Am citit de curând un articol despre Groapa „Delta” Văcărești: Groapa Văcăreşti de la „încremenirea în proiect” la cel mai mare parc natural urban din România. Vă rog să citiți cu atenție măcar titlul acestui articol. Dacă veți citi și conținutul care știu, e lung, căci așa sunt articolele bine documentate (nu o fițuică de ziar!!), veți afla că Delta Văcărești este un miracol al naturii picat din cer, dar crescut din și pe pământ la o aruncătură de băț de privirile noastre.
Ceea ce s-a întâmplat în acest perimetru este foarte interesant și nu trebuie să ai studii în domeniul biologiei ca să observi că închisă între betoane și asaltată de gunoaie, natura a făcut ce știe ea mai bine: ne-a dat peste nas. Fără nici un efort din partea noastră, ba dimpotrivă, s-a transformat dintr-un maidan într-o deltă, dintr-un teren plin de buruieni, moloz, gunoaie într-unul cu iarbă sănătoasă, înaltă și plină de flori.
Bălțile s-au garnisit cu stuf, în stuf și-au făcut casă păsări, apa s-a limpezit, algele și peștii au îmbogățit-o. Desigur, oamenii au continuat să aducă gunoaie, să facă din acest loc unul promiscuu, dar natura și-a văzut de ale ei mai departe acumulând sute de specii de plante și animale ce s-au aciuat formând un adevărat ecosistem total diferit de cel antropic din jur.
Oamenii au trecut la planul B: exploatarea. Ce să facă ei acum mai ales că a crescut interesul popular asupra zonei??! În mare sunt două variante: cea bună – transformarea într-un parc natural (gen rezervație) și cea rea – să intre pe fir afacerile primăriei/proprietarilor/media etc.
Evident că proprietarii și-au amintit imediat că au pământ acolo și li s-a aprins scânteia posibilei afaceri și să zicem că e normal că doar face parte din averea lor. Terenul e mlăștinos și înafară de o ”afacere cu natura” altceva nu se prea poate face, plus că primăria îi poate despăgubi așa cum se întâmplă pe unde trec poduri și autostrăzi etc. Soluții există doar că autoritățile noastre (de toată jena) ori nu au pregătirea necesară să le vadă ori contribuie la afacerile celor care știu unde și ce să cotizeze. Din păcate, oamenii îi aleg după minciunile de la televizor sau după moacă și nicidecum după ce-ar putea aduce bun comunității.
Evident că se va încerca o tărăgănare până când lumea va uita și ne vom trezi peste noapte cu cine știe ce mall sau ansamblu de vile claie-grămadă. Vom uita, așa repede vom uita??!
Varianta cu parcul natural e cea mai bună. Atenție, nu parc simplu(gen Tineretului), ci parc natural. Zona s-ar menține salubrizată, sub observarea atentă a cercetătorilor și ar permite vizitatorilor un mod de parcurgere cu impact minim. Cum de curând am fost într-un parc natural unde oamenii au acces, dar animalele/păsările își păstrează intimitatea ce le garantează un trai natural, iată o idee de a face alei prin parc:
Altă idee este prezentată în link-ul de la începutul articolului prin care digul ce împrejmuiește zona s-ar putea folosi pentru alee de promenadă și foișoare de observație a păsărilor etc.
Avantajele unui parc sunt multiple și bătălia n-ar trebui dusă doar de ONG-uri ci de fiecare locuitor al orașului, nu doar al zonei Văcărești-Berceni. Până la urmă orice capitală ar trebui să aibă o grădină botanică (care e vai de ea!), o grădină zoologică (alt vai!) și parcuri pe măsura densității populației, clădirilor (iarăși vai!). Un nou parc, fie el și natural ar fi mai mult decât binevenit.
Voi mergeți la fața locului să vedeți, urcați-vă pe dig și priviți-o acum că a înverzit. Încercați să vă imaginați că ne-a picat din cer această deltă ca o pară mălăiață...
Cu o intrare de 1-2 lei pe care în definitiv oricine și-o poate permite, eventual cu o parcare plătită de 1-2 lei la care cineva care-și permite benzină și mașină nu ar trebui să se zgârcească, cu sprijinul ONG-urilor, primăriei, eventual cu sprijin european sau al organizațiilor internaționale de mediu s-ar găsi destui bani pentru demararea unui astfel de proiect și întreținere. Bani se găsesc, buna-intenție mai rar însă.
Avantaje:
– un parc natural într-o capitală – o chestie cu care te poți mândri pe bune
– micro-delta nu va fi transformată în afacere cu terenuri / blocuri
– un spațiu în care poți petrece o zi de week-end și nu numai, în care poți aduce pe cineva aflat în vizită
– un spațiu unde profesorii de biologie își pot aduce elevii / studenții
– un mediu de lucru pentru cercetători
– un spațiu destinat hobby-urilor: fotografie, alergare, observarea naturii etc.
