[Jurnal în mișcare 04’25] Aprilie e despre România

Dintre toate revenirile acasă, în aprilie și în octombrie e cel mai frumos: nu e prea cald, nu e prea rece, natura e primitoare, copacii au flori sau frunze colorate, iar țânțarii nu-s la apogeu. Și, foarte important, când transportul public te ține multe ore pe drum, că e karmic să se întâmple ceva, nu degeri sau leșini de cald. Călătorind cu un copil lipsit de răbdare, toate acestea devin esențiale.

Iar dacă veți observa, ca și mine, că într-o postare cu „despre România” în titlu apar mai multe poze din Elveția, este pentru că ori pozele de acasă conțin prea multe detalii personale și le țin pentru mine ori cele din Elveția sunt făcute cu ochi de turist. Sau poate, în subconștient, îmi doresc ca pe undeva cele două să se suprapună.

În mișcare

Strava zice că în luna aprilie am strâns doar 17 alergări cumulate în 153km cu 3200m+, 8 drumeții scurte și plimbări, o primă ieșire cu bicicleta, iar în casă 5 sesiuni de exerciții (cu greutăți sau nu, după cum are nevoie corpul).

Dar fiind și pe drumuri și cu un concurs bifat, dincolo de acest bilanț modest cifrele interioare arată mult mai bine, iar asta e tot ce contează.

Urmează două luni, mai și iunie, cu „stat acasă”, cu antrenamente ce ar trebui să curgă consecvent înainte de singura cursă țintă a anului, Bernina Glaciers Marathon, ce coincide și cu intrarea Mirunei în vacanța de vară. Căci asta e viața de sportiv-părinte, sezonul „competițional” e fragmentat de vacanțele copilului (când de obicei, totul e dat peste cap).

Însă, ca să nu mă dezic de spontaneitate și ca să fiu sigură că mă mențin antrenată pentru Bernina (deși traversare de ghețari și urcat la 3000m e din alt film…), m-am și înscris la o cursă pe 17 mai, în Austria, Bizau Trailrun, cu 30km și 1700m+. Îmi mai trebuie una pe la mijloc de iunie și aia e, sunt sigură că traseul de la Bernina o să fie hrană pentru suflet și provocare pentru picioare.

🏃🏽‍♀️

4 aprilie, o alergare „drumețită” sau o drumeție în alergare pe malul Rinului Anterior. Era fix înaintea plecării spre România, și cum știam că vremea de acasă se anunța rece, am avut motivație să mă bucur de primăvara elvețiană descoperind locuri noi.

☼

5 – 19 aprilie 🛫 România

Ca de obicei, vacanțele acasă se împart între familie, astâmpărat doruri de locuri și oameni, dorințele copilului, iar mai nou, serviciu. Că nu-mi pot lua concediu câtă vacanță are fie-mea, chit că Elveția este una din țările cu cele mai multe zile de școală.

Ca perioadă s-a nimerit fix înainte de Paști, ceea ce a fost și rău și bine, rău pentru că am ratat atmosfera de sărbătoare, bine pentru că am prins lumea „pe-acasă”, majoritatea folosind zilele libere pentru a călători.

☼

Am plecat cu pufoaica după noi și am fost în ton cu vremea. În drum spre Gorj, de pildă, ningea. Dar apoi am avut soare (cu dințișori) și am putut să ne învârtim prin curte. Mai mult Miruna cu bunicii și găinile, că eu lucram în casă… la gura sobei. Probabil cel mai idilic loc unde am scris cod!

Chiar și așa, am alergat de două ori cât să revăd ambele dealuri (Fața și Dosul), am fost la cimitir cu mama sau după leurdă cu soră-mea. Miruna a „cules” ouăle, a făcut gogoși, a strâns iarbă și s-a trezit mai târziu ca mine (chestie atât de rară încât e de scris).

