2026 a început pestriț, nehotărât, cu activități diverse dar niciuna definitorie. Continui și în acest an seria de jurnale lunare, tradiție începută din 2022, pe care o mențin din mai multe considerente: caracter memorialistic, exercițiu de scris, auto motivare.
Sunt jurnale în mișcare pentru că viața cam asta înseamnă, nu neapărat sport, deși sportul pare dominant în cazul meu. Eu nu-mi pot imagina omul modern fără un hobby și, în contra balans cu petrecerea tot mai digitală a timpului, fără un hobby care să-l mențină în contact cu natura.
Și, pentru că întâi de toate mă observ pe mine, ieșitul pe ușă e un leac aproape universal pentru orice problemă care persistă: sănătate, stres de orice fel, lipsă de idei, prea multă muncă, prea multe ecrane, singurătate etc.
🏃🏽♀️
Strava zice că în luna ianuarie am strâns
- 14 alergări cumulate în 120km cu 2600m+ (cea mai lungă 16km, dar măcar a coincis cu prima urcare la St. Anton),
- trei drumeții (20km, 1500m+),
- 54km schi de pârtie, în cele trei zile în Zillertal (Austria),
- în casă: 7 sesiuni de pedalat și 5 sesiuni de gimnastică.
Foarte important: un prim curs de înot, am început anul cu dreptul!
Am avut 30 de activități în 31 de zile, excepție făcând ziua în care Miruna s-a accidentat la schi și am rămas peste noapte internate în spital.
Planul sportiv al lui 2026 e destul de subțire, dar similar celui de anul trecut: mă pregătesc la modul general pentru o cursă montană de 42-45km cu 2500-3000m+, chiar dacă nu am ales-o încă (probabil, tot Bernina!). În rest, curse mici, locale, de socializare, curse rapide urbane pe post de antrenamente intense și câteva verticaluri pentru a estima gradul de îmbătrânire (sic!) sau curse faine pentru suflet, nu de palmares, ca Arosa din septembrie 🙂
În lipsa unei dorințe clare, nu vreau să pun presiune pe mine, ar fi culmea să ajungă o formă de stres una dintre activitățile mele preferate. Și, fiind mulțumită de cum mi-a mers anul trecut, prefer să folosesc aceeași rețetă. La vârsta mea, evoluție înseamnă menținere, atât a formei și-a sănătății, dar și a plăcerii.
🎆
1 ianuarie 2026. Am început anul cu o mică plimbare pe dealul de lângă casă, de unde am putut vedea artificii la aproape 360 grade. Chiar dacă Elveția nu a mai bubuit ca în alți ani (2022-ul a fost de pomină, fiind și după pandemie), a fost ce trebuie, chiar și bunica răcită fiind, nu a regretat ieșirea din casă.
🏃🏽♀️
3 ianuarie, etapa a treia din cupa de alergare cros din Lustenau, Austria – Crosslaufserie (a doua alergată de mine, după prima de 9km). De data asta au fost cinci ture cu un total de aproape 15km, pe o vreme rece și un teren alunecos, care mi-a pus pe anumite porțiuni probleme serioase. Dar am rezistat, mai ales mental, cu suportul alor mei la încurajare.
Am fost mulțumită și de rezultat, a cincea fată și a treia la categoria 40+ (există doar două categorii, w20 și w40), se putea un pic mai bine dacă alegeam încălțările potrivite…
🛷🥾
11 ianuarie, săniuș și drumeție, din Rietli în Altstätten, cu prietenii. Rețeta clasică: urcat cu trenul, coborât pe jos. Pentru că a nins abundent pentru prima oară în sezon, a fost lume multă, ba chiar au suplimentat trenul cu un autobuz.
După câteva ture cu sania pe micul derdeluș din Rietli, am pornit spre oraș. Dar nu pe pârtia de săniuș din Stoss, amenajată special până jos în oraș, că e și foarte înclinată și multă lume, mai mult adulți, ci am ales varianta de drumeție, prin pădure. Cei 10km prin zăpadă mare ne-au consumat energia de la mare la mic; Miruna, chiar și stând mai mult pe sanie, tot a ajuns cu bateriile pe minus… Înghețati, toți.
🏊🏽♀️
17 ianuarie, prima lecție de înot. A fost o experiență atât de pozitiv neașteptată încât i-am dedicat o postare, o găsiți imediat navigând în stânga.
🏃🏽♀️
17 ianuarie, etapa a patra din seria de alergare cros din Lustenau, Austria (a treia alergată de mine). La două ore după ce am ieșit de la bazin am luat startul pentru cei 6km ai zilei și, pentru că am fost așa de entuziasmată după înot, pregătirea și cursa au mers foarte bine. E drept că pe final „râgâiam” clor și n-aș mai fi putut duce încă un kilometru la acel ritm…
Tot a cincea fată, dar prima la categorie de data asta, un loc muncit, căci concurența îmi sufla în ceafă. Cum clasamentul final ține cont de cele mai bune trei curse din șase, o să revin în februarie după ultima etapă, dar eu sper să prind podiumul la categorie (așa, de palmares, fiind prima mea competiție de tip cupă).
☼
23 ianuarie, întâlnirea anuală a grupului MILA. De data asta n-am alergat, ci doar am băut, mâncat și rezolvat treburi administrative. În clasamentul intern m-am situat a șaptea, dar asta și pentru că nu am prea multe participări la curse alături de minim încă doi Milas.