– un semn de normalitate și de maturizare al societății noastre
Ce putem face?
– să ne informăm, să citim tot ce prindem despre subiect, să nu ne ferim de eventuale dezbateri, să nu ne spunem indiferenți ”ce naiba mai vor și ăștia cu delta lor??!”
– sprijini ONG-urile care militează pentru ocrotirea zonei
– populariza subiectul mai ales printre cei care în general nu sunt interesați de mediu sau natură – de data asta ar trebui să-i privească pentru că nu-i vorba de o zonă sau un munte unde ei nu ajung ci chiar de orașul în care trăiesc
– să realizăm cu adevărat impactul pe care îl putem propaga fiecare dintre noi – presa în ziua de azi e mai mult online și e avidă de subiectele care se caută și chiar dacă de cele mai multe ori le tratează neprofesionist, important e ca lumea să afle de ele (dacă s-ar scrie despre Deltă ca despre Bahmu până și Oprescu ar putea deveni interesat).
(Și apropo de primar, e foarte posibil să vă spună că un parc natural ”ar putea omorî oameni”… No comment. )
În felul acesta, fără prea mult efort putem forma o masă de oameni care atunci când va fi cazul, va putea interveni prin proteste și mijloace moderne să spună pe șleau autorităților ce dorește. Peste ani, parcul ar putea fi un loc unde să se plimbe nepoții noștri. Toate lucrurile au un început, de ce să nu iei și tu parte într-un procent cât de mic??!
Și mai cred că părinții ar trebui să fie primii care să se implice căci nu pot să nu fac o paralelă între grija pentru casă-și-masă și grija pentru ce-i oferi celui mic atunci când îl scoți din casă. Eu n-am copii încă și tot mă simt îngrozită de faptul că a-l aduce pe lume înseamnă și responsabilitatea a ce faci cu el după. Și nu e doar problema altora, nu doar a vecinului de bloc sau a ”nebunului” de ONG-ist, ci e și a MEA, a TA, a NOASTRĂ. Cetățenii care nu își pot modela conducătorii sunt doar niște oameni conduși… (spre dezastru de cele mai multe ori) și oricâte ne-ar pica din cer, fără grijă aici pe pământ, totul se transformă în jaf și risipă.
Închei cu o mică galerie foto care vorbește de la sine (click pe prima fotografie).
Natura și-a făcut treaba, restul depinde numai de noi.
p.s. fotografiile sunt din iunie 2009 când am fost acolo într-o tură foto organizată de orasul.ro, o comunitate și o asociație care încearcă să scoată la lumină părțile bune ale Bucureștilor. Între timp delta a devenit și mai bogată și implicit orașul a devenit mai bogat, doar că nu știe încă.
Tot visatoare ai ramas, inca mai speri ca ceva bine se va intampla pe aici. Esti o romantica.
Imi amintesti de cineva cunoscut (un anume spiridus prin anii ’90-’91) care avea in cap o multime de planuri superbe pentru tara aceasta…. intr-o zi numitul spiridus a fost intrebat brutal de cineva care avea o viziune mai larga asupra realitatii:
„Pentru cine vrei sa mori ?”
Ani de zile au trecut pana sa pot „duce” intrebarea cu pricina si raspunsul implicit.
@Darael: anii astia de acum sunt mult diferiti de cei 90. Nu ca am putea schimba lumea, dar putem castiga mici batalii fie si numai daca ne-am solidariza o zecime, o cincime.
Eu stiu un lucru: cel mai important azi e sa se stie, sa se afle si nu mai e deloc greu sa porti vorba de colo-colo. In anii 90 exista o televiziune, acum exista internet.
In ce priveste visele, nu mi-as putea impune sa nu le mai am, sa nu mai cred in anumite valori, sa incetez sa sper.
Si nici nu vreau sa fiu comoda nevorbind despre ele.
Raspunsul meu la tot ce ai spus este extrem de scurt:
😀
Intamplator, primul meu contact cu Delta Bucurestiului a fost tot in acea excursie foto din 2009 cu orasul.ro [http://www.orasul.ro/excursiifoto/view/delta-bucurestilor-lacul-vacaresti.html]…
Un loc extraordinar! La fel de frumos a fost si in prima zi de Craciun a anului 2012, cu toata natura statica din cuprinsul acestuia. Si, da… cu zapada!
Sper sa ramana, macar in starea in care e acum, si sa nu devina prada dezvoltarilor imobiliare, aflate in continua expansiune, ce sufoca incet, incet orasul Bucuresti.
Amenajarea aleii ce inconjoara parcul natural, si punerea la dispozitia vizitatorilor a unor binocluri turistice cu fise, pentru observarea florei si faunei locale, este suficienta, cred eu… Iar investitia ar fi minima… Si asa, este prea mic spatiul ca sa fie impartit cu alei sau podete… 🙂
Oricum, de noi, romanii, depinde totul, fie ca e vorba de Delta Bucurestiului(Lacul Vacaresti), fie ca e vorba de Rosia Montana(Alburnus Maior), sau orice alta zona cazuta prada intereselor si lacomiei!
