Bike-Concediu II. Godeanu-Herculane. Plăcerile vitezei

Notă: Episodul pilot cu hartă şi informaţii: Bike-Concediu prin Banat.

Notă: Locul şi timpul însemnării de mai jos: pe malul Cernei după ora prânzului, km 12.

Eu scriu. Vali, Dana şi Andrei stau lungiţi la umbra unei salcii pletoase de pe malul Cernei. Într-acolo lucru mă îndrept şi eu doar că am dat de caieţel prin cob.

Am mâncat tare bine la Pensiunea-Motel Dumbravă: câte o ciorbă şi câte un păstrăv prăjit. Păstrăvul a fost mmm… super bun.

Azi am avut parte de o coborâre lungă şi frumoasă pe asfalt proaspăt turnat şi neted şi însoţiţi de peisaje pentru care n-ai avea timp şi loc de oprit şi zăbovit aşa cum ai pe cele două roţi pentru care orice parapet e o mică „parcare”.

[Introducere în atmosferă cu un filmuleţ de la Vali, pentru restul filmelor e un link la final]

La mine a fost mai greu cu viteza, îmi înţepeniseră degetele pe frâne şi mintea mă tot ruga: orice! da’ numai nu le da drumu’! Între timp ochii se plimbau peste văi şi creste, iar viteza mică şi plăcută prin siguranţa ei mă făcea să mă simt înaltă şi liberă.

Băieţii au profitat din plin de pantă şi curbe şi gravitaţie şi au avut episoade frumoase de dat la vale într-o viteză care mă impresiona, dar pe care nu mi-o doream pentru mine. Cam trebuiau să ne şi aştepte şi pe noi fetele altfel nu s-ar mai fi oprit până jos, sunt sigură. Dana a mers foarte bine la vale, mult mai îndrăzneaţă ca mine, astfel că eu eram mai mereu ultima. De vină nu e doar teama mea de coborâre (şi accidentare, aici sechelele de la schi încă lucrează), dar şi murele, peisajele, rămasul la poze, grija poate puţin cam excesivă faţă de maşini. Oricum pe bicicletă pedalezi de unul singur şi multe dintre gânduri le ţii doar pentru tine.

Am gustat şi eu câte puţin din mirajul vitezei, deşi era mai mult adrenalină decât plăcere şi nu mă dau în vânt după adrenalină. Plăcerea îmi era însă în privitul pe îndelete al înălţimilor albe ale munţilor Mehedinţi ce ieşeau semeţe din pădurile de foioase deja atinse de prezenţa toamnei. Şi da, azi începe toamna, e deja 1 septembrie.

[Şi-acum pozele începând din zori de zi]

De la intersecţia în Y a drumurilor dinspre Baia de Aramă cu cel dinspre Cerna-Sat spre Herculane, asfaltul cel neted şi bun de curse se transformă într-unul plin de gropi, plombat, denivelat cu multe sus-jos-uri ce ne-aminteşte că suntem aici ca să mai şi pedalăm.

Revin la statul nostru pe iarbă. După siestă vom pleca spre Herculane şi de-acolo spre un loc de campare de la care ne dorim mai întâi de toate să aibă apă – oricât de multe şi parfumate ar fi şerveţelele umede, doar apa te face să te şimţi şi curat nu doar şters.

p.s. La capitolul dureri mă încearcă genunchiul, mă doare fundul mai ales la urcările în şa (apoi amorţeala mă cuprinde salvator…), dar m-am obişnuit mulţumitor cu bicla. Tot vizualizez o cădere iminentă şi în toate scenariile încerc să nu cad înspre stradă şi nici înspre marginea prăpăstioasă a drumului şi nici sub bicla grea şi nărăvaşă din pricina poverii. Mai bine mă las păgubaşă şi nu mai cad deloc.

[Notă: Locul şi timpul însemnării de mai jos: retroactiv, în ziua următoare, la un prim popas]

Aseară n-am mai scris că deh, nici n-am simţit mâncărimea pixului şi nici nu s-a mai întâmplat mare lucru. Am continuat „coborârea” spre Herculane şi pun ghilimele căci au urmat vreo 2-3 urcări de 8%, chiar şi una de 11 sau 12%, urmate de coborâri pe măsură pe un drum prost şi deja plin de maşini (apropierea de staţiune, vacarmul de la „7 Izvoare”, lume ieşită la plimbare în amonte pe Cerna, tarabe, etc. )

[Notă: După urcarea Godeanului rar mă mai sperie vreo pantă, iar progresele se văd de la o zi la alta chiar dacă nu există timp de aşezare a abilităţilor dobândite, ci doar o continuă exersare. M-a întrebat cineva de febra musculară, ei bine, cred că din pricină de pedalat zilnic, n-a mai avut moment de repaos când să se producă. ]

Am intrat în staţiune pe o alee cu statui din care n-am înţeles exact ce reprezentau (poate şi pentru că semănau cu alea turnate în mijlocul fântânilor de fiţe pe care unii şi le amplasează în curţile vilelor). Apoi am poposit la statuia lui Hercule unde am făcut ca orice grup o poză de grup.

Am traversat localitatea în lung, urmând firul Cernei. Partea de sus este cea veche cu clădiri ce pot rivaliza cu cele vechi de prin Europa, însă Europa nu poate rivaliza cu delăsarea şi abandonul românesc. Apoi am trecut prin partea modernă, „comunistă”, cu hoteluri de peste zece etaje, în unele dintre ele fiind cazată şi eu pe vremuri în excursiile cu şcoala.

Ne-a „agăţat” un nenică în timp ce căutam cazare şi l-am urmat în partea a treia a oraşului, la Blocuri, unde trăiesc cei care lucrează în staţiune şi unde casele se înmulţesc ca ciupercile după ploaie deşi valea nu permite cine ştie ce expansiune. Am stat la casă, am mâncat o pizza pe malul Cernei cu vedere spre crestele munţilor şi ne-am culcat devreme.

Notă: Cu toate că nu pedalasem prea mult (avea să fie cea mai lejeră zi din toate) somnul n-a fost nici lung, nici dulce, pe Vali şi Dana ţinându-i treji ba ţânţarii ba zgomotul Cernei ce le vuia la câţiva metri de fereastră. Eu cu Andrei doar ne-am foit şi ne-am tot întrebat „dormi? mda, nici eu”.

___________________________

– Ziua 2 din albumul foto (în care voi adăuga treptat poze):

Concediu pe doua roti din Oltenia in Banat si inapoi pe malul Dunarii

– o serie de filmuleţe realizate de Vali adăugate listei principale: Bike-Concediu 2012