Din oraşul ce miroase a tei
Oraşul miroase a tei
sub tei ne cresc mii de alei
şi totuşi… ia-mă şi du-mă!
Mă iei?!?
Articole cu tag-ul: dor
Jurnale de munte și călătorie, colecție de flori pe culori, versuri, povești reale sau închipuite. Un blog despre oameni și frumusețea lumii.
În acelaşi loc
Dacă te-ntrebi ce-s lacrimile acestea
îţi pot spune că-s doar urme de melc
ce-a învăţat să zboare
imitând un fluture.
S-a întâmplat însă
să i se facă dor de casă
şi s-a întors la ea, pe pământ –
aşa cum se întorc toţi melcii.
(Doar fluturii se transformă,
doar fluturii nu au o casă anume
înafara propriului trup.)
Dacă te-ntrebi ce-s versurile acestea
îţi pot spune că-s doar taine proscrise
despre oamenii melci
şi uneori, femeile fluture.
Aproape
De mă vei arunca pe fereastră
voi prinde aripi de pescăruş
şi voi ţipa aproape ars
ca nişte corzi muşcate
de arcuş.
Omul de ceară
Or avea suflet
oamenii de ceară
când ard –
pentru prima şi ultima oară?
Şi dacă din pumnul de ceară
renasc plămădiţi
răsuciți pe o sfoară,
cât mai pot arde sfârâind
un tremur de flacără-amară?
Nu ştii? Nici eu.
Mi-aş fi dorit să nu m-aprind.
Visul din zori
Cad peste ape
cu braţele împreunate
Reiau căderea
până când toate algele
se dau la o parte
Mă scufund în nisipuri
cu ochi numai perle
Într-o mantie imensă
închid cuiburi de mierle
Acum sunt un vis.
Deschide-mi ochii
sub pleoape de iris
Nu-mi picura cu umbre de soare
tavanul de milă
peste patul de sare.