Bike-Concediu V. Moldova Nouă-Dubova. Pe lângă Dunăre doar noi şi vântul

Notă: Episodul pilot cu hartă şi informaţii: Bike-Concediu prin Banat.

Notă: Locul şi timpul însemnării: dimineaţa, aşteptând cafeaua la micul-dejun de la „Happy Fish”

Dimineaţa a debutat cu un mic-dejun copios la „Happy Fish”. Vântul a bătut toată noaptea şi continuă să bată. Somnul bun, adesea întrerupt de vâjâitul sălciilor pletoase de sub balcon, dar fără a fi supărător, mi-a mai estompat din trăirile după-amiezei de ieri. Acum zile doar cu soare nu se poate, iar drumul vechi spre Moldova nouă a fost o dovadă că fiecare experienţă cere multă trudă ca să ajungă să conteze, iar greul dus (cu bine) până la capăt se transformă, în cele din urmă, în frumos.

Notă: Locul şi timpul însemnării: seara, aşteptând cina la „Delfinul”

Am debutat ziua  în câmp deschis cu vântul dinspre nord-est adică din faţă, exact cum ne-a spus Muha când am consultat-o telefonic. Cu o seară în urmă nu credeam că ar mai putea exista ceva care să întreacă urcarea pe Godeanu sau drumul „naţionalo”-forestier care  mi-a lucrat nervii, însă la prima pală de vânt când mi-am dat seama că-s un fluturaş pe coburi, mi-am zis da, se poate şi mai şi cu vântul din lateral-faţă.

Abia de mă mai puteam ţine contra rafalei, tot corpul „împingea” în ea înclinându-se şi dacă vântul ar fi încetat brusc aş fi picat ca un boboc de gâscă când trage de-un fir de iarbă şi firul cedează primul.

Norocul nostru a început să se contureze când drumul părăseşte deschiderea luncii şi intră pe malul Dunării, în stânga fiind de-acum pădure sau stâncă sau parapeţi de protecţie. Doar uneori curenţii se strecoară pe câte un culoar şi ne izbesc din faţă după vreo curbă însă ronţăim pedalele chiar dacă viteza e a melcului şchiop.

[Un filmuleţ special pentru fratele Em’ de la Vali din care reiese mult mai bine cum stătea treaba cu vântul]

Zona e de-a dreptul pustie, rareori pe malul Dunării erau case de vacanţă ce de departe ne păreau pensiuni sau baruri (probabil de la sete), dar unde cel mult muncitori se iveau la câte unele lucrând la una-alta. Imediat după Moldova Nouă erau ceva mai mulţi pescari, adevărate tabere familiale unde tot carabalâcul era prezent: cort, nevastă, copii, căţel, portbagaj căscat din care se revărsau lucruri şi evident, undiţele şi lansetele aliniate ca la concurs.

Cu apa şi umbra am stat ceva mai prost, totul e secat, mare parte din râurile ce ar fi trebuit să ajungă în Dunăre aveau albiile secate. Un singur izvor am găsit şi acela e la 16 km până în Dubova.

Localităţile sunt puţine şi nu neaparat înşirate pe lângă drumul principal. La Liubcova am mâncat prune de la doi bătrâni care mi-au umplut buzunarele din găleţile pe care le cărau pe bicicletă şi care după ce le-am dat bună ziua m-au întrebat dacă vreau să-mi dea prune. Şi nu puteam refuza o aşa o ofertă cu atât mai mult că oamenii au insistat şi s-au bucurat că am vrut să primesc.

La Berzasca am băut bere rece între nişte blocuri triste, la Cozla am dat de un combinat-ruină şi câteva blocuri care arătau ca după bombardament, dar în care încă mai locuiau oameni… (unul se auzea spărgând lemne, la un balcon cu muşcate o tanti întindea rufe… alte ferestre în jur lipseau, altele păreau că au ziare lipite… )

Pe lângă Şviniţa am trecut în viteză căci am ratat intrarea în sat, satul fiind mai mult în stânga pe o reţea de uliţe şi cu toată setea care ne rodea gâtul nu ne-am întors. Aproape deshidrataţi cu ceva apă clocită aproape fiartă pe fundul bidoanelor, am dat de singurul bar-pensiune, un loc fantomă unde cred că eram singurii clienţi după multă vreme de nu mai ştia nici vânzătoarea ce mai are pe rafturi…

Aproape de Dubova, salvaţi şi de izvorul menţionat mai sus, am dat de pensiunea „Delfinul”, ditamai căsoaia cu Dunărea la ponton, cu grădină cochetă, cu rastel de biciclete şi cu o tanti dornică de musafiri, noi fiind iarăşi singurii turişti.

La partea cu peisajul trebuie să spun că deşi „se repetă” variaţiunile sunt în ochii privitorului. Dunărea e mereu pe dreapta, a fost mai întâi tulbure şi îndepărtându-ne de Moldova Nouă a început să se albăstrească. Stâncăria de pe stânga se schimbă mereu după felul rocilor şi chiar sunt incredibil de felurite şi de colorate şi de dispuse în straturi care mai de care mai cu model. Pădurile prind deja culorile toamnei, iar uscăciunea pământului le face să-mi pară exotice; la fel de bine ar fi putut fi măslini în locul stejarilor sau fagilor. Pe firul văilor se zăresc sălaşe izolate cu aceleaşi clăiţe pe post de paznici, suspendate pe coline pitoreşti printre lanuri de porumb şi rânduri drepte de pomi fructiferi.

Nu trebuie să mai spun că mi-a plăcut şi că am privit Dunărea cu orele şi tot nu m-am săturat. Din experinţa deja acumulată şi pe un asfalt bunicel şi fără de trafic, am putut admira în voie peisajul, bucurându-mă chiar şi de vânt, de autonomia propriilor puteri, de propria-mi evadare în dulcele spirit al mersului pe bicicletă.

La pensiune „iar ne-a fost bine”, am încercat ţuica locală de prună, iar băieţii ne-au servit un program comico-sâsâitor că doar eram în „ssserpărie”. Cert e că şoseaua era plină de şerpi, şopârle şi vipere strivite de maşini…

La capitolul culinar am servit tot peşte, borş urmat de somn sau şalău prăjit, tare bune şi din prizma faptului că de la micul-dejun stomacurile noastre doar cu prune, covrigei şi alune se mai simţiseră băgate în seamă.

___________________________

– Ziua 5 din albumul foto: Concediu pe doua roti din Oltenia in Banat si inapoi pe malul Dunarii

– şi  4 + 1 filmuleţe realizate de Vali şi mine adăugate listei principale: Bike-Concediu 2012