Lipsa prietenilor mi-e compensată de susținerea lor mai ales acolo unde mă simțeam mai puțin înțeleasă.
*
Îmi dau seama zilele acestea că nu sunt deloc comodă prin ceea ce scriu, prin faptul că nu pot scrie ce vreți să citiți. Sunt prea mulți care fac asta. De aceea scriu în minte, salvez în draft și mă bazez pe faptul că nu voi publica din greșeală. Sunt mulți indiferenți pe lumea asta, eu nu vreau să ajung unul dintre ei. Mă condamn la vise frânte.
*
De Paști am primit doar două sms-uri cu urări. Anul trecut am primit minim zece. Nu mi-am desființat numărul de telefon, dar na, oamenii s-or fi gândit că au scăpat definitiv de mine. La rândul meu, am trimis zero sms-uri. Așa se întâmplă când ai blog și lumea știe ce mai faci. Ei bine, voi n-aveți blog, deci nu suntem chit.
Tot legat de Paști: fără dus la biserică și ținut lumânarea aprinsă câteva minute, fără înroșit sau ciocnit ouă, nu simți că-i Paști. Restul e chestie de meniu și gust.
*
Când viața devine plictisitoare e un semn că ceva s-a greșit între timp.
*
Unele vise (de-ale somnului, celelalte-s visuri) îmi amintesc că nu poți îngropa ceva în creier. Nu există noapte destul de adâncă încât să devină uitare.
*
Apreciez chestiile bune de prin Montreal, dar la capitolul simțire mă lasă rece. Simțirea e chestie de inimă, stimulul ei e chestie de minte, dar de undeva trebuie și stimulul ăsta să se inspire…
E cald, e foarte cald, e prea cald, prea dintr-o dată! E atât de cald încât îmi întreb mintea ce am de făcut azi și întrebarea se topește pe drum…
Una peste alta experiența canadiană e taman bună pentru că una e să vezi cu ochii tăi și alta e să ”știi in cărți”, iar diferențele dintre societatea nord-americană, vest-europeană și cea românească sunt uneori așa de mari sau dimpotrivă, așa de mici încât concluziile împart bile albe sau negre în toate părțile. Singurul dezavantaj al omului e că viața îi e mult prea scurtă pentru a reuși să cunoască și să-și aleagă locul care i se potrivește cu adevărat. Și norocoșii sunt puțini, măcar asta e sigur.
statusul cu noaptea e genial. Mă închin.
inseamna ca si tu visezi mult si interesant 🙂
visul e o formă de nesupunere în faţa unui destin ostil. Pentru cei docili, curajul de a visa e o formă de nebunie inutilă. Pentru cei nesupuşi, trebuinţa de a visa este singura formă de supravieţuire. Corina Chiriac
e normal sa simti toate astea, dupa 2 ani de Franta si cateva luni de UK crede-ma, stiu ce vorbesc 🙂 viata nu devine neaparat plictisitoate ci diferita. suntem mai intepeniti in obisnuit decat ne imaginam, de aceea orice schimbare e dificila.
asta cu mesajele …am invatat in 2 ani si ceva ca de fapt toti suntem singuri. sau aproape singuri. am mai invatat ca lucrurile bune vin de unde nu te astepti si nu vin tocmai de unde erai sigura ca vor veni.
iar asta cu locul care ni se potriveste cu adevarat…un domn care a intalnit un mic print zicea ca oamenii nu sunt niciodata multumiti acolo unde sunt (citat aproximativ). pe mine ma face la cap treaba asta dar ca specie cred ca asta ne-a ajutat sa mergem inainte. hai ca deja bat campii si inca nu am baut nimic 😀
ps: din pct meu de vedere scrii exact ce vreau sa citesc 🙂
@Miky: Cred ca faptul ca am intuit destul de aproape toate astea e cel care ma uimeste… Si eu am un crez ”ca-n viata nu te ai decat pe tine” si nu e unul egoist, ci realist. Nu sunt un optimist, sunt un om care spera 🙂
Poate ca de la prea mult entuziasm mi se trage si de la o forma de implicare pe care o simt tot mai diminuata in jurul meu, de parca oamenii si-ar spune ”hai sa nu-mi mai pese de maine” si ei chiar reusesc. Eu nici macar nu-mi propun… Sa nu-mi vina sa ma intreb: ce-i rau cu mine?!?
nu i nimic rau cu tine, doar ca s a intors totul cu fundu n sus :)despre restul…asteptari mici si un pahar de vin. rosu. sec 😀
Eu cred ca i se potriveste mai bine un alb demi-dulce in aceasta perioada, musai langa ceva bine prajit si doar usor condimentat.
