meet the sun
apucă-mă de după umăr
să mergem legănat spre casă
ca doi uitați de zori prin baruri
să fredonăm un blues în șoaptă
să dăm în urmă niște ceasuri
pe străzile fără de vreme
să mergem legănat spre casă
lungind sub trecătoare faruri
o umbră cât o viață
E zero şi-un minut, iar,
tu cânţi la pian după o zi banal de lungă pe care am şi uitat-o cumva;
Şşş! E miezul nopţii şi…
(rostesc tot mai încet) ne dorm vecinii…
Ce bine că nu mă auzi şi mă prefac că-mi văd de-ale mele.
E zero şi-un minut
şi mi-eşti mai drag ca niciodată.
Privirea-ţi şi tâmpla sunt atât de concentrate încât
parcă şi mângâierea mea din priviri ţi le tulbură…
Mai bine umblu cu cele mai uşoare priviri pe care le am.
Şi nu pot. E-o luptă între tine şi fiecare clapă – aşa vă simt, aşa vă ascult,
o luptă pretenţioasă între auz şi răbdare,
o luptă între voi căci eu ştiu câtă muzică mi-ai adus în casă
şi de vei întreba îţi place? îţi voi răspunde prea simplu că da…
E zero şi-un minut,
acelaşi minut
în care cu tot timpul din mine te-ascult.
de-aș fi o parte dintr-o carte
aș fi acea pagină asupra căreia ai zăbovi cel mai mult,
unde ai face însemnări cu creionul
și când, peste timp, copiii te-ar întreba de ce.
iubeşte-mă de parc-ai şti
la ultimul pian al lumii
cânta –
până când
din fiecare notă m-ai inspira.
Uneori are chip de furtună
pe mare sau țărm – deopotrivă
și-n vuiet înlănțuie strâns
ce-n liniștea de după, dezbină…