Bucegi în familie – Omu și Doamnele

Drumeția e prima și marea dragoste când vine vorba de munte, alergarea și florile au venit după, în mod firesc, fiind mereu preocupată de a vedea mai mult și de a ști ce văd. Chiar și atunci când urc la Omu în plin sezon turistic în Bucegi, eu aleg să văd muntele și nu-mi doresc să am potecile doar pentru mine, o exclusivitate cât se poate de egoistă când vine vorba de trasee clasice, foarte cunoscute. Oamenii de munte sunt egoiști în marea lor parte, pasiunea aceasta cere mereu mai mult și dacă se poate doar să primești, dar foarte rar să împarți și/sau împărtășești (vorbesc de oameni de munte, nu de turiștii care fac două drumeții pe an, una la Omu și alta pe Moldoveanu). Poate tocmai de aceea, am parte de poteci frumoase și cu puțină lume sau chiar deloc, cum a fost și în drumeția de față.

Duminică, 18 iulie 2021, Munții Bucegi
Drumeți: Claudia și frații Andrei și Ștefan
Traseu: Peștera – cruce albastră – Babele – bandă galbenă – Vârful Omu (2507m) – bandă roșie – Culmea Doamnele – punct roșu – Peștera.

Date: 17km, 950m+, 6h30m.
Info: Urcarea spre Babele are vreo 3.2km, este susținută, dar nu ar trebui să ia mai mult de două ore. Până la Vârful Omu este zonă de platou, 5.5.km, maxim trei ore, cu potecă lată ca un drum, excepție făcând zona finală pe sub Cerdac unde poteca e îngustă și uneori puțin cam expusă.

De la Omu sunt mai multe trasee care coboară, astfel că atenție mare la indicatoare și marcaje, consultați neapărat o hartă/aplicație dacă e ceață. Poteca spre Bătrâna ocolește vârful Bucura (Vârful Ocolit) și se menține deasupra Văii Ialomiței/Obârșiei până întâlnește muchia/culmea Doamnele. Ramificația se face însă mult mai jos, unde este prezent și un indicator cu 2h30min până la Peștera pe punct roșu. Stâlpii de marcaj sunt cam rari, deși poteca se conturează destul de bine prin iarbă, dar eu consider că e necesar să aveți o vizibilitate bună.
În prima parte se merge pe un fel de platou, dar diferența de nivel se va recupera brusc pe coborârea finală care e destul de dificilă fiind abruptă printr-o pajiște înaltă (și foarte, foarte frumoasă!). Traseul se termină prin traversarea unei zone pastorale cu vaci sau cai și cu trecerea punții peste Ialomița, intersectându-se cu traseele de pe Valea Ialomiței (stânga) și Valea Doamnelor (dreapta).

Un pic de atenție la vipere, am zărit un pui la capătul de jos al Culmii Doamnele.


Rânduri de ținut minte, pozele după

Secretul, grație organizării de fier a lui Andrei, a fost să pornim la ora 8 de la Peștera. Se anunța o zi mohorâtă cu ceva precipitații după-amiază astfel că pe urcare nu am văzut mare lucru, doar ne-am încălzit încercând să alungăm câinele ce voia cu tot dinadinsul să ne însoțească. El și vacile care au traversat poteca au fost singurele ființe, în afară de noi, până sus la zona numită generic „Babele”, dar care include pe lângă celebrele pietre și cabana și stația telecabinei.

Nu am urcat susținut, dar am încercat să menținem un ritm constant, Ștefan fiind la început cu drumețiile, iar eu după maratonul alergat sâmbătă în Postăvaru.

De la Babele a început să fie ceva mai multă animație, iar la Sfinx ne-am trăit clipa de a face câte o poză. Ca aproape de fiecare dată, întâlnirea mea cu Sfinxul e cât se poate de misterioasă, ceața învăluindu-ne ca să nu vadă lumea cum urcă energiile în cer din tunelurile care iată, nici după 43 de ture în acești munți, nu mi s-au arătat… Of. Între noi fie vorba, mie îmi plac toate pietrele, cu ochi sau fără ochi.

