Vantul adie usor, dar soarele profita de norii ce il ignora deocamdata si arde cu putere. Stau pe un delusor si ma desfat cu privelistea de jur imprejurul meu. E atat de liniste! Doar pasari mici maronii isi zboara cantecul vesel prin varfuri de brazi. Valea rasuna undeva jos departe de valtoarea apelor nascute din topirea zapezii.
Iar zapada, e acolo sus. Munte drag, e luna mai, incalzeste-ti crestele! Daca nu pentru noi, atunci pentru ele…
[posted from mobile]
Mai sta putin neaua pe creste, si-ncet, incet, se topeste sub razele necrutatoare ale soarelui!
Un sfarsit de saptamana agreabil!
PS Te-am trecut in blogroll, alaturi de prietenii mei virtuali!
Mai sta putin, dar sa nu vina alta… Sunt putin egoista ca nu pot merge eu inca pe acolo pe sus de-aia sper sa lase muntele de la el…
Multumesc pentru adaugare, eu v-am adaugat de cand v-am cunoscut din 2 motive: nu dau prea des peste cate un asa gorjan de seama si m-au cucerit definit povestile scrise in graiul acelor plaiuri!
Ieri cand am citit textul am intrat sa las si un comentariu, dar nu am gasit nimic de zis, mi-a fost rusine sa las doar o exclamatie.
E ceva prea intim intr-o adiere pentru o interventie.
Iti multumesc pentru portia de liniste.. E atat de faina!
Mi-ai facut dor de munte. Nimic nu se compara cu linistea si maretia unui munte
Deabia am venit si eu dintr-o drumetie. Daca ar fi dupa mine as trai in padure, pe munte. 🙂
Gata, uite ca m-am intors de la plimbarea facuta in rucsacul tau. Mie mi-a soptit muntele ca s-a cam saturat de haina alba si vrea sa scape de ea cat mai curand 😉
@all: raspund cu ceva intarziere, dar sper ca noua mea poveste sa recompenseze macar prin fotografii. Multumesc pentru mesajele voastre.