Totuși, sportiv, ar trebui să menționez întoarcerea pe jos acasă din Kriessern, la unu noaptea, cinci kilometri de mers alert pe tocuri de cinci centimetri. Rar se întâmplă ca autobuzul elvețian să „dea țeapă”, dar probabil universul încearcă să mă convingă să conduc mai des (și să devin mai comodă).
🎿
24 – 31 ianuarie, schi în Austria, Zillertal – întâlnirea anuală cu prietenii. Dar, de nevoie în cazul meu, și cu pârtiile.
Dacă anul trecut a lipsit Căpitanu, anul acesta au lipsit Vintilă și Raluca. Plus alți câțiva, se știu ei… Și am fost doar zece, cu tot cu Miruna.
Cuvinte cheie de declanșat amintiri: păhăruțe, fondue, gulaș, elefănțel, let me tell you something.
Cazarea, la pensiunea Bettina, cu de toate, dar cam cocoțată pe dealul Gerlos-ului și cu vedere la Zell am Ziller; probabil cea mai neprietenoasă locație în materie de alergare: niciun pic de plat sau fals plat, totul abrupt spre periculos, pe șosea sau pe poteci, iar peisajul ușor deprimant (nici zăpadă, nici zvântat, versanți defrișați, poteci puține spre deloc etc.)
Dacă de obicei eu cu Miruna nu ne luam skipass pe toată perioada, acum am început direct cu o pauză de două zile. Miruna a fost accidentată la ieșirea la schi cu școala și, fiind vorba de o lovitură la cap, am încercat ca măcar o săptămână să evităm orice formă de sport (după o noapte în spital, sub observație, și urmărit cu atenție stările ei ulterioare).
Am decis totuși să mergem în zone cu pârtii bune, în zilele cu vreme bună, că se deprima de tot, dorindu-și foarte mult să schieze… (bine că n-a rămas cu frică!)
Dacă ar fi după ea, nici pauză de apă și mâncare n-ar face, deși la restaurante a înfulecat tot ce-a prins, fără mofturi. Gena mea antitalent nu s-a transmis mai departe – ceea ce mă bucură enorm! – m-a depășit ca număr de kilometri, viteză, pârtii roșii, plăcere etc., iar Andrei are partener de schi 🙂
Ca de obicei, pentru evidența personală, notez pe zile unde și ce am făcut:
- cazare – scurtă drumeție cu Miruna de inspectare a zonei;
- cazare – am coborât cu Miruna în localitatea Zell am Ziller unde, dacă nu schiezi, nu prea ai ce face;
- schi @ Gerlos – zi perfectă, am schiat cu plăcere albastre, o roșie, dar o altă roșie m-a readus cu picioarele pe pământ (eu 22km, Miruna cu Andrei 32km);
- schi @ Krimml / Plattenkogel – altă zi bună de schi, unde am exersat cu Tudor, dar roșia de la final… tot chinuită (eu 21km, Miruna cu Andrei 29km); seara, 5km de alergare, ca să-mi relaxez puțin corpul…
- cazare – zi de pauză, ajutată și de ninsoarea de peste noapte și vremea înnorată; am alergat vreo 7km prin zăpadă până am dat de gondolele din Zillertal Arena;
- schi @ Hintertux – la ghețar, eu 10km din multe repetări pe albastra 15 plus coborârea de pe Hintertux până la prima gondolă de sub; Andrei 37km, din care cu Miruna minim vreo 25km;
- schi @ Kaltenbach – eu drumeție (12km, 1200m+), iar Miruna cu Andrei schi (31km)
Relația mea cu schiul e în continuare bazată pe sinceritate brutală: îmi place muntele, îmi plac 50% din momentele pe schiuri, dar lipsa tehnicii mă taxează cu dureri de tot felul, blocaje, rămas mereu ultima etc.
Însă, față de alți ani, am apucat să schiez câteva minute pe aceeași pârtie cu prietenii, să stau cu ei la masă de câteva ori, nu doar seara la cazare, și să cobor niște roșii – doar una cu bucurie, restul chinuit, însă măcar stau mai bine ca în ianuarie 2025 (am recitit postarea de anul trecut ca să-mi recalibrez respectul de sine – sic!).
p.s. Colajul din deschidere, cu peisaj tirolez și păhăruțe pline, are multe sensuri. E despre un loc anume, despre o mână de oameni și lucruri făcute împreună, sacrificii de toate părțile, bucurii după cât poate duce fiecare. Mie una, de pildă, nu mi se potrivește schiul, dar dacă pot avea parte de câteva zile de prieteni plus munte, prezent!
Altfel, e și despre cum, dacă vă imaginați că-s vreo sportivă cu regim strict de viață, vă înșelați, am băut alcool în fiecare seară (murată, țuică etc. – nu m-am încurcat cu berea, că m-amețește prea repede). Păhăruțele sunt simbolul simțitului (prea) bine și-al atemporalului, dispare timpul în care nu ne-am văzut, se amână startul unei noi despărțiri. E despre aici și acum, motiv pentru care revederile din Zillertal se mai numesc și Acasă.
Update – poză de grup la fotopoint-ul de pe Hoch Krimml
