Oraşul miroase a tei.
Fericit îmi e omul pustiu
fără casă şi masă –
ce doarme în iarbă cu ei.
Oraşul miroase a tei
din flori îşi atârnă cercei.
Pe cât de murdar şi străin
respiră parfum clandestin.
Oraşul miroase a tei
sub tei ne cresc mii de alei
şi totuşi… ia-mă şi du-mă!
Mă iei?!?
ce pot sa spun… decat sa ma repet, minunate versuri
Frumos! Pe cand un volum de versuri?
Trec pe-alei si tot miros
Enigmaticile flori,
Imbatat de-al lor parfum…
Nu incerc sa te concurez cu acest mini acrostih. Dar mi-ai dat idei, la simpla citire a versurilor.
Bine ai revenit… (si ce revenire in forta chiar)!
M-am gandit si eu la o forma de volum – imi imaginez ca ai mei ar fi tare mandri sa ma tina undeva in vitrina… Altfel, poezia doare si ii platesti pretul de mai multe ori nu doar o data. Daca o fi cu adevarat… poezie…
Chiar asa. Ar fi interesant un volum de poezii. Scrii frumos.
Zilnic ma duc la serviciu cu bicicleta, iar bucurestiul este destul de dotat la capitolul tei. Dimineata la 5 mi se umple pieptul cu un aer parfumat.
Si mie imi plac teii foarte mult.
@Costin: nu se stie cat vor mai fi infloriti, insa de departe e cea mai frumoasa parte e anului. Cu toate acestea, mi s-a intamplat sa aud chestii de genul „miroase ceva frumos, dar nu stiu ce”…