Or avea suflet
oamenii de ceară
când ard –
pentru prima şi ultima oară?
Şi dacă din pumnul de ceară
renasc plămădiţi
răsuciți pe o sfoară,
cât mai pot arde sfârâind
un tremur de flacără-amară?
Nu ştii? Nici eu.
Mi-aş fi dorit să nu m-aprind.
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu
Ai reusit iar sa ma incanti. Superb, super, frumos, mirific, nu mai stiu ce cuvinte sa folosesc. De fiecare data ma surprinzi cu o poezie mai buna. Astept pe urmatoarea.
Stiu ca e retorica intrebarea ta, dar eu prefer sa raspund. Eu cred ca oamenii de ceara au suflet, asa cum au toate lucrurile din lume. Si daca nu mai ard la infinit si se sfarsesc candva, lasa totusi o urma ca au trecut pe aici, urma de ceara. Dar asta este ceea ce cred, nu ceea ce stiu. Nici eu nu stiu, draga Sun!
@Mircea: in categoria Versuri si Poeme e o intreaga colectie, unele mai reusite, altele mai putin, pentru mine insa toate au cel putin valoarea de jurnal…
@Irina: E greu de stiut cand tu esti cel ce arde…