Vorba ta… Oameni suntem! Dar suntem?
@Basil: pai si daca suntem, nu ajuta cu nimic sa fim fiecare pentru el, la chestii de-astea trebuie implicare de grup. Numarul conteaza.
Si eu sunt de parere ca nu e nevoie de o prea mare investitie acolo, pentru salubrizare s-ar putea apela la voluntari, chiar si pentru amenajare.
Cand ma gandeam la podete nu-ti imagina ca ma gandeam la mai mult de doua, practic eu as vedea o alee circulara pe langa dig si eventual doua alei interioare (cu podete in zona apelor) in X, dar daca s-ar putea fara ar fi si mai bine.
Si cred ca pentru inceput ar fi bine sa fie si paznici…
Super ca ai scris despre asta si te preocupa, foarte multi nici nu cunosc subiectul. Si mai bine ca ai apucat s-o vezi si s-o imortalizezi, viitorul suna… imprevizibil.
Nu vreau sa fiu pesimist, dar jaful din tara primeste un nou avant chiar in momentele de fata.
@Alin: urmaresc si eu stirile si de cele mai multe ori ma umplu de nervi. Cat de creduli si de indiferenti sunt oamenii, asta cred ca ma enerveaza cel mai tare! Nu stiu de ce nenorocire am avea „nevoie” ca sa se produca trezirea, dar ma crezi ca o doresc?…
Delta aceea mica e un loc care este si ar putea fi in continuare minunat, dar ce sa stie despre minunatii un popor de individualisti, fara de spirit civic?
Eu vazusem la ”Romania, te iubesc” un reportaj unde aratau cum deseurile din oras veneau descarcate in aceasta oaza :(…nu mai stiu cum au mai evoluat lucrurile, dar nu stiu de ce , nu ma astept la nimic bun. Pana acum nu am dovedit decat sa stim sa distrugem tot ce e frumos 🙁
Se aduceau si probabil inca se aduc deseuri prin toate metodele, dar crede-ma, natura de acolo inghite tot de parca s-ar ambitia sa ne arate ca ar trebui s-o lasam in pace, s-o acceptam.
In ultima vreme fiind in atentia presei si a ONG-urilor sper sa se intample ceva bun si pentru locul ala, chiar are potential.
Proprietatea poate fi privată sau publică Acolo nu sunt exproprieri – exproprierea – Proprietatea în cauză trebuie să fie egală ca valoare atât pentru proprietarul bunului cât și pentru cel ce dorește să îl deposedeze Acolo este proprietate privata. Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu Nu exista nici un document de expropriere!! Proprietarilor nu le este respectat nici dreptul de proprietate nici dreptul de folosinta al proprietatilor. Ce inseamna drept de folosinta:
Atribut al dreptului de proprietate, constand in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul sau bunul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui. Ce a facut regimul comunist in frunte cu Ceausescu se numeste Nationalizare. Ce au facut regimul democrat in frunte cu toate guvernele de la revolutie pana la azi se numeste – nerespectarea dretului de proprietate – si ce vor ce vrea sa faca guvernul de astazi si ONG-urile cred daca consultati un avocat – atunci se va numi INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
Art. 220 Tulburarea de posesie
Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii
Oare le-au facut recesamantul celor 90 de specii de insecte !!!?? .. Noua specie de musca -mutanta genetic , dupa ce ii pisca toti viseaza la „delta” vacaresti?? Speciile astea de insecte nu zboara si ele prin alte zone ale Bucurestiului ??? Ele stau numai in groapa de gunoi, a Vacarestiului, pardon „delta vacaresti” , sau sunt in toate, baltile, gropile de gunoi din Bucuresti. Anul acesta toate Alegerile sunt verzi, candidati verzi, pliantele verzi, buzunarelor lor verzi. Oare au mancat urzici din Vacaresti si se caca verzi pana termina alegerile iar dupa alegeri se constipa ? Nu stiu daca este ultima, dar ma intreb cum vor pastra cele 90 de specii de tantari, muste, insecte, zburatoare din acea balta dupa ce va veni canicula si vor seca balta ??!!- Cred ca le lipseste plasa de tantar – (scuze au abces cerebral de culoarea plasei de tantari care inconjoara creierul – alba-galbui – murdar, “ curat murdar” Aici nu este doar Unul… “ unul care suge sângele poporului”
Proprietarii nu pot face afaceri pe acel teren deoarece este concesionat ilegal de Statul Roman unui australian – deci nu pot face afaceri ; Proprietarii nu si-au amintit acum de teren – ei se judeca pentru terenurile care le apartin de aproape 22 de ani cu Statul – care nu vrea sa-l restituie
@Ilie: In primul rand iti multumesc pentru comentariu si recunosc, nu stiu prea multe sau poate chiar nimic legat de proprietate. Ce stiu e ca Statul are aceeasi nepasare cand vine vorba de drepturi, ca-s ale oamenilor, ca-s ale naturii, oricare. Daca ar vrea sa rezolve problema, ar face-o. Si mai stiu un lucru: proprietarul roman isi poate lasa de izbeliste terenul cu anii pana cand vine vorba de afacere cand deodata, brusc si-l apreciaza ca pe ochii din cap. Pamantul, si asta-i vorba bunicii nu a mea, bunica ce a avut pamant pierdut in itele colectivizarii, pamantul degeaba-l ai daca il lasi pardalnic (adica nefolosit, inburuienat etc.). Daca nu s-au facut retrocedari este tot vina oamenilor pentru ca in loc sa-si vada interesul si sa se coalizeze, sa puna presiune pe autoritati, au mers pe principiul fiecare pentru el ca poate de unul singur obtin mai mult. Fii sigur ca cei cu pile si-au luat demult partea, iar ceilati asteapta doar o oferta convenabila.