Enjoy !
Darael, uneori linistea mai trece si prin stomac 😀
Eu n-am felicitat pe nimeni… eram prea obosit. 🙂
E un motiv bun Vali, oboseala de munca nu o are oricine 🙂
of course.
cine a auzit de un om linistit caruia ii chioraie matele a jale =))))))) ?
Eu iti recomand sa scrii tot ce simti, fara grija ca deranjezi si ce ai acolo in draft da un publish…pana la urma este blogul tau si cine te iubeste si te urmareste , va continua sa o faca pentru ca o sa inteleaga de ce scrii ceea ce scrii, ceilalti nu au nici o importanta ;).
@Ana: nici n-as putea face altfel cu toate ca nu sunt un om care sa nu traga concluzii…
Citesc rândurile acestui blog și privesc admirativ pozele dintre rândurile sale de ceva vreme (nu stiu de cât timp, că timpul e relativ, iar pentru mine timpul trecut are o singură măsură, dar stiu cum am ajuns aici: de la Dunia). Nu știu dacă am mai comentat până acum pe MeetSun.Ro. Ceea ce știu însă e că îl am intr-o listă restrânsă de bloguri pe care le urmăresc. Ceea ce scrii este ceea ce vrei să scrii, indiferent de ce vor spune cititorii, pentru că un blog e un jurnal online, un carnet cu notițe pe care nu-l ții încuiat și pe care nu te deranjază să-l răsfoiască și alții atunci când îl vei fi uitat pe masă la cafeneaua din colț. Scrie pentru tine și îți vei găsi și cititorii! Nu căuta un grup de cititori cărora crezi că vrei să te adresezi!, pentru care vrei să scrii Dacă vei scrie comercial, vei avea cu siguranță mai mulți cititori, dar asta îți dorești? De asta scrii pe blog? Dacă da, să știi că cititorii cei mulți caută texte mai scurte; nu au răbdarea lecturării mai multor pagini (am fost invitat să scriu un guest post și mi s-a spus să nu depășesc echivalentul unui A4 – format de hârtie, nu marca de mașină).
Am trimis unui coleg link-ul postării cu muzeul rădăcinilor. Colegul meu a preluat meșteșugul sortării și lăcuirii rădăcinilor aduse de Dunăre, de la un coleg mai în vârstă. A fost entuziasmat de ce a citit în postare!
Uneori obiceiurile devin tradiții și vice-versa. SMS-urile au devenit o obișnuință la sărbătorile religioase și de Anul Nou. Nu e oare mai bine să telefonăm persoanele cărora le trimitem sms-ul (același la o întreaga listă)? Cred că și sms-urile sunt o formă de izolare, de înstrăinare…
De obicei nu mă lansez așa în comentarii, și nici postările mele nu sunt atât de lungi. Dar acum sunt în concediu!
Scrie și nu te mai gândi la statistici! Scrie tot așa cum ai scris și până acum! Scrie mai puțin, mai scurt, mai lung, mai mult… Dar nu te mai gândi la noi! Scrie ca pentru tine! Și noi îți vom citi blogul așa cum am facut-o și până acum!
N-ai mai comentat pe aici, iar eu te știu tot de la Dunia; am intrat via Dunia pe blogul tău de câteva ori. M-a surprins, recunosc, să văd atâtea rânduri, de obicei Duniei îi lași un link către youtube 🙂
Să știi că m-am simțit extrem de măgulită citind mesajul tău, măgulită și încurajată că fac bine ce fac. E bine să mi se reamintească asta, nu mă sunt mereu foarte stăpână pe mine, mai am și îndoieli. Nu vreau să fie mulți cititori, dar cumva, vreau să ajungă mesajul la mulți. Ori, asta nu se poate.
