Din oraşul ce miroase a tei

Oraşul miroase a tei.
Fericit îmi e omul pustiu
fără casă şi masă –
ce doarme în iarbă cu ei.

Oraşul miroase a tei
din flori îşi atârnă cercei.
Pe cât de murdar şi străin
respiră parfum clandestin.

Oraşul miroase a tei
sub tei ne cresc mii de alei
şi totuşi… ia-mă şi du-mă!
Mă iei?!?

8 Comentarii

  • Trec pe-alei si tot miros
    Enigmaticile flori,
    Imbatat de-al lor parfum…

    Nu incerc sa te concurez cu acest mini acrostih. Dar mi-ai dat idei, la simpla citire a versurilor.
    Bine ai revenit… (si ce revenire in forta chiar)!

  • M-am gandit si eu la o forma de volum – imi imaginez ca ai mei ar fi tare mandri sa ma tina undeva in vitrina… Altfel, poezia doare si ii platesti pretul de mai multe ori nu doar o data. Daca o fi cu adevarat… poezie…

  • Zilnic ma duc la serviciu cu bicicleta, iar bucurestiul este destul de dotat la capitolul tei. Dimineata la 5 mi se umple pieptul cu un aer parfumat.

  • @Costin: nu se stie cat vor mai fi infloriti, insa de departe e cea mai frumoasa parte e anului. Cu toate acestea, mi s-a intamplat sa aud chestii de genul “miroase ceva frumos, dar nu stiu ce”…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.