[Jurnal în mișcare 02’24] o zi în plus
Noroc cu jurnalul lunar că pot să dau un ochi pe februarie de anul trecut sau pe cel de acum doi ani și asta ajută la o înțelegere mai realistă a prezentului. Acest prezent în care mă întreb de ce nu am făcut mai devreme unele lucruri dar, mai ales, oare ce nu fac încă, nu încep, nu îndrăznesc. Apoi îmi amintesc, tot cu ajutorul jurnalelor, de cum sufletul greu, ca de plumb, a sedimentat în mine un hopa-mitică care mă ține forțat locului. E drept, în picioare mai mereu, oricât m-aș arunca la pământ.
Cert e că sunt niște schimbări și pe tarlaua mea. Ce-mi lipsește s-a cronicizat și e ca-n alergare: cu o durere veche poți termina și un ultramaraton, cu una neașteptată nu iei nici startul.