M-am bucurat tare să aud de colegul tău, îți dai seama de simbolistică? lemnul adus de Dunăre, de peste tot! Îmi plac tare mult oamenii pricepuți, nu neapărat genii sau inediți, dar cei care se ridică deasupra rutinei și lucrurilor strict trebuincioase. Cultura, populară sau cultă, e însă și ea o trebuință.
Eh… a fost o perioadă delicată aceea, fusese ziua mea în martie, iar mesajele au fost mult mai puține ca în alți ani. Apoi a urmat Paștele. E drept că data de naștere nu mi-e publică pe facebook, detest urările de acolo, nu le fac altora și nu mi le doresc. Când scriu SMS-uri de genul ăsta, o fac personalizat, dedic persoanei respective măcar cinci minute. Cert e că în comunicarea asta via internet/telefon apare o graniță unde personalul devine impersonal. Din comoditate și din acea clasică scuză cu lipsa de timp, trecem în zona impersonală și bifăm comunicarea. Eu prefer să nu vorbesc cu cineva cu săptămânile, lunile, dacă nu-mi vine să fac asta. Unii au obiceiul să spună „săptămâna asta nu am vorbit cu cutare, ia să-l…”. E drept că purtarea mea rănește și îndepărtează poate, dar am sentimentul că aș trișa dacă aș întreține fals o atmosferă de comunicare.
Și eu m-am întins la vorbă. Bine, așa mi-i felul 🙂
Concediu cât mai plăcut!
Scriu puțin pentru că sintetizez după ce mă entuziasmez… Paulei îi pun câte o melodie care mi se pare mie că se potrivește cu articolul. Același lucru îl pățesc pe blogul meu. Sintetizez.
Mesajul tău ajunge la mulți, dar aici, pe blog, lumea nu dă like-uri pe bandă rulantă ca pe FB, fără măcar să fi urmărit link-ul pentru care au dat like… Am cititori din Rusia. Cel puțin așa arată statisticile. Daca e adevărat, înseamnă ca mesajele de pe blog ajung la mulți.
Sms-urile nu am mai trimis de vreo trei anu, nici de Paște, nici de Anul Nou. Am răspuns la câteva tot cu câte un sms… Eu am o problemă cu memorarea numelor, iar alții poate au cu zilele de naștere… Nu le iau apărarea, dar, totuși, prietenii nu au nici o scuză! Ma bucur să văd ca mai sunt și alții care nu sună cu săptămânile!
Revin la blogul tău: nu l-am urmărit atent, dar cred că poți crea un jurnal de călătorie, ba chiar un ghid turistic! Ceva în genul lui Bogdan Teodorescu, 54/24!
Continuă să scrii în felul tău! Vorba lui Sting in Englishman in New York: Be yourself, no matter what they say!
O remarcă, apoi muzica: nici aici și nici la Paula, nu există un check box de infirmare despre comentariile ulterioare.
Sting – Englishman in New York.
https://youtu.be/d27gTrPPAyk
Am pornit melodia si am uitat replica la primul comentariu 🙂 Nici nu cred ca are o replica, mai mult o completare.
Buton de infirmare?
E o casetă ce poate fi bifată pentru a primi înștiințare prin email despre comentariile ulterioare (de obicei amplasată lângă butonul Post Comment).
Hm, asta ar fi trebuit să fie, o să investighez luni, am testat acum și văd ca a dispărut… Eu fiind mereu logată ca „autor” nu am observat lipsa ei.
Pardon: am scris buton de infirmare în loc de informare…
Recitind comentariile, am văzut câteva greșeli. Uneori e vina tastaturii cu autocorecție (corectează după bunul ei plac, iar eu nu fac tastare oarbă), iar alte greșeli mi le asum prin prisma grabei și a lipsei unei verificări înaintea apăsării butonului Post Comment.