Din captivitatea-i strâmtă
Mă privea cu toţi ochii deodată
Majoritatea absenţi…
La câţiva paşi de Mănăstirea Comana într-un mic ţarc, mai multe specii de păsări convieţuiesc împreună. Un îngrijitor un vorbă blândă şi ochi ageri veghează pentru ca şi cele mai fricoase dintre (ne)zburătoare să mănânce. Păsările mari sunt şi cele mai urgisite. Cele mici şi sprintene se descurcă mult mai bine în lumea dintre plasele de sârmă. Dintre păsările cerului doar vrăbiuţele cafenii răzbesc înăuntru şi se strecoară printre exemplarele exotice şi colorate. La o primă vedere eşti fermecat, apoi realitatea te copleşeşte: boli nemiloase, spaţiul mult prea îngust, desfiinţarea iminentă.
Păunul (india blue, păunul albastru comun) se fereşte de mine, dar nu cu totul. Îşi poartă mândru podoaba de pene şi nu se ruşinează. Un al doilea păun se ascunde între lemne şi ochiuri de sârmă. Al treilea însă, stă neclintit pe un acoperiş privind în zare. Coada îi atârnă lungă şi închisă…
Astept sa scrii poveste cu cocosul buclucas, de care mi-ai povestit luni 😛
Chiar daca pasarile par bine ingrijite, pe mine ma intristeaza ca ele sunt ingradite. Nu conteaza locul unde sunt ingradite, cine are grija de ele, ci faptul ca nu sunt lasate libere. Saracele pasari…
@Nico: nu cred ca o mai scriu ca nu i-am facut poza… individului. De talie mica spre medie, acest cocos suplu si colarat intruchipa diavolul in persoana. Batea orice misca in curticica, inclusiv pe ingrijitor cateodata. Acesta mi s-a plans soptit ca a sarit la picioru-i ca un caine si i-a sfasiat pantalonii cu ciocul. Daca omul e cu bagare de seama acum, restul pasarilor stau ghemuite in cate un colt. Cu cat sunt mai mari, cu atat teama le e mai mare…
@Gerhald: ingrijitorul mi se plangea ca sunt cam ciufuliti paunii, dar l-am asigurat ca cei de la zoo pe care i-am vazut eu aratau mult mai rau…
Ce vreau sa spun de fapt e ca dupa ce ai terminat de cules impresii, ramane doar tristetea…