O sa fac o paranteza subiectiva:
Ce vreau sa spun e ca am citit la un moment dat de procesele dintre stat si proprietari si am auzit si de altele de prin Bucuresti si alte zone. Pentru un pret „convenabil” toate procesele se termina. Sincer iti spun, daca as afla ca am o proprietate mostenita prin Bucuresti, de care n-am avut habar niciodata, ar fi dreptul meu s-o obtin, dar ar fi dreptul meu sa ma bat cu pumnii in piept ca m-am „luptat” pentru ea? A fost a stramosilor pe care nici nu i-am cunoscut. Stiu eu cum au dobandit-o ei oare? Nu putem spune ca am drept la proprietate si atat, dar in acelasi timp, mi-as vinde dreptul asta fara sa clipesc daca vreun smecher ar marca banul pe sub masa (lucru care se intampla pe acolo pe unde trec autostrazi sau unde sunt cariere de suprafata – vezi Gorj ca exemplu unde afacerile cu case ce urmau sa fie demolate si cu pamant ce urma sa fie exploatat au avut o amploare de insasi Constitutia si-a pus mainile in cap).
Revin:
Insectele sunt si acum si zboara liber peste tot ca doar Dambovita ne-a fost de pilda, dintotdeauna acolo. Ba pe vremuri, inainte de canalizarea ei, era plina de tufisuri pe maluri si se aruncau gunoaiele ca la groapa, ce sa mai, un adevarat habitat. Si in alte orase ale lumii sunt parcuri si ei oare cum rezolva problema insectelor. Cred ca daca se stropeste in jurul zonei e suficient. Dar acum sa fim seriosi, nu se rezolva ei cainii de pe strazi unde iarasi oamenii sunt de vina, scara cu scara de bloc. Cert este ca zona asta, ca de delta, nu e doar o zona verde cu 2-3 copacei si trebuie sa recunoastem ca nu e oricat am fi cunoscatori ai naturii sau nu. Acum ce sa facem daca taman acolo si-a gasit natura loc? Sunt multe balti pe langa oras care au ramas doar niste balti.
Si ca sa ne intoarcem la proprietari: ar accepta ei ca pamantul sa fie tranformat in parc, iar statul sa le dea niste bani in schimb? Nu. Ei asteapta un smecher imobliar care sa intre pe fir. Si poate ca dupa 22-23 de ani de lipsa a acestui pamant, ani in care ORICUM n-au luat nici un leu din faptul ca au niste drepturi acolo, poate ar trebui sa se gandeasca sa-si doreasca altceva de la pamantul ala, altceva decat bani pe care sunt slabe sanse sa-i primeasca…
Scurta prezentare a situatiei de fapt :
Zona „Acumulare Lac Vacaresti” zona in care citeva sute de proprietari deposedati abuziv de regimul comunist, sint supusi incepind cu anul 1991 la nenumarate abuzuri. Mentionez ca in aceasta zona NU a fost niciodata un lac, doar Nicolae Ceasusescu a dorit in 1988 realizarea unui lac de agrement prin ridicarea unui dig, dar nu a avut niciodata curajul sa semneze vre-un decret sau vre-o concesionare, sau sa exproprieze proprietarii de drept ai acestor terenuri.
Din cauza complexitatii acestui caz, complexitate datorata in principal nenumaratelor abuzuri, proprietarii deschis actiuni de chemare in judecata de revendicare a terenurilor in baza Legilor funciare, (Legea nr.18/1991, Legea 169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005) si pe Legea nr.10/2001 . Sunt pe rolul instantelor procese, mai mult de cat atat sunt procese deja judecate si castigate, sunt procese la Strasbourg ), Sunt eliberate si semnate de primari Titluri de Proprietate, procese Verbale de punere in posesie pe vechiul amplasament, … numai ca proprietarii de drept ai acestor terenuri nu se pot folosi de proprietate si nici nu pot sa-si exercite dreptul de proprietari ai terenurilor ce le apartin de drept.
