Locul meu preferat din Montreal
De ce-mi place mie locul ăsta? Pentru că e lung, e verde și e gratis. Și pentru că aparține oamenilor, exact asta simt când alerg, că are multe porțiuni unde aparține într-adevăr oamenilor și doar lor.
Articole cu tag-ul: luminile orasului
Jurnale de munte și călătorie, colecție de flori pe culori, versuri, povești reale sau închipuite. Un blog despre oameni și frumusețea lumii.
Oameni Suntem 22. Montreal, decembrie, eu
Eu. Ultimele săptămâni au fost dominate de plecatul acasă în România, de pregătiri de tot felul. N-am fost nerăbdătoare sau emoționată și nici acum nu sunt când scriu aceste rânduri cu bagajele făcute la ușă și cu speranța că voi da „publish” înainte să plec la aeroport. Nu mă întrebați de ce, mi se pare normal să merg acasă, știu ce e acolo, ce mă așteaptă. Îmi port disciplinat unele doruri, pe altele le las să mistuie acolo la interior – e jarul de care am nevoie pentru a funcționa.
Mount Royal noaptea
Mount Royal e un munte-deal-parc dominând insula și orașul Montreal, mai apropiat de conceptul de parc natural decât de parc de oraș, având câteva alei principale cu băncuțe, iluminat și amenajări, dar cele mai multe sunt poteci de pământ pe care poți bălăuri cât să-ți treacă dorul de drumeție. Locul e destul de sălbatic pentru un mijloc de oraș, motiv pentru care primește o bilă albă. Noi am venit la ceasul serii din mai multe motive, unul fiind să pozăm orașul de sus cu luminițele lui cu tot, însă de dragul mișcării am dat și o tură nocturnă.
Turism în Montreal. Festivalul Internațional de Jazz
Am scris turism pentru că Montreal e orașul festivalurilor (vara sunt minim zece pe lună și nu există lună fără festival), iar dacă vii aici ca turist ar fi bine să consulți calendarul acestor petreceri în fond, care țin mai ceva ca-n povești, de obicei mai mult de trei zile și trei nopți. De cele mai multe ori se suprapun sau alternează cu alte festivaluri și alte petreceri încât pentru unii s-ar putea sa fie incredibil de greu să aleagă unde să meargă. Bine că nu e cazul meu!
Oameni Suntem 17. Șapte ore
Decalajul de șapte ore față de România se simte chiar și atunci când nu cântăresc ce se întâmplă aici cu ce se întâmplă acasă. E greu de explicat, dar când mă trezesc am impresia că e după-amiază, că deja a trecut ziua. E drept că în ultima vreme abia deschid ochii pe la nouă, la zece și nu adorm niciodată înainte de unu noaptea. E total ineficient ritmul ăsta, dar e ceva de genul ”ai intrat în horă, joacă!”… și altă horă încă nu știu.
