meet the sun
Dacă sunt cuiva datoare vândută, iar datoria crește de la an la an și sporește în frumusețe și drag, atunci prietena mea Mike va trebui s-o încaseze într-o zi 🙂 Cică să-mi închei ziua de joi zgâindu-mă la crestele Pietrele Craiului din pitoreasca Șaua Joaca! Zis și făcut. E aproape de Brașov, traseul e ușor și numai bun să fie acoperit într-o seară de vară.
O drumeție de seară de vară, ca după serviciu.
Îmi plac nespus apele învolburate de munte; nimic nu-mi pare mai liniștitor ca vuietul asurzitor al apelor izbindu-se de stânci, rostogolindu-se peste praguri și aruncând stropi cristalini peste stâncile pline de mușchi ale malurilor înaintea căderii…
Socotesc timpul și totuși îi pierd măsura în rutina ultimelor luni. Sunt multe lucruri noi de care am parte, dar chiar și noul perseverent poate deveni o rutină. Poate de-aceea duminică m-am trezit de dimineață și m-am pregătit pentru drumeție cu un entuziasm proaspăt. Un pic de Baiului înainte să se pună ploaia, un pic de Baiului ca refacere a lui Mike după maraton, un pic de Baiului să stea la povești două prietene, un pic de Baiului în aprilie e uneori tot ce ai nevoie.
Subtitlu: „griji pentru gleznă și alte amărăciuni”, asta ca să ilustrez complet tabloul, lucruri despre care voi scrie într-un fel sau altul la un moment dat. Cert e că de când suntem doi la Brașov, weekend-urile au o tendință de a fi mai puțin planificate, somnul ne place mai mult, iar trezirea târzie ne obligă să improvizăm mici ieșiri pe lângă casă. Nu e nimic rău în asta, nu dau nimănui socoteală cât și cum ies în natură, însă încerc să-mi dau seama dacă nu cumva tocmai apropierea Brașovului de munte stimulează… delăsarea. Asta da problemă, nu??!