Pe parcursul ultimilor 20 de ani, autoritatile au invocat diferite motive pentru a nu li se retroceda proprietarilor din zona „Amenajare Lac Vacaresti” terenurile ce le apartin de drept. Astfel s-a invocat ca terenurile din zona „Amenajare Lac Vacaresti” au fost expropriate prin decretul nr. 143 din mai 1988 semnat de Nicolae Ceausescu Eroare deoarece acest act normativ a fost numai un decret de incepere a lucrarilor ,si nu unul de expropriere, care are prevazut chiar in continutul sau la art. 16 precizarea ca situatia juridica a terenurilor sa fie reglementata ulterior printr-un alt act normativ.Acest lucru a fost stabilit si prin Sentinta civila nr. 1278 din 28 iunie 2005 pronuntata de Curtea de Apel – Sectia Contencios Administrativ in Dosarul 1438/2004,ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 1074/29.03.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul 2613/2005.Ca o confirmare a acestui fapt exista si adresa nr. III/890;1174/21.I.1998 emisa de Departamentul pentru Administratie Publica Locala,Directia Control,Informare,Sinteza al Guvernului Romaniei ,in care se specifica clar urmatoarele:”Intrucit pentru aceste terenuri afectate de investitia Lacul Vacaresti nu a fost emis nici un decret de expropriere,iar prin adresa OCOT Bucuresti nr. 471/21.02.1994 se confirma ca in lucrarea de cadastru funciar sunt inregistrati ca posesori C.A.P. Popesti Leordeni cu 189,45 ha si proprietati individuale 28,78 ha apreciem ca acestia sunt si au ramas proprietari ai terenurilor respective.” In plus norma si spiritul tuturor legilor proprietatii emise dupa 1989 este tocmai acela de a se retroceda imobilele confiscate abuziv in cei 45 de ani de comunism.
Alt motiv invocat este acela ca terenurile din zona „Amenajare Lac Vacaresti” au fost expropriate prin Hotarirea de Guvern nr. 556/1990.Eroare din nou deoarece hotarirea de guvern invocata nu are puterea juridica a unui decret de expropriere fapt stabilit si prin decizia numarul 14 din 31.10.1997 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia IV-a.
Lucrurile au culminat in anul 2003 cind „Amenajarea Lac Vacaresti” a fost concesionata abuziv de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile prin contractul nr. 1/2003 unei firme de apartament respectiv „S.C. Royal Romanian Corporation S.A.” pentru realizarea unui asa zis complex cultural sportiv, in care erau prevazute un cartier de vile si hoteluri.Atunci s-a actionat conform principiului potrivit caruia ce nu se doreste a se retroceda catre proprietarii de drept ,in schimb ,este numai bun de concesionat catre asa zisii „baieti destepti” cu o redeventa derizorie de 1.000 mai mica decit pretul pietei.
Concesionarea a fost facuta abuziv deoarece in Legea nr. 10/2001 exista art. 20 alin. 4.1. cu urmatorul continut: „Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile – terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi”. Mentionez ca la acea data erau intrunite toate prevederile acestui articol si anume:existau peste 300 de notificari depuse in baza Legii 10/2001 ,existau pe rol cel putin 16 actiuni judecatoresti avind ca obiect anularea H.G. nr. 855/2002 care a permis aprobarea concesionarii terenului in cauza,existau mai multe notificari notariale depuse atit la concedent cit si la concesionar prin care acestia erau informati ca terenul ce urma a fi concesionat era revendicat conform legilor in vigoare,exista un memoriu depus de catre proprietari la Guvernul Romaniei. In acelasi sens pledeaza si prevederile art. 20 alin. 1 din Legea 10/2001 : imobilele- terenuri si constructii – preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, vor fi restituite persoanei indreptatite ,in natura. Aceasta prevedere a Legii nr. 10/2001 a fost intarita de prevederile art. 20.1. din H.G. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede: „Prevederea alin. (1) al art. 20 din lege are semnificatii juridice multiple , respectiv: – statueaza indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevazuta de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind sa instraineze imobilul respectiv catre alte persoane.- indisponibilizarea respectiva opereaza incepind cu data de 14 februarie 2001; indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial indeplinirea obligatiei de restituire in natura catre adevaratul proprietar.
Prin aprobarea Legii nr. 247/2005 care a adus modificari si Legii nr. 10/2001 exista acum mai multe articole in cadrul acesteia care permit solutionarea notificarilor depuse in baza acestei legi de catre proprietarii de terenuri deposedati abuziv din zona „Amenajare Lac Vacaresti” dupa cum urmeaza:
– art. 10 alin 3.1. „Se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.”
– art. 10 alin 3.2. „Se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
– art. 11 alin. 2 „În cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
– art. 14 alin. 1 „Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.”