Pe porțiunea spre Omu am atâtea amintiri din atâtea treceri, încât mersul lejer permite gândurilor să umble creanga. Floricele de tot felul m-au oprit la pozatul lor a mia oară, ca apoi să sprintez să-i prind din urmă pe frați. Vântul s-a întețit, iar jocul norilor cu soarele a devenit ca întotdeauna spectaculos peste crestele ce se tot ascund și din nou se arată. N-am cum să nu fiu impresionată și tocmai de aceea prezența altora pe potecă îmi e total indiferentă. Ca fapt divers, s-a mers civilizat, nu am remarcat vreun comportament de blamat chiar dacă mulțimea era pestriță.

Urcușul final spre Omu e „un deliciu” în felul lui, dar după urcările din concurs (pe Sulinar sau la Peștera de Lapte) sunt încă motivată să dovedesc orice pantă, chiar și cu picioarele grele. Facem poza regulamentară cu inscripția de lângă ușa cabanei – chiar așa, vârful e de fapt pietroiul, de ce nu o fi locul de pozat asociat cu el?!? – și ne căutăm un loc adăpostit de vânt ca să ne bucurăm de pachețelul de acasă… și de cola și napolitanele cumpărate de la altitudine (că se miră unii de ce ajunge cabanierul, controversat personaj, cu mașina la cabană).

Zăbovim destul de mult cu prânzul și vremea se îmbunează considerabil. Nu e cazul să avem probleme de orientare, dar ne tot aducem aminte de diverse pățanii pe ceață densă – motiv pentru care stâlpii sunt montați atât de des pe platou, nu e un exces, e o necesitate. Spre Bătrâna nu coboară nimeni, traseul de pe Valea Ialomiței/Obârșiei fiind mult mai frecventat.

Eram destul de curioasă să văd cum e traseul pe Culmea Doamnele, fiind prima dată și pentru mine. Dacă vizual curiozitatea și încântarea erau firești, tălpile îmi erau de-a dreptul fericite de poteca moale pe sol nisipos sau iarbă. Au mai fost și pentru noi câteva tufe de rododendron înflorit, chiar și poțiuni de versant roz  unde zăpada se topise de curând și natura se grăbea să recupereze.

Pe lângă priveliște și faptul că nu e mai nimeni – noi nu am întâlnit-, traseul devine spectaculos când poteca se apropie de abruptul spre Valea Ialomiței. Dacă de pe vale se văd niște pereți cu jnepeni, de sus e o înșiruire de vâlceluri înguste, amețitoare, tobogane de iarbă, pe care florile de colț și caprele negre viețuiesc liniște. Am realizat cât de fericită sunt că există astfel de colțuri în Bucegi unde nici măcar alpiniștii nu calcă, locuri doar ale muntelui, neîntinate.

Și pentru că poteca e destul de plată, mă tot întrebam unde se pierde totuși diferența de nivel. Spre capătul muchiei stâncăriile se înmulțesc și începem să șerpuim printre ele. Pentru genunchi e mai bine de urcat această porțiune. Iarba din porțiunea de platou e înlocuită de milioane de flori, un răsfăț cu parfumuri și culori. Întâlnim o familie ce urcase puțin și acum se întorcea, fiind și cu copiii, iar marcajul neobservându-se prea clar, au preferat să nu continue pe falsul „platou”.

Unde se termină stâncile începe zona păstorită, iar trecerea de la ierburi înalte la „gazon” vine la pachet cu o potecă mai abruptă și mai alunecoasă. Chiar dacă instinctul îți zice să cobori drept, e mai bine să urmezi stâlpii și serpentinele, cele care sunt, ale potecii. Pe aici îi spuneam lui Ștefan că am văzut poze cu vipere în Bucegi și, la câteva minute după, am zărit cu Andrei un pui ce șerpuia agitat căutând gaura în care a și dispărut. Sunt o cobitoare, ce să mai.

