O primă incursiune în Madrisa Land
Stau cu mâinile în șold și simt o arsură pe brațe și pe spatele ud de sub rucsac. În sfârșit, mi-e frig. Un soi de frig. Sunt la 2600m, într-o șa nu foarte largă, dar unde se întâlnesc patru poteci și patru zări. Încep să fac o pasiune pentru șei, pasuri, curmături etc. (germ. Pass, Sattel, Joch), locuri pe unde poți trece pe partea cealaltă a muntelui. Asta și pentru că în Alpi totul e la o altă scară, iar vârfurile nu mi se par ademenitoare, cele mai multe nefiind accesibile pentru drumeție/alergare. Însuși Madrisa, de exemplu, nu are un traseu marcat.
Proptesc telefonul pe o piatră nu foarte înaltă, abia pot intra cu totul în cadru, și insist până scot o serie de selfie-uri. Nu mereu am chef de astfel de ego-amintiri, înălțimile nu garantează automat serenitatea, tocmai de aceea apreciez când se întâmplă.