– art. 20 alin. 1 „Imobilele- terenuri si constructii – preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie,care sint detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala,o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public,vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura,prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.”
– art. 20 alin. 4.1. cu urmatorul continut: „Sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile – terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”
In plus dorim sa va aducem la cunostiinta si un citat din declaratia pe care dl. Bogdan Olteanu, in calitate de ministru pentru Relatia cu Parlamentul (si apoi fost Presedinte al Camerei Deputatilor) ,a facut-o in data de 01.06.2005 cu ocazia adoptarii de catre Guvern a acestei Legi, in prezenta Prim ministrului si a ministrului Justitiei: „De asemenea, am introdus prevederi prin care acele terenuri pe care s-au demarat lucrari de interes public inainte de ’89 lucrari care au ramas in parasire si care nu se intentioneaza a fi continuate,vor fi restituite.Unul dintre exemplele in acest sens este cel al proprietarilor de la Lacul Vacaresti:acolo s-au inceput niste lucrari care,evident,nu vor fi niciodata continuate.”
Pina la data prezentei, in cel putin 5 actiuni instantele judecatoresti au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru terenuri aflate in zona „Amenajare Lac Vacaresti” (toate ramase definitive si irevocabile).Din acestea mentionez urmatoarele 3, care actualmente au si cadastru efectuat:- Decizia civila nr. 79/20.01.2006 pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti – Sectia V-a Civila in dosarul 1748/2005 ;- Decizia civila nr. 1074/29.03.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul 2613/2005 ;- Decizia civila nr. 784/18.11.2005 pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti – Sectia V-a Civila in dosarul 1996/2005 care a si fost pusa in aplicare prin emiterea titlului de proprietate ;
La inceputul anului 2008, au avut loc mai multe intalniri intre reprezentanti legali, autorizati, ai Institutiei Prefectului Bucuresti (a participat un subprefect), ANRP (a participat presedinte, un vicepresedinte si o directoare pe Legea nr. 10/2001), Ministerul Mediului (un subsecretar de stat si doi directori), Apele Romane (2 reprezentanti), Finantele Publice (2 reprezentanti), PMB (3 directori) si 3 proprietari ai terenurilor din Lac Vacaresti, concluziile sedintelor fiind semnate si parafate de reprezentantii institutelor sus-mentionate.Concluziile acestor intilniri au fost urmatoarele: -Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) isi declina competenta de solutionare a notificarilor pe baza Legii10/2001 pentru terenurile din zona Lac Vacaresti catre Ministerul Mediului, actualul detinator al unitatii administrative care va proceda la restituirea in natura a acestor terenuri. -In cazul in care Ministerul Mediului considera ca anumite terenuri nu se incadreaza in Legea 10/2001, va trebui sa puna aceste terenuri la dispozitia Primariei sectorului 4, cu mentiunea expresa de a fi retrocedate in natura, in baza legilor funciare.Ca urmare a aplicarii acestor hotarari ,PMB si-a declinat competenta pt. aceste notificari si Ministerul Mediului a trecut la elaborarea si aprobarea Raportului nr. 78966/01.10.2008 al Directiei Juridice si nr. 4108/AK din 09.12.2008 al Cabinetului Ministrului pt. imobilul teren din str. Sezatoarei 25 care prevede retrocedarea in natura a 760 mp, aflati in incinta amenajarii ,care are inclusiv aprobarea ministrului .Mai mult decit atit faptele prezentate in acest Raport sint confirmate pe site-ul oficial al Ministerului Mediului .In plus, in toata aceasta perioada, Ministerul Mediului, contrar celor la care s-a angajat, a dat dovada de o tergiversare nejustificata a rezolvarii acestor dosare, in afara de cazul de mai sus nu a mai solutionat nici o alta notificare cu toate ca au trecut 4 ani de zile.
Anterior concesionarii terenului in mod abuziv Guvernul a adoptat Hotararea de Guvern 1223/2001, prin care s-a aprobat infiintarea unei societati mixte intre S.C. Royal Romanian Corporation si statul roman, reprezentat de Ministerul Mediului. Statul roman urma sa vina cu terenul respectiv 198 hectare, iar australianul, actionarul firmei, cu banii.Insa in primavara lui 2002 Guvernul anuleaza acesta Hotarare de Guvern pentru ca peste citeva luni sa adopte Hotararea de Guvern 855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea terenului.Dar atentie, desi in primul caz terenul avea o suprafata de 198 hectare in conformitate cu fisa din domeniul public al statului,in al doilea caz apar numai 183 de hectare.Aceasta diferenta reprezinta tocmai zona de protectie ce trebuia sa existe daca „Amenajarea Lac Vacaresti” era umpluta cu apa.De atunci toata aceasta diferenta de 15 hectare de teren a fost retrocedata catre proprietari .Practic fara aceasta zona de protectie nu mai poate exista nici o amenajare si reprezinta o recunoastere „de facto” a acestui lucru. In plus la adresele proprietarilor prin care solicitau autoritatilor sa prezinte harta „Amenajarii Lac Vacaresti” cu cele 198 de hectare, surpriza mare, nimeni nu are aceasta harta.