Trecem pe puntea construită de colegii mei de la PSS în colaborare cu salvamontul acum vreo patru ani, într-un team building, moment la care am lipsit fiind acasă cu bebelușul Miruna. Ultimul kilometru e de retragere spre „parcarea” de la telecabina Peștera, unde reîntâlnirea cu oamenii ne amintește că e totuși o zi de duminică în Bucegi. Ne premiem cu apă rece și înghețate și pornim la drum spre casă după o drumeție neașteptat de frumoasă. Poate un pic grea pe moment pentru Ștefan, dar cum are potențial și-a revenit foarte repede și peste o săptămână a fost din nou pe munte 😉

Mulțumim bunica pentru timpul petrecut cu Miruna, că altfel nu aveam ce povesti 😍

Eroziunea și imaginația. Mie îmi plac toate pietrele 😀

Din nou împreună la Sfinx. Foto: Ștefan

Cunună de flori cu Cimbrișor și Romaniță de munte. Poate chiar la picioarele tale…

De-atâtea ori am trecut pe aici spre Omu și de fiecare dată văd altceva, altcumva.

Panoramă cu Acele Morarului

Timpul nu iartă pe nimeni.

Un alt buchet pentru cine se uită (și) la picioare.

Ștefan și abisul. Omu e în nori, dar nu pentru mult timp.

Poze de familie 😉

Omu pe din dos: Refugiul Salvamont, stânca cu înălțimea vârfului, acoperișul cabanei și… wc-ul 😀

O „insulă” de flori în marea de grohotiș (pe deasupra Mecetului Turcesc)

Poteca spre Culmea Doamnele care deja ni se arată în față.

Panoramă cu mult prea frumoasa Valea Gaura.

Traseul punct roșu începe pe sub linia culmii și are pe dreapta o ravenă uriașă unde zăpada (cu inimioară) încă mai zăbovește

Poteca merge lin prin iarbă aspră, stâlpii fiind destul de rari, de aceea am menționat la info că parcurgerea e indicată pe vreme bună

Spre hăul Văii Ialomiței

Florile de colț la ele acasă (Leontopodium alpinum)

Brusc, ajungem la capătul zonei plate și începem coborârea (prima poză e la o privire înapoi, restul înainte spre Peștera)

Ierbar de iulie în Bucegi I: Bumbăcarița (Eriophorum vaginatum), Armeria alpina, Campanula alpina, Vârtejul Pământului (Pedicularis oederi), Tephroseris capitata, Gentiana verna

Ierbar de iulie în Bucegi II: Mac galben de munte (Papaver corona-sancti-stephani), Usturoi sălbatic (Alium albidum), Oxytropis halleri, Garofiță pitică de stâncă (Dianthus glacialis subsp. gelidus), ?, Nu-mă-uita (Myosotis alpestris)

Ierbar de iulie în Bucegi III: Sângele voinicului (Nigritella miniata/rubra), Barba-ungurului sau garofiță albă de stâncă (Dianthus spiculifolius), Schinuță (Phyteuma sp.), Cimbrișor (Thymus sp.), Onobrychis montana, Orhidee (Gymnadenia conopsea) între flori de Coacăză (Erica spiculifolia)

 

8 Comentarii

  • Draga Claudia,
    Uite cum s-a nimerit sa citesc reltarea ta la o zi dupa ce ieri ( 8/08) am facut o tura zdravana in Bucegi cu Mircea, fiul meu. Felicitari pentru atitudinea ta–da, hai sa nu fim egoisti si sa nu-i mai criticam/ridiculizam pe turistii de weekend care ajung la Omu incaltati in adidasi de oras! Muntele este acolo pentru noi toti, sa ne bucuram de privelisti impresionante, sa respiram aerul de padure si inaltime, sa admiram tot soiul de formatiuni stancoase si sa ne imaginam povesti cu zane, zmei, feti-frumosi si Muma Padurii. Ce daca culoarul Babele _Cabana Omul este “bulevard”, important este ca lumea iese din cotidian, vine la munte, se bucura de natura ( OK, recunosc ca nu toti o si respecta, mai avem de lucru aici!), isi creaza amintiri, pleaca cu o piatra-doua in buzunar!

    Imi place foarte mult stilul tau de scris, pentru ca ma vad acolo, pe unde ai fost tu! De data asta am apreciat pe langa peisage si zambetele voastre si florile superbe ale muntilor Bucegi (plus am invatat denumirea unora).

