meet the sun
Nu se prea prinde schiul de mine și nici eu de el. Și cu toate astea povestea continuă cu întrebări care nu mai au de-a face cu pârtia, ci cu viața: de ce nu renunță omul la ceva aparent fără miză?!? Ce-l face să meargă mai departe?!
Încă mai credem, după ce am fost prea mult timp școliți, că puterea vine din a da mână cu mână. În condițiile acestor vremuri, asta se cheamă prostie și convine celor care se pricep la vânzări: luați orice exemplu din reclame, ziare, televiziuni, politică, site-uri, facebook, cultură, oamenii din jur etc. Ești atât de frenetic sfătuit în a fi original, tu însuți, încât sfârșești la fel ca ceilalți. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea de ce? Pentru că ceea ce tu crezi că ți se dă doar ție, se dă și celorlalți, iar sentimentul de atenție unică e o iluzie.
Uneori am așa niște frustrări de român încât… mă macin într-o oarecare liniște și trec mai departe. Ca și tine, ca și altul, ca toți ăilalți români.
De ce demoni? Pentru că mi se spune des asta, că am demoni, că am pitici etc. iar eu nu consider că ar fi un neadevăr, dimpotrivă, un fapt, o stare şi o luptă continuă pe care o duc în ritmul propriu. Nu e o chestie rea să ai demoni interiori, rău e să îi ai şi nu îi recunoşti, să fii ipocrit, să pozezi în „toate bune şi frumoase” şi să funcţionezi în ritmul altora şi nu în al tău.
Câteva exemple de ce înţeleg eu când mă refer la demoni interiori: complexe de inferioritate, sensibilitate la opiniile altora, compararea cu ceilalţi, frustrări, agresivitate, angoasa lipsei de sens a propriei existenţe etc.
Demonii sunt făcuţi pentru a fi înfruntaţi, secretul fiind doar în alegerea luptei şi privitului în ochi: nu când vor demonii, ci numai atunci când vrei tu. Demonii interiori au ca arme ambiţiile, vanitatea, orgoliul, graba. Tu, ca om sincer cu tine însuţi, ca om transparent, ai puţine şi greu de purtat arme: acceptul de sine, răbdarea.
Legat de schi prietenii mei pinguinii au o singură vorbă: schi! schi! schi! (spus alert cu sunete puternice de s şi k şi cu zâmbetul până la urechi). La mine expresia e cam cea din titlu, iar grimasa e total neconvingătoare …
Probabil acum când scriu pinguinii sunt deja în drum spre pârtiile de vis şi voi fi şi eu în curând, cu entuziasmul meu anemic cu tot.
[Probabil o să mai adaug nişte update-uri pe aici, prefer blogul şi nu facebook-ul pentru că ce e scris aici rămâne, ce e dincolo e doar o chestiune de flux…]