In RAPORTUL privind activitatea Ministerului Mediu pe 2006 apare la alte probleme ca: „S-a solicitat instantelor judecatoresti rezilierea contractului de concesiune avand ca obiect terenul aferent Acumularii “Lac Vacaresti”, incheiat in anul 2003, intrucat nici una din investitiile preconizate si asumate de concesionar nu a fost realizata”
In acesta zona de peste 100 ani au trait oameni , care au avut case, gospodorii frumoase,proprietarii au cumparat terenuri, au primit rasplata drept recunostinta teren eroii veterani din primul razboi modial
In concluzie povestea cu zona mlastinoasa se pare ca nu constituie altceva decit o alta incercare de pacalire a proprietarilor de drept a acestor terenuri care timp de 20 de ani sint supusi la nenumarate abuzuri.Se pare ca sub pretextul zonei mlastinoase se incearca sa se trimita in mod abuziv acesti proprietari la Fondul Proprietatea, pentru ca mai apoi sa infloreasca in zona un alt tun imobiliar eventual sub masca unui parteneriat public-privat. Caci este mult mai simplu sa iei cu japca 200 de hectare decit sa cumperi aceste terenuri de la proprietarii de drept.Nu ar reprezenta altceva decit o alta mare ” inginerie financiara” pe care insa romanii au ajuns insa sa le cunoasca destul de bine pe pielea lor: cistiga o mina de asa zisi mari intreprinzatori iar pierderile le suporta milioane de romani.
Terenurile sunt concesionate si luate abuziv fara titlu de catre Statul Roman !!!
In realitate, autoritatile refuza in mod nejusificat sa solutioneze notificarile proprietarilor prin care se solicitata restituirea a terenurilor care le-au fost preluate fara titlu valabil
Ok. Sa spunem ca proprietarii si-ar lua terenurile inapoi. Ce s-ar intampla acolo? Pai tot o chestie imobiliara. In a doua zi a obtinerii titlului ar vinde unui smecher, acelasi smecher care vrea acum sa le obtina, dar fara bani. Si atunci, de ce se nu se aliaza proprietarii cu ONG-urile care vor sa se intample total altceva acolo? Ar exista si sustinere publica in fond.
Si daca Statul e asa mizerabil, si e, de ce sunt oamenii atat de indiferenti? Pentru ca in fond asta e marea problema, nepasarea.
Zona va fi declarata arie protejata, mai exact parc natural. A fost intocmita documentatia, toate autoritatile sunt de acord si sprijina proiectul.
E cea mai buna solutie pt. mediu, pt. bucuresteni si romani, dar si pt. revendicatorii terenurilor care vor deveni proprietari, fiindca e singura cale de a obtine bani – p0lati compensatorii de la stat pt. acele terenuri total improprii proiectelor imobiliare visate de unii.
@Marius: ce veste foarte buna mi-ai dat, aproape nesperata! Sper ca oamenii sa inteleaga la randul lor ca si orasele asa inghesuite si gri cum sunt ele pot fi aduse intr-o stare mai verde si trebuie fructificata fiecare ocazie de a face asta.
Terenurile sunt foarte bune pentru acei baieti destepti!!!Daca era o zona mlastinoasa cum se face ca in anul 2006 daca Ministerul Mediului nu inainta actiune de reziliere a contractului Primaria Municipiului Bucuresti avea deja pregatit un PUZ in care figureaza deasemenea un ansamblu rezidential, hotel, cladiri cu cite 25– 30 etaje pt. spatii comerciale si de birouri.Zona Vacaresti are cel mai bun coeficient seismic din Bucuresti dupa Palatul Parlamentului deoarece la 1000 de metrii adincime este stinca.Faptul ca in unele locuri din aceasta zona pinza freatica este mai la suprafata nu constituie un impediment de a nu se putea construi in prezent existind tehnologiile necesare. Ca exemplu stau dovada blocurile Asmita.Blocurile Asmita de 24 etaje, mallul Sun Plaza, hotelul Rin Grand Hotel cit si alte constructii sint deja ridicate in zona de protectie a Lacului.Cum Amenajarea Lac Vacaresti are o capacitate de 14 milioane metrii cubi de apa acestea ar spulbera practic constructiile mai sus mentionate tinind cont ca acestea se afla in interiorul zonei de protectie sau ar apare evenimente ca la Bacau cind un mall s-a scufundat practic intr-o jumatate de zi.Faptul ca pe o anumita portiune din aceasta zona este acum mlastina nu are nici o legatura cu faptul ca nu se poate construii.Aceste zone mlastinoase au aparut deoarece inainte de 1989 cind s-a construit digul muncitorii nu aveau voie sa escaveze din aceasta zona pentru a inalta digul, deoarece acest pamint nu avea porozitatea ceruta.Dar pentru a se incadra in termenul stabilit de Nicolae Ceausescusi si pentru a face economie de motorina la negru muncitorii nu au tinut cont de acest lucru si au escavat din unele portiuni.Astfel au aparut gropi care sau umplut cu apa cind au incercat in octombrie 1989 sa umple lacul pompind apa din Dimbovita cu costuri enorme deoarece aductiunea gravitationala de 40 de kilometrii de la Mihailesti nu era gata cum nu este nici acum.