    Tura noastra din Busteni: Jepii Mici-Cabana Caraiman-Crucea Eroilor pe brana-Vf Omu prin Saua Sugarilor-La Cerdac-Vf Ocolit-Cabana Omu-coborare pe Valea Cerbului-Poaina Costilei-Plaiul Munticelu-Caminul Alpin- Gara Busteni
    A fost un tur de forta cu odihna vrea 20 de minute la Cruce si 15 la Omu, in rest, mars! Am ajuns la Brasov pe la 8 :30 PM, unul cu o glezna dureroasa, celalalt cu un jungi in genunch, dar satisfacuti ca am facut ce ne-am propus si ne-am umplut mintea si sufletul de munte pt inca o saptamana:)!
    Multumim pentru ideea de drumetie!!!
    Multe ganduri bune!

    • Iti multumesc tare frumos pentru aprecieri, eu impartasesc cu tot dragul cui vrea sa afle 🙂 Am pornit pe drumul asta acum multi ani si face parte din felul meu de a fi, nu pot tine muntele „doar pentru mine” (cu mici exceptii legate de obiective protejate, desigur).

      E o tura destul de dura ce ati facut voi, iar dupa ce trec urmarile, o sa va doriti una si mai grea 😉
      Culmea Doamnele in combinatie cu Valea Doamnele sau Valea Ialomitei poate fi un circuit frumos de la Pestera, moderat ca solicitare si rezonabil spre aproape pustiu in privinta „traficului”.

      Recuperare rapida si spor la planuit urmatoarea tura!

      • Multumesc! Ai dreptate, ne-am recuperat si iar am deschis harta si am demarat campania de reconnaisance! Weekend Bun!

  • Drumetiile de sfarsit de saptamana au si ele rolul lor. Nu neaparat pentru adulti, care au deja preferintele deja formate si doar cu greu le mai pot schimba, ci mai ales pentru copii care pot prinde astfel “gustul” drumetiilor. Pe multi ii sperie lungimea si dificultatea traseelor. Cred ca daca vrei sa ii arati cuiva, mai ales unui copil, cum este pe munte (sau, de ce nu, si pe apa) ar trebui sa incepi cu trasee usoare altfel risti sa ii crezi o imagine negativa care va fi greu de sters din memorie. Imi aduc aminte ca pe vremuri, cu multi ani in urma, se faceau grupe de drumetii montane cu copii din taberele scolare. Acum taberele sunt pe cale de disparitie si singura sansa sa faca drumetii pentru cei mici este fie sa mearga cu parintii fie, daca inca se mai poate, cu bunicii.

    • Total de acord! Și e absolut normal ca cei mai mulți (mai ales dacă sunt însoțiți de copii) să înceapă cu traseele foarte cunoscute (au temeri, nu știu să se informeze etc.). De aceea noi restul, „știutorii”, trebuie să alegem alte poteci sau dacă le împărțim, să lăsăm deoparte pretențiile de exclusivitate și mândrie, dimpotrivă, dacă putem să fim un exemplu, să fim prin fapte sau vorbe.

      În ce privește traseele ușoare versus grele, am observat o tendință la începători: ei vor să meargă într-un loc renumit, vor să cucerească ceva, nu se poate să fie doar munte simplu! Probabil pentru că o să fie întrebați unde-au fost și e mai de efect dacă spui La Sfinx, Pe Moldoveanu. Cum să spui că doar ai mers pe poteci, prin pădure, pe niște culmi și la un moment dat te-ai întors??!
      Erau în Cozia unii de se încăpățânau să urce la cabană deși nu știau unde e și că nu e lift înapoi, erau deja praf de pe urcare, fără apă, fără nimic la ei, dar cu o mândrie cât casa: cum adică să se întoarcă??!

      Sunt și acum tabere, tot mai multe, dar private. Soluția la îndemână rămâne mersul cu familia sau grup de familii prietene, ceea ce e de ajutor pentru toată lumea.

      • Multi dintre cei care se duc intr-un loc doar pentru “nume” nu isi doresc sa vada lucruri noi cu adevarat.Doar sa se dea mari in fata celorlalti. Trebuie facut ceva ca cei mici sa faca mai multa miscare pentru ca am inceput sa vad un nivel de obezitate la multi dintre copii de azi de te sperie asa cum nu prea vedeai la generatiile anterioare.

      • Obezitatea la copii e o problemă în toată lumea. La noi e mai gravă și pentru că nu avem baze sportive, iar cine vrea să facă mișcare sau să practice un anume sport se lovește de un prim și major impediment: nu are unde sau cu cine. Efortul financiar contribuie și el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.