Patru poveşti naive


Buldozerele se pregateau de demolare. Doar peretii mai stiau ca in ziua venirii trupelor germane, o fetita zglobie isi primenise papusile pentru marea parada si le asezase la geam ca macar ele sa vada ce se intampla pe strada. Apoi, cu parere de rau ca o sa rateze uniformele, acceptase sa se ascunda impreuna cu bunicii la subsol.

Papusile au îmbătrânit mult de-atunci, dar praful le-a protejat de riduri.

...citește mai departe ↑

Interviu cu o zebră

– Povesteşte-ne despre tine! – Păăi ce? că am văzut (prea) multe. – Probleme? – Am. Cu inima. Insomniile sunt de vină, maşinile trec aşa des pe roşu noaptea încât tresar şi mai închid ochii doar de spaimă. – Îmbunătăţiri ceva? – M-au mai vopsit şi pe mine, mi-au pus şi tablă nouă, însă o

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Stela şi dealurile

Tehomir. Satul natal in aprilie

La noi în sat era un obicei să se scoată prima oară în an vitele la păscut în ziua de Paşti. Iarba apuca să crească cât de cât, iar noi aveam o distracţie pe post de ocupaţie într-una din zilele de peste an când eram scutiţi de… treburi. Cu toţii aproape mergeam la grajd, o ţesălam pe Stela, o dezlegam de la iesle şi porneam spre deal prin livadă. Ăi bătrâni rămâneau aici, la vorbă, noi o mânam pe Stela mai departe. Ea s-ar fi oprit la păscut oriunde, cred că mirosul ierbii o droga de-a dreptul, dar noi voiam să ajungem cât mai departe. Să vedem satul de sus. Cam aşa.

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Stela

Parte de carte. Cartea veche, pagini ingalbenite, amintiri...

Eu o aveam pe Stela, ea pe Viorica. Între cele două vaci se legase o prietenie strânsă ca şi între noi două. Eu copil, ea ceva mai mare. Venea de la oraş în vacanţe. Aducea cărţi. Citea cu creionul în mână şi scria notiţe pe care le lăsa între filele potrivite. Eu făceam doar linişte. Aplecarea ei peste carte mă fascina. Ca să pot sta mai uşor cuminte, mi-am luat o carte veche din podul casei. Mirosea frumos. Trăgeam cu ochiul la Miha, la Stela, la câmpul verde. Când m-am trezit citind, nu ştiu.

...citește mai departe ↑

OBServatorul de OBSesii

Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a

...citește mai departe ↑

Cea mai lungă zi

Gara de Nord. Bucuresti. Apus de soare

Era încă noapte când am ieşit din casă. Nu circulau autobuze, am luat un taxi. În gară am băut un ness cald – să mă opresc din tremur. Era iarnă. Frig. Am ajuns la el în oraşul acela străin după 7 ore de nerăbdare şi vreo 500 de km de scenarii. L-am găsit, l-am surprins, mi-a oferit un ceai şi o fereastră deschisă pentru fumul ţigării. M-a condus la gară, nu-mi amintesc dacă m-a sărutat. Apoi alte 7 ore şi alţi 500 de km în transă. Nu mai circulau autobuze, am luat un taxi. Era deja noapte târziu când am intrat în casă.

...citește mai departe ↑