[Jurnal în mișcare 03’25] Mai rapidă ca anul trecut

În alergare, desigur. Asta pentru că martie a venit la pachet cu două curse de plat, întrecerea amicală de 5km din cadrul grupului MILA, unde mi-am bătut cu câteva secunde timpul de anul trecut, și cursa Rhylauf de 10km unde am scos mai bine cu un minut ca în toți anii 2022-2024.

Fiind și luna cu aniversarea, e și acesta un imbold psihico-fizic că sunt încă în grafic, poate chiar pe o foarte ușoară creștere, deși timpul nu curge în favoarea… „performanțelor”. Mai bătrână, mai rapidă. Tocmai de aceea nu-mi tai entuziasmul cu analize la rece, dar un lucru e clar: hai cu primăvara! hai cu potecile de munte! gata cu platul!

În mișcare

Strava zice că în luna martie am strâns 21 de alergări cumulate în 203km cu 5000m+, doar două drumeții (18km), iar în casă 3 sesiuni de pedalat pe trainer și 6 sesiuni de exerciții (greutăți, pilates, stretching – aici variez destul de mult în funcție de ce are corpul nevoie, nu am o rutină fixă).

Planurile mele de a crește alergările lungi și a de strânge mai multă diferență de nivel n-au prea dat roade, o dată că m-am menajat pentru cele două mini curse de plat, dar și pentru că vremea a zădărnicit multe planuri.

Aprilie vine pe cai mari, vacanța Mirunei se transformă în două săptămâni de România, cu serviciu, călătorit, întâlniri șiiii… o cursă!

Pe 12 voi alerga la Brașov, la Semimaraton Intersport, cursa la care nu am participat niciodată (de obicei, o alerga Andrei). Dar anul acesta s-a lăsat cu potriveală, mai vine și-un prieten, Vintilă (care de-altfel a pus punctul pe i căci Raluca va sta cu Miruna 🙏), plus că o să mă văd cu o grămadă de cunoscuți și prieteni!

Nici nu mai contează că nu m-am pregătit specific, că nu era în marele meu „calendar competițional” cu doar un concurs serios (Bernina Marathon Gletcher), abia îmi încap în piele de entuziasm și probabil emoțiile vor alerga trei curse, nu una!

🏃🏽‍♀️

1 martie, o alergare alături de Monica. Pe post de Mărțișor (24km, 1300m+, strava) am parcurs o parte din Ruta 86 (Rheintaler Höhenweg: Rorschach – Sargans).

Ne-am început mini aventura în stilul meu preferat, pornind din Altstätten cu trenul până în Sargans, iar de acolo am prins marcajul cu verde de pe indicatoare, fiind destul de simplu de urmat. Traseul te ridică puțin deasupra văii și te poartă pe curbe de nivel, multe fiind drumuri că asta e, încă e zonă de ferme și case. Dar au fost și porțiuni ce ne-au plăcut și unde iarna s-a făcut simțit: mai un fulg, mai un pic de frig.

Punctul culminant a fost urcarea la Cabana Malbun, unde nu se mai schia, și de unde am făcut cale întoarsă, ba chiar la vale – în Werdenberg ne așteptau Ștefan cu Victor. A ieșit o tură destul de reușită, cu de toate, numai bună pentru anotimpul iarnă-primăvară, când mai avem de așteptat cu alergarea la înălțime…

🏃🏽‍♀️

8 martie, o alergare solo (24km, 1200m+) pe dealurile din împrejurimi, de ciudă că n-am putut merge pe munte (deh, zăpada). De data asta am bifat trei vârfulețe, St. Anton, Gäbris și Sommersberg, că na, o tință tot trebuie să aibă omul.

👩🏽‍👧🏽🦒🐘

9 martie, cu Miruna la ZOO în Rapperswil. A fost o zi neașteptat de relaxantă petrecută împreună, incluzând excursia cu trenurile până acolo.

Am dat vreo trei ture, nefiind o grădină prea mare, dar cu animale pe care nu prea le vedem în alte părți (elefanți, girafe), bine îngrijite și cărora le merge bine din moment ce au și pui (celebri). Se puteau și călări unele (elefanți, cămile, ponei), doar după un anumit orar, contra cost și nu pentru mult timp ceea ce mi se pare absolut normal (pe elefant am stat două-trei minute – deh, copiii trebuie însoțiți de un părinte).

Altfel, foarte multă lume (sau locuim noi într-un oraș mic și am uitat cum e…). La zoo, parcă erau toți bebelușii din canton, iar mai departe promenada lacului rivaliza cu cea din Herăstrău, doar că lacul Obersee e… imens.

🏃🏽‍♀️

12 martie, testul MILA pe 5000m, pe stadion (21’21”). Din start am considerat „cursa” ca fiind un antrenament susținut (tempo) și nu am pus presiune pe mine. Am alergat cât de tare și de constant am putut, ba chiar am condus grupa vreo trei kilometri. Apoi N., de 69 de ani, un sportiv foarte bun și dedicat (ce să și faci la pensie?!?) și-a recuperat locul fruntaș, el fiind mai bun ca mine la toate cursele (nu știu la trail, că acolo nu ne-am întrecut).

Am fost convinsă că am alergat mai prost ca anul trecut, deși m-am simțit mult mai bine și mai în control anul acesta, astfel că mi-a luat ceva timp să verific. Restul serii a fost despre socializare și prăjiturele cu băuturi calde, de parcă s-ar fi alergat maratonul și nu 12 ture de stadion 🙂

Grupul MILA a fost fondat în 1981, dar întrecerea de primăvară a debutat în 2008, tot în martie, și așa e bătută-n cuie. Ca fapt divers, deși se cronometrează cu tableta, s-a păstrat obiceiul de se forma două grupe, iar cei care stau pe margine îi notează pe cei care aleargă, ca după aceea să se inverseze rolurile (formularul e neschimbat de ani de zile). Iar asta ilustrează una dintre trăsăturile de bază ale elvețienilor: sunt rezistenți la schimbările superficiale, iar ce funcționează devine tradițional și se păstrează, fie că e obiect sau obicei. Deși e o țară a banilor, personal mi se pare că oamenii de rând sunt mai interesați de valorile simbolice. Dar nici n-am cunoscut nababi (sic!)

🏃🏽‍♀️

15 martie, alergarea de ziua mea în formă de ”44”, că 44 de kilometri erau prea mulți, inclusiv pe bicicletă pe o așa vreme…

Mi-a luat mai mult să „desenez” ruta pe strava decât alergatul celor 7km prin oraș; inițial am vrut pe câmp, dar ieșeau peste 20km și niște 4-uri greu de deslușit 🙂

🏃🏽‍♀️

23 martie, Rhylauf 2025, Ediția 47, cursa 10km, timp 43’03”, locul 12 open feminin din 91 alergătoare, locul 3 la categoria de vârstă 35-45, loc de care sunt mândră, eu fiind la capătul de sus al intervalului.

Cum spuneam în introducere, am evoluat neașteptat (și ar mai fi loc, dar doar puțin, căci pentru fiecare minut în minus trebuie mult antrenament specific, de care nu sunt dispusă pentru că 1. tot timpi de alergătoare amatoare ar fi și 2. raportul uzură-bucurie ar fi și de 10:1 în detrimentul meu…):

2022, 43:52, locul 4 la categoria W35-45, 
2023, 44:35, locul 4 la categoria W35-45, 
2024: 44:04, locul 5 la categoria W35-45, 
2025, 43:03, locul 3 la categoria W35-45 

S-a dat startul simultan la cursa scurtă, la 10km și la semimaraton. Nu am pornit foarte tare, nu aveam cum, eram mulți concurenți, m-am poziționat corect în sectorul de viteza indicat de organizatori. Mai târziu, aveam să depășesc pe iarbă că nu se mai putea, simțeam că sunt la limită să calc pe cineva și să fiu la rându-mi călcată.

Mi-am pregătit pe ceas un workout cu primul kilometru la liber și următorii nouă alternând 500m rapid cu 500m de revenire (ca medie, ceva de genul: 4:05min/km cu 4:15 min/km). Asta pentru că am văzut la antrenamente că îmi recapăt viteza dacă fac mic pauze, măcar mentale, plus că îmi lipsesc alergările de tempo/threshold mai lungi de 2-3km.

Până la km 7 chiar m-am ținut de planul meu, apoi am adaptat după cum bătea vântul sau „platul” părea… la deal. Ce am realizat abia la final a fost că bucățile de 500m trebuiau gândite invers, ca ultima să fie tare, nu „lentă”.

Mi se pare o strategie super bună pentru cei impulsivi, ca mine, care au nevoie de o structură, care nu se antrenează să poată menține 10km la foc continuu: mental mai ales, eu una am nevoie de „pauze”, chiar dacă asta înseamnă să alerg cu 4:25 și nu cu 4:15/km. Ca să nu mai zic că mi-am simțit mintea ocupată și am uitat de căldură!

Teoretic, se anunța ploaie, dar nu doar că s-a înseninat și s-a oprit vijelia de peste noapte, dar gradele au crescut brusc pe măsură ce se apropia startul și în timpul curselor. De unde pregătisem și mănuși, m-am felicitat pentru pantalonii scurți și pentru flask-ul de 150ml cu izotonic. Să iau câte o gură de apă din când în când a fost fix ce trebuie.

Competitiv, a fost prea multă lume ca să simt presiunea, dar pe o tipă S. o știam, e mai bună ca mine, și mult mai tânără. M-a depășit la un moment dat, însă la penultimul kilometru am ajuns-o. Ea sufla destul de greu, sonor, eu torceam calm, iar asta m-a ajutat să-mi țin ritmul. Fiind localnică, era foarte încurajată, practic știam la câți pași e în spate numai după Hopp S.! Heya S!

Poate mai avea ceva șanse să mă prindă la sprintul de final, am alergat totuși ultimii 500m cu o medie de 3:49min/km, însă am dat aproape totul ca o datorie față de propriu-mi efort de până atunci și asta s-a simțit ca o motivație adevărată.

Ca de final:

1. trebuie să recunosc, și eu mi-am auzit des numele și am primit multe încurajări de la colegii din MILA sau alți cunoscuți, ba chiar prea des de nu aveam loc pentru grimase…

2. dacă aș fi reușit să privesc în timp util ceasul, zău dacă nu mai zburam alea patru-cinci secunde ce mi-ar fi trebuit pentru un PB pe 10km sau să înceapă cu 42minute (nu m-am crezut așa de aproape…)

3. mulțumiri trupei noastre Ursăria Helvetica pentru susținere și poze

🏔️

30 martie, o drumeție în familie într-un loc nou, Amden (7km, 400m+), un loc unde voiam să ajung de ceva vreme căci tot ce e prin jurul Lacului Walensee… e pitoresc. Deși unele înălțimi nu trec de 1900m în timp ce altele ajung la 3000m, vârfurile albe și multe aparent inaccesibile creează un 360° unitar: te rotești și tot ce vezi e frumos.

Doar privitul la picioare mă pune în dilemă: dacă e drum asfaltat, de ce e drum, dacă e potecă peste o fâneață, iarba e îmbibată cu apă și nămolul imediat se prinde de papuci. Nicicum nu-i bine, trebuie să urci mai sus de ultima stână/sălaș de vară ca să simți că ai prins potecă de munte. Pe de altă parte, suntem la 1200m, în Alpi, și eu am pretenții la „sălbăticie”! Aici oamenii conviețuiesc dintotdeauna la înălțime. Și e suficient să ridic privirea ca să văd Muntele cel Mare, dar acolo nu am eu curaj să merg…

Fiind prima drumeție cu Miruna după ceva vreme, începutul a fost anevoios, dar și-a intrat în ritm și chiar s-a bucurat de o parte din traseu. Chiar și eu am revenit la sentimente mai relaxante când am dat, întâmplător, peste o potecă… potecă.

Galeria ici-colo

Fastnacht-ul a fost de data asta însorit, iar nu friguros ca în alți ani, dar parcă nu așa multe trupe la defilare. E deja a patra oară când îngroș rândurile pe margine și mi-ar fi de ajuns de n-ar trebui să merg cu Miruna.

*