☼

Drumul spre București ne ia vreo 6h cu trenul (lucrările din zona Videle continuă…), dar măcar în perioada asta vedem fazani și vegetația începe să acopere gunoaiele de care Miruna se minunează mereu – acum probabil îi sunt mult mai evidente, trăind într-o țară fără…

Dar că și drumul spre Brașov urma să dureze 6h, nu ne-am așteptat! Mai ales că ne era cel mai dor, că aveam amândouă planuri, că urma să alerg o cursă a doua zi, că… Dacă treceri la calea ferată fără barieră nu ar trebui să existe, la ce șoferi nerăbdători avem, nici CFR nu se mișcă repede în caz de ceva, minor să ne-nțelegem. Ba chiar să fiți siguri că la ceva grav… e de mers pe jos, nu alta 🙁

La Brașov însă, relele se uită repede căci pereții, potecile și prietenii ne sunt familiare toate. Nu trece zi fără plimbări, fără Tâmpa, fără joacă, fără răsfăț.

Vremea a fost rece cât să alerg eu cu mănuși, prin zăpadă, însă apoi s-a trecut direct la temperaturi de primăvară și tricou. A fost greu să lucrez și implicit să stau în casă când puteam face o drumeție, dar de câte ori priveam pe geam, îmi trecea: acasă e bine oricum!

🏃🏽‍♀️

12 aprilie, Semimaraton Brașov, prima mea cursă acasă a anului, nu știu dacă va mai fi alta, însă e minunat că s-au aliniat calendarele și că sunt oricând gata să alerg 20km în ritm nebunesc 🙂 Doar pentru asta mă antrenez, să mă mențin suficient cât să-mi permit idei spontane.

☼

Cum aveam plecarea fix înainte de Paști, nu mai era mare lucru de făcut, doar revenirea în București și tura clasică în alergare din Rahova până prin Parcul Carol. Spre deosebire de alți ani, nu mi-am mai auzit apropouri și parcă și străzile au fost mai curate – asta e fain la lucrurile repetitive făcute acasă, poți remarca imediat schimbările în rău sau în bine, nu te plictisești! (într-o țară pusă la punct, se poate însă întâmpla…)

☼

🛬Înapoi în Elveția, prima săptămână e cea mai grea…

Întoarcerea la rutină nu se întâmplă brusc. De fapt, în primele zile după ce revenim de acasă, și eu și Miruna suntem indispuse. Energia emoțională s-a scurs de tot și trebuie să o refacem, să punem la loc. Evident, nu vrem. Dar trebuie.

Aterizăm, facem cumpărături de Paști, ajungem la celălalt acasă și facem planuri pentru a doua zi. În Elveția e simplu ce se face de sărbători: tot mișcare ca în celelalte zile libere. Bașca, se ciocnesc ouă ca la noi, se merge la biserică cine practică și iepurașii sunt motiv de a mânca mai multă ciocolată decât e nevoie (că ar aduce cadouri, n-am auzit).

🥾

20 aprilie, Duminica Paștelui, o mini drumeție cu familia extinsă pe lângă St. Gallen urmată de o plimbare urbană. Ne-a cam zgribulit vântul, dar nu a fost rău.

🥾

21 aprilie, Lunea Albă, o altă mini drumeție în familie în zona Sargans urmată de o plimbare urbană prin Chur. Dacă rețeta din ziua precedentă a mers cât de cât, cu ajutorul vremii mai bune am perfecționat-o. Singura Miruna face mofturi la astfel de plimbări, dar fiind și cu bunica și cu promisiuni culinare… a cooperat.

🚴🏽‍♀️

Finalul de lună a venit la pachet cu scoatere bicicletelor din beci (la propriu), Miruna dorindu-și foarte tare să pedaleze. Mai întâi am ieșit la o alergare pe lângă ea, că nu era sigură că mai știe să meargă, apoi am ieșit toți trei. E clar că e din alt aluat, e și copil, dar ce contează! eu mă bucur că nu are fricile mele, și mai ales, stângăcia mea.