Copacii goi îmi par uneori
niște copii alergând pe dealuri
fără fesuri, fulare,
fără mame strigându-i acasă
să-și schimbe jilavele haine.
Obrajii liberi ard fierbinți…
îmi spun lângă o sobă caldă,
privind înspre dealuri cum aleargă
copiii goi, copaci cuminți.
Frunzele nu vor urca înapoi,
somnul lor e chirpici peste tălpile goale;
vântul cu vânt mi-i aleargă în loc,
nici o mamă nu-i strigă din vale.
*
Ochi vii dinspre dealuri mă privesc cu-nserare.