care am gasit-o si am luat-o acasa. E vorba de urechelnita daca am vazut bine, pe care am cules-o de pe varful muntelui Domogled. te felicit pentru ceea ce scrii si o sa mai revin cu comentarii. am trecut blogul la fav. tare mult as dori sa-mi fac si eu unul dar nu stiu cum. pana atunci iti doresc numai de bine.

  • @marco: Bine-ai venit pe meetsun! Ma bucur ca ti-a placut blogul si in egala masura, ma bucur ca paginile mele cu flori ti-au fost de ajutor. Numai bine, te mai astept!
    Claudia

  • Ce OM frumos esti !Ma bucur cate-am descoperit.Multumesc si lui Leo (als-Alex Leo Serban) acolo unde este pentru ca micsandrele lui salbatice m-au ajutat sa te gasesc.
    Eu sunt absolventa de biologie, pasionata de plante si mai ales de flori dar nu stiu atatea flori cate stii tu.
    Esti la -Favorite si pentru Rabindranath

  • @Mioara: bine-ai venit pe meetsun si multumesc pentru cuvintele frumoase lasate. Ma bucur ca ti-au placut “florile” mele, colectia e in plina expansiune mai ales ca a venit primavara/vara montana, iar pasiunea s-a nascut simplu din dorinta de a da un nume florilor care-mi plac atat de mult si pe care rareori am trecut fara sa le observ.
    Studii n-am si nici n-as face, dar imi place sa le descopar, mai apoi sa le caut si sa citesc despre ele si cred ca la scoala se face exact invers: se vorbeste despre ele, dar fara ca ele sa fi vazute si sa trezeasca curiozitatea inainte de toate. Cert e ca nu-i la indemana nici sa le gasesti pe poteci…

  • Seara bunà la dumneavoastrà ..sunt un pelerin pe aceastà pânzà de pàianjen,un fir de praf ràtàcitor prin universul acesta virtual,dar hazardul m-a adus si pe aceastà paginà pe care màrturisesc cà am devorat-o cu plàcere si am apreciat-o.Sincere felicitàri pentru ceea ce cu pasiune ,timp si ràbdare a-ti expus pe acest profil si care sunt convins cà va face plàcere si altor vizitatori gurmanzi de frumos si însetati de naturà.Sigur voi mai trece,cu permisiunea dumneavoastrà, acum am învàtat drumul 🙂 ..si-n plus mai am u motiv ..într-un anumit fel suntem vecini ,mai peste deal si-o vale :d ..din Vâlcea si transmit multe,multe salutàri Gorjului.

  • @Gabriel: Bine-ati venit pe meetsun si ma bucur ca am fost o “gazda” primitoare. E drept ca nici timpul si nici rabdarea n-au fost putine, dar cand faci ceva apropiat fiintei tale, nici nu simti efortul ci doar placerea drumului.

    • Multumesc frumos Ciprian, uneori e nevoie de o schimbare pana si la poza de profil 🙂
      Relatarile o sa continue ca pana acum, cate un pic din toate. Sa stii ca-ti urmaresc blogul si te invidiez un pic pentru floricelele de primvara.

  • Astazi te-am descoperit.Esti ca un pansament pentru sufletul omului. Cred ca poti vindeca orice. Abia astept sa ajung acasa ( acum sunt la birou), si sa citesc cat mai mult.

  • Buna seara, in week. intentionam sa facem si noi :Valea Gaura, Omu şi Bătrâna. :), si ca recomandare : ce cant. de apa sa luam cu noi,( m-am gandit la 3 l). sau … ?. Multumim si scuze 🙂

  • Intre atatea mii si mii de bloguri, in majoritate simple manifestari egotice, se mai intalneste si cate o nestemata.

    Ai cu un cititor mai mult.

  • Poeziile erau pe ulita mea doar pentru ca imi plac ,dar nu imi aprtzin.
    Adica eu le adunai pe blog .
    Asa fac cu lucrurile faine care imi plac.
    Adi Cuzin a fost un poet ieshean care s-a prapadit de mult .
    Uite pagina cu Telu sau Sefciuc Aurel poet din Vatra Dornei
    http://aurelsefciuc.blogspot.cz/
    See ya

  • Despre fotografia cu mesteacanul, din “antet” sa zic asa, si copacul preferat de tine… Superba, de lacrimi, te reprezinta perfect… fara cuvinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *