meet the sun
Așa se face că întâlnirile cu oameni multicolori, momentele multicolore se imprimă în memoria mea ca niște mâini calde între care mă pot refugia oricând, le pot săruta, mi le pot pune pe creștet sau pe pântec, arcui peste umăr sau în jurul coastelor.
Spune-mi de vezi
în luminile verzi
din ceața defectă,
minutul captiv
între două culori
traversând o secundă perfectă?
Sau… nu-mi spune, nu!
decât nimic, mai bine s-aud
o mirare.
îmi plac mult sălile mari goale. Îmi dau senzaţia unui spaţiu imens ţinut la un loc parcă doar pentru ochii privitorului. Mă relaxează. Nici munţii nu au efectul ăsta (acolo e alt tip de relaxare). Oricum, după terminarea unui spectacol de teatru, sala rămânând din ce în ce mai goală îmi oferă un alt spectacol. Îţi auzi până şi ecourile gândurilor ce se aşează fiecare pe câte un scaun frumos rânduit…
Pe marginea unei zile
stau asezata ca pe marginea prapastiei
cu picioarele atarnand deasupra golului.
Echilibrul mi se pare o joaca,
Neclintirea nu tocmai necesara.
Privirea o las sa amestece
culori de apusuri decalate
peste muchiile zilelor
ce se unesc spre infinit
oricat de trecute sau de viitoare ar fi.
Daca-ti raman mereu c-un pas in urma
E doar c-as vrea sa te simti liber,
dar nu singur.
Sa nu simti din privitul inainte
decat culorile din vraja.
Sa nu tresara gandul tau
la teama singurei secunde
ce ti-ar intoarce drumul
În alb-negru.
Daca-ti raman mereu c-un pas in urma
E doar ca mana ta sa poata prinde vantul.
Si-ai stii ca sunt acolo atat de mult incat
Sub pasii tai tacerea s-ar numi pamant.
Sub pasii tai m-as transforma-n pamant.