Un pic de Bai

Socotesc timpul și totuși îi pierd măsura în rutina ultimelor luni. Sunt multe lucruri noi de care am parte, dar chiar și noul perseverent poate deveni o rutină. Poate de-aceea duminică m-am trezit de dimineață și m-am pregătit pentru drumeție cu un entuziasm proaspăt. Un pic de Baiului înainte să se pună ploaia, un pic de Baiului ca refacere a lui Mike după maraton, un pic de Baiului să stea la povești două prietene, un pic de Baiului în aprilie e uneori tot ce ai nevoie.

Când: 25 aprilie 2016
Unde: Munții Baiului, Clăbucetul Taurului
Drumețe: Claudia & Mike
Traseu: Azuga (gară) – 2km – Str. Izvoarelor – punct albastru – Vf. Clăbucetul Taurului (1520m) – triunghi albastru (Plaiul lui Șoș Mihai) – Azuga (DN1). Punctul albastru nu apare menționat pe hărți și nici în Azuga nu sunt indicatoare, prima apariție este la intrarea în pădure pe drumul de exploatare. Joncțiunea cu triunghiul albastru, marcat și menționat pe hărți, este vizibilă.
Date traseu: 10km, 580m+, 3.5h

Drumul din Brașov până în Azuga e numai bun de admirat Bucegii ce ni se dezvăluie cu fiecare curbă. Ceața din Săcele rămâne peste Săcele, soarele ne însoțește și împreună cu norii și zăpada crestelor asigură contrastul perfect. Un motiv în plus pentru care nu port ochelarii, lentila heliomată îmi știrbește din plăcerea culorilor naturale.

Parcăm la gară și așteptăm microbuzul ce merge spre pârtii la 25-30 minute. Trece și nu oprește să ne ia, greu de spus de ce, astfel că pornim la pas. Cei 2km de trotuar bombardat trec repede, suntem ocupate cu studiatul unei stațiuni ce nu pare să aibă prea multe de oferit: drum cu gropi, mult praf, curți prea rar îngrijite, pensiuni impersonale etc.

Abia așteptăm să vedem ce ne rezervă traseul, Mike are un track „neoficial”, o potecă ce apare pe hărți, dar care nu e marcată. Și cum se termină strada și drumul humos intră în pădure, pe un copac din stânga apare punctul albastru. S-a dus aventura noastră! De aici și până sus pe Clăbucet marcajul va fi excelent, nu același lucru pot să-l spun și despre drumul de exploatare care, de felul său, n-are cum să aibă farmec (ca orice loc pe unde se trag lemne…).

Urcăm ca după un concurs de alergare montană, rememorând ediția Brașov Marathon 2016 din perspectiva de alergătoare a lui Mike și de spectator-susținător a mea. Ajungem foarte repede pe vârf și facem o pauză binevenită. Norii îngăduie încă două-trei ore de vreme bună, astfel că nu ne grăbim.

fine ace de zada

Bucegii – nu ne săturăm privindu-i

albe Păștițe, albi nori

Postăvaru și Piatra Mare și drumurile ce duc la Cabana Gârbova

Pornim ușor la vale, de data aceasta vom coborî pe triunghiul albastru de care mă leagă două amintiri puternice, ambele de iarnă, ambele un fel de morală că și un traseu scurt și ușor de drumeție poate avea acest efect: prima amintire este tura în care n-am ajuns la Cabana Gârbova din pricina zăpezii mari, tura în care am privit pentru prima dată, fascinată, oameni „plutind” pe schiuri de tură și a doua, tura de dinaintea plecării în Canada, o drumeție veselă cu o zăpadă faină, ca o poveste.

Acum e aprilie și doar febra musculară ne domolește pasul. Ajungem repede la mașină, mai ales că ultimele discuții sunt despre mâncare și planurile sunt ca și făcute pentru restul zilei. Chiar mi-era dor de genul ăsta de tură (un pic mai departe de Tâmpa cea de toate zilele), iar Munții Baiului cu priveliștea lor spre Bucegi, verdeața abundentă, potecile domoale au darul să deconecteze într-un fel unic. Sper să revin cât de curând la vreme narciselor, când pădurea de fag devine un ocean verde-crud…

o șopârlă cooperantă

la margine de codru

mic ierbar de aprilie

poza de grup 🙂