meet the sun
ca doi străini ce schimbă două vorbe
într-o prelungă sală de-așteptare
ca doi străini cu câte o poveste
fără final și fără alinare
ca doi iubiți de-o pierde-vară
ca doi străini prinși de un scai
de câte ori ți-am spus să pleci
a fost de fapt o rugă să mai stai
Lipsa prietenilor mi-e compensată de susținerea lor mai ales acolo unde mă simțeam mai puțin înțeleasă.
*
Când viața devine plictisitoare e un semn că ceva s-a greșit între timp.
*
Apreciez chestiile bune de prin Montreal, dar la capitolul simțire mă lasă rece. Simțirea e chestie de inimă, stimulul ei e chestie de minte, dar de undeva trebuie și stimulul ăsta să se inspire…
„Mai zăbovi prin curte. Luna ajunsă înspre mijlocul bolţii lumina curtea ca pe o scenă imensă. Era în lumea pe care o stăpânea, unde imaginaţia o trimitea în expediţii curajoase, unde viaţa ei continua vieţi interesante de prin puţinele cărţi pe care le citise. Nu avea cui să povestească nimic din toate acestea. Era nebună în ochii ei şi era fără frică. „
Împachetând (din nou…) mă gândeam la o grămadă de lucruri pe care le voi face după ce-o să mă întorc. Știu, nici n-am plecat încă. Vor exista desigur temeri, doruri, stresuri, dar și vise, iar lupta pentru echilibru se va da în fiecare dimineață și în fiecare seară. Și totuși, dincolo de toate victoriile și înfrângerile sunt visele. Fără ele m-aș simți nesigură, singură. Cu ele simt că timpul trece așa cum îmi doresc eu și nu doar… trece.
Luella e personajul meu ştrengar. Ea are voie să spună şi să facă ce vrea. Ea are voie să se joace, să încalce reguli, să îndrăznească. Eu sunt cea cu pretenţii mature şi responsabile care o trage mai mereu de mânecă „hai mă Luella, iar mă bagi în belele!” şi ea râde şi râde şi râde… Ştii ce mi-a zis într-o zi??!