Legat de schi, prietenii mei pinguinii au o singură vorbă: schi! schi! schi! (spus alert cu sunete puternice de s şi k şi cu zâmbetul până la urechi). La mine expresia e cam cea din titlu, iar grimasa e total neconvingătoare …
Probabil acum când scriu pinguinii sunt deja în drum spre pârtiile de vis şi voi fi şi eu în curând, cu entuziasmul meu anemic cu tot.
[Probabil o să mai adaug nişte update-uri pe aici, prefer blogul şi nu facebook-ul pentru că ce e scris aici rămâne, ce e dincolo e doar o chestiune de flux…]
Povestea mea legată de schi e foarte simplă:
– ianuarie 2011, Austria – prima întâlnire, mă accidentez din prima zi, stau pe tuşă patru zile, în ultima zi revin pe pârtie, dar nu apuc să pricep mare lucru; mă reîntorc în ţară şi aflu că am un ligament parţial rupt la genunchi şi încep lungul drum al recuperării… (n-am scris nicăieri despre, a fost un subiect sensibil…)
– martie 2012, Bulgaria – a doua întâlnire, cochetez cu învăţatul şi cu bucuria de a schia şi rămân convinsă că merită continuat deşi mi-e clar că-s mai bleagă decât toţi oamenii pe care îi cunosc şi care au pus schiurile în picioare; am povestit câte ceva de la Bansko şi a rămas să învăţ ca lumea în sezonul ăsta…
– decembrie 2012, Sinaia – întâlnirea cu schiul de tură mă pune în faţa unui adevăr: nu sunt în stare să cobor şi schiatul nu-i ca mersul pe bicicletă: se uită 🙁
– ianuarie 2013, Austria – începe de duminică…
Sper să dau veşti bune şi să fiu o dovadă vie, motivantă, că dacă şi eu am învăţat atunci oricine poate 😀
p.s. menţionez că nu voi fi foarte activă zilele acestea, dar nici nu-mi doresc: vacanţele trebuie să fie vacanţe în cât mai multe privinţe 🙂
– decembrie 1996, undeva in Valcea – Prima intalnire cu schiurile. Armata. Obligatoriu. Schiuri din lemn prinse direct pe bocanci. De armata. Cazatura de mare efect! Ca in armata. De atunci … doar privesc ce frumos schiaza unii, altii 🙂
@Nicu: daca nu invat ca lumea de data asta si nici nu simt mai multa placere decat chin, ma „las” si eu si ma alatur clubului privitorilor. Pana la urma si pescuitul e un sport 🙂
Schiul e ca un drog. Poate cel mai mare :D.
@Marius: este pentru cine stie si pentru cine are abilitati cat de cat inascute… pentru mine e un miraj, ma atrage, visez cu ochii deschisi, dar cand ajung pe partie toate dramele din lume se dezlatuie…
Bafta si sa iasa bine in Austria 🙂
Dupa cum spuneam, eu anul trecut am incercat odata si dupa un „trosc” pe la genunchi am ales sa stau jos la un vin fiert :))
Daca vrei iti dau un pont cu cineva care organizeaza un atelier de nivologie si schi de tura pe 30-31 martie :))
@Andrei: Sa fie! De doua ori!
Plus ca si cititorii blogului ar avea de castigat daca totul merge bine, altfel umplu de drama pe-aici 😛
Sincer, mi-ar placea sa ma dau cu placa nu cu schiurile, dar nu stiu de ce am o retinere si nu-s deloc vreun ” fricos „
Si eu sunt tare de acord: vacanta trebuie sa fie vacanta !!! Asa ca iti doresc sa parte de o vacanta faina :).
La multi ani Claudia! iti transmit abia acuma pentru ca abia azi m-am intors din..Caucaz!!
Oho… iti doresc sa ai parte de un prieten care stie sa te invete.
Crede-ma ca cel mai mare antitalent invata… daca ai pe cineva alaturi care stie ce sa ii arate!
Si da… schiul e ca bicla!
Multa bafta si sa te intorci intreaga!
Florentin, placa chiar nu mă tentează…
Ana:iată că reintru intr-o pauză de vin fiert
Ciprian: bine ai revenit, aștept povestea pe blog
Felicia, sunt pe drumul cel bun, dar deloc ușor, merci de încurajări