meet the sun
Din seria ”n-am avut bicicletă când eram mică”, la 28 de ani am învățat singură să supraviețuiesc în șa pentru câteva minute la rând. În 2011 prietenii mei Pinguinii mi-au dăruit-o de ziua mea o biclă mică, nărăvașă și roșie și astfel aventura pe două roți a început la 30 de ani. A devenit treptat o plăcere și o necesitate. Când înveți târziu înveți mai greu, dar mulțumirea e cu atât mai mare!
Prima ieşire cu bicla pe anul ăsta a fost destul de fructuoasă. Din start, am luat bicicleta pe umăr, cu toate kilogramele ei, şi-am coborât pe scări. Fiind şi destul de scurtă, i-am aranjat roţile astfel încât să iau fără probleme virajele de pe casa scării. Mândră de mine că poveştile de anul trecut cu liftul sunt deja amintire, am pornit la drum. Şi da, mersul pe bicicletă nu se uită prea uşor, chiar se îmbunătăţeşte.
O tura faina de MTB pe dealuri prahovene pline de farmec despre care cei mai multi dintre noi habar n-avem ca exista. Oare cate astfel de locuri ne asteapta sa le descoperim??!
Mtb-ul e ca un fruct exotic de care n-ai mai mâncat niciodată şi nu ştii la ce să te aştepţi. Poate că arată cam dubios sau e mult prea colorat, poate pleci de la premiza că nu-ţi plac fructele în general şi că nu există ceva care să te poată surprinde sau poate, pur şi simplu, eşti înnebunit după fructe şi muşti din el fără rezerve. Oricum ai muşca, odată ce ai muşcat îi simţi şi gustul despre care orice ai spune după sună a… “mai vreau”!
Kilometri trec unul câte unul și când se-adună de jumătatea turei știu că o vom termina. Am tot felul de probleme cu așezatul tălpilor pe pedale, cu firele de păr ce-mi intră în ochi ca și musculițele ce joacă ping-pong între pleoape și lentile, cu ochelarii ce mi se lasă pe nas, cu înțepăturile imaginare de insecte, căci da, eu nu pot încă să mă scarpin din mers. Deja am avansat foarte mult cu mișcarea degetelor spre schimbător sau spre frână, dar cam asta e tot ce pot face.
A, mă pot totuși ridica un centimetru din șa, dar nu reușesc la toate hopurile – e mai mult pentru restabilirea confortului.
Pe când Marea Evadare se anunța cu vreo 1500 de temerari înscriși, o săptămână de ploi la activ și nămol la cote ridicate (și cursa e în desfășurare acum când scriu), eu plănuiam o mică ieșire prin cartier cu mica și neîncercata mea biclă nebotezată încă.
A plouat toată noaptea și alte ploi se anunțau în reprize, deci e momentul prielnic să ies și eu. O duminică frumoasă scoate omenii din casă, dar una închisă și cu trotuarele umede ține deoparte amatorii de plimbări, cărucioarele, puștii cu rolele, așa că e mai mult loc ca oricând pentru mine.
Sub semnului Domnului, al pinguinilor şi al Milcovului s-a făcut zi de sâmbătă fără ploaie, fără soare, fără vânt, fără nămoale şi am ajuns în pădure la Comana să apăs şi eu pedala.
… n-a fost deloc una fructuoasă.
Obiectiv: câteva ture amărâte prin părculeţul de lângă bloc.
Starea viitorului biciclist: începător temător.