Spune-mi de vezi
în luminile verzi
din ceața defectă,
minutul captiv
între două culori
traversând o secundă perfectă?
Sau… nu-mi spune, nu!
decât nimic, mai bine s-aud
o mirare.
Poveștile clipei sunt doar
inverse numărări
pornind din A mare.
Și totuși,
uită-ți mirarea și crede,
ca un pion ce trece pe roșu,
pe verde,
și-n frigul secundei perfecte
respiră-mi nălucirea solară!
Traversez atât de multe străzi uneori,
încât uit câte granițe
poartă mâna ta caldă.
e frumos; seamana si a Blaga si a Nichita … ; mai scrie, scrii bine! 🙂
@Mali: merci. Cred ca singurele momente cand mai am timp de poezie, e atunci cand scriu. Acum ca-mi spui, ma gandesc oarecum la Nichita, dar ma simt rusinata de faptul ca n-am mai citit demult un vers…