[Jurnal în mișcare 03’23] Tot pe fugă

trail running iarna

În luna în care de obicei îmbătrânesc, am alergat mai mult ca niciodată. Și n-aș vrea să transform acest blog într-unul exclusiv sportiv, dar e cam tot ce mi se întâmplă în această perioadă. Probabil m-am păstrat pentru aprilie care va însemna prieteni, socializare, revenire acasă, revedere cu toată lumea cât cuprinde și, desigur, alergare.

Ce mă mai aduce în ochii voștri sunt pozele, astfel că impresiile foto din Elveția continuă să apară în versiunea orășelului de provincie unde e deja primăvară, mai puțin în diminețile când ninge peste noapte. Și se întâmplă des.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 02’23] Chiar și când alergi mereu, există noi începuturi

O avea februarie zile puține, dar dacă te-apuci de alergat după un plan și nu după chef, se înmulțesc. Fug de când mă știu, pe la 33 am început să și alerg, dar ca să mă încumet la un program serios mi-au mai trebuit încă zece ani și o conjunctură la care au contribuit timpul mult și motivația puțină. Despre cum am ajuns să alerg mai mult ca niciodată și cui datorez schimbarea, detaliez în jurnal.

Februarie a fost și luna în care, în lipsa gerurilor, pe Valea Rinului ghioceii au împânzit grădinile, fulguiți timid doar de câteva ori. Și chiar dacă n-a fost o iarnă geroasă, asta nu înseamnă că nu am dârdâit puțin la parada de Fasnacht de pe urma căreia am făcut și pentru voi un colaj video. De-altfel, am pregătit și o generoasă secțiune de povești foto cu ce se mai vede prin Altstätten.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 01’23] Normalitatea e fără câini liberi pe câmp

Nu mi s-au întâmplat prea multe în prima lună a lui 2023, dar moartea Anei m-a șocat și, după atâtea zile, încă sunt afectată. Indiferent de taberele care s-au format, pe mine mă dezamăgește profund lipsa de reacție a celor care merg pe munte și a celor care aleargă. Ei știu prea bine situația, că sunt câini absolut peste tot, haite adesea, că nu e sigur să mergi singur mai pe nicăieri. Pentru că sunt câțiva „viteji” care imediat sar să te facă cu ou și cu oțet dacă-ți recunoști teama de câini, oamenii preferă să tacă. O tăcere ca o tragedie continuă.

Eu alerg aici pe câmpuri, pe dealuri și, dacă aud o mișcare undeva, nu mai tresar de frică, ci de curiozitate: poate e o căprioară. Știți că nu mă omor după Elveția, dar faptul că nu au câini liberi e un plus. Normalitatea e ca omul să alerge/meargă pe oriunde poftește fără să fie alergat de „cei mai buni prieteni”… ai cuiva, ai nimănui sau poate ai românilor needucați, cu ură de semeni sau cu nesimțire crasă. Cu mentalitate de acum x secole. Dacă cei care fac mișcare, prima linie cum ar veni, sunt atât de nepăsători, „iubitorii” de normalitate anormală vor învinge. Vor trăncăni și vor fi singurii care vor conta. Ca și până acum.

Ana a murit degeaba. Iar eu simt o furie pe care mi-o pot explica… din păcate.

...citește mai departe ↑

Prin Alpstein #înAlergare. Puțin despre Alpii din cantonul St. Gallen

Alpstein-alergare-ianuarie-2023-27

Primele ninsori au căzut în Alpstein încă de prin octombrie-noiembrie, dar nu s-a putut spune că a venit iarna. Zăpada puțină s-a topit în numeroase rânduri și doar vârfurile au rămas albite. Zilele primăvăratice de la final de decembrie și început de ianuarie au fost de-a dreptul o invitație să ne mutăm alergarea de weekend acolo. Și uite așa am ajuns într-un fel de cătun aflat în inima masivului, Meglisalp, doar că în acești munți ca și în alții, de-o înălțime maximă cât Bucegii, iarna nu-i deloc ca vara. Nici măcar „aproape” iarna de care am avut noi parte.

Cum e puțin probabil să folosească cuiva acest articol ca să ajungă prin Alpstein, n-o să descriu prea mult traseul, dar o să încerc să surprind cum e în general muntele de aici.

...citește mai departe ↑

Un an de Elveția

Pe 18 decembrie 2021 am ajuns în Altstätten, un orășel elvețian de 12.000 locuitori de pe Valea Rinului, aproape de Austria și Germania. Azi s-a făcut anul, un an care a trecut repede cu zile ce au trecut greu.

Nu simt că am evoluat semnificativ la vreun capitol, dar în realitate lucrurile s-au mișcat, câte puțin din fiecare. Greu de măsurat și greu de spus în ce direcție. Cert e că mă simt mai maturizată de această experiență pe care nu mi-o planificasem și nici dorisem, dar iată că s-a întâmplat.

...citește mai departe ↑