In plus cind au incercat sa umple incinta cu apa pe tot digul dinspre Vitan Birzesti au aparut fisuri care au dus la inundarea serelor din zona.
Si sa presupunem ca dincolo de configuratia terenului, statul vrea sa faca acolo un parc. Asa cum vrea sa faca o autostrada, drumuri. Pana la urma daca toti am tine la terenuri, nu s-ar mai ridica nimic, doar casele fiecaruia. Ca despagubirile nu se fac cum trebuie si ca alti baieti destepti au intrat pe fir, asta e cu totul altceva…
Azi e ziua europeana a parcurilor, asa ca sa ne bucuram ca vom avea un astfel de parc in Bucuresti 🙂
Si proprietarii de teren ce sa faca? Cine ii despagubeste?
Statul ar trebui (ca pe acolo pe unde trec autostrazile de exemplu) si daca n-o face nu e doar problema proprietarilor ci a noastra, a tuturor: inseamna ca avem statul pe care il meritam, votat de noi, intretinut de noi… un stat nedrept, un stat care nu e de drept.
La inceputul anului 2008, au avut loc mai multe intalniri intre reprezentanti legali, autorizati, ai Institutiei Prefectului Bucuresti (a participat un subprefect), ANRP (a participat presedinte, un vicepresedinte si o directoare pe Legea nr. 10/2001), Ministerul Mediului (un subsecretar de stat si doi directori), Apele Romane (2 reprezentanti), Finantele Publice (2 reprezentanti), PMB (3 directori) si 3 proprietari ai terenurilor din Lac Vacaresti, concluziile sedintelor fiind semnate si parafate de reprezentantii institutelor sus-mentionate.Concluziile acestor intilniri au fost urmatoarele: -Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) isi declina competenta de solutionare a notificarilor pe baza Legii10/2001 pentru terenurile din zona Lac Vacaresti catre Ministerul Mediului, actualul detinator al unitatii administrative care va proceda la restituirea in natura a acestor terenuri. -In cazul in care Ministerul Mediului considera ca anumite terenuri nu se incadreaza in Legea 10/2001, va trebui sa puna aceste terenuri la dispozitia Primariei sectorului 4, cu mentiunea expresa de a fi retrocedate in natura, in baza legilor funciare.Ca urmare a aplicarii acestor hotarari ,PMB si-a declinat competenta pt. aceste notificari si Ministerul Mediului a trecut la elaborarea si aprobarea Raportului nr. 78966/01.10.2008 al Directiei Juridice si nr. 4108/AK din 09.12.2008 al Cabinetului Ministrului pt. imobilul teren din str. Sezatoarei 25 care prevede retrocedarea in natura a 760 mp, aflati in incinta amenajarii ,care are inclusiv aprobarea ministrului .Mai mult decit atit faptele prezentate in acest Raport sint confirmate pe site-ul oficial al Ministerului Mediului .In plus, in toata aceasta perioada, Ministerul Mediului, contrar celor la care s-a angajat, a dat dovada de o tergiversare nejustificata a rezolvarii acestor dosare, in afara de cazul de mai sus nu a mai solutionat nici o alta notificare cu toate ca au trecut 4 ani de zile.
Anterior concesionarii terenului in mod abuziv Guvernul a adoptat Hotararea de Guvern 1223/2001, prin care s-a aprobat infiintarea unei societati mixte intre S.C. Royal Romanian Corporation si statul roman, reprezentat de Ministerul Mediului. Statul roman urma sa vina cu terenul respectiv 198 hectare, iar australianul, actionarul firmei, cu banii.Insa in primavara lui 2002 Guvernul anuleaza acesta Hotarare de Guvern pentru ca peste citeva luni sa adopte Hotararea de Guvern 855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea terenului.Dar atentie, desi in primul caz terenul avea o suprafata de 198 hectare in conformitate cu fisa din domeniul public al statului,in al doilea caz apar numai 183 de hectare.Aceasta diferenta reprezinta tocmai zona de protectie ce trebuia sa existe daca „Amenajarea Lac Vacaresti” era umpluta cu apa.De atunci toata aceasta diferenta de 15 hectare de teren a fost retrocedata catre proprietari .Practic fara aceasta zona de protectie nu mai poate exista nici o amenajare si reprezinta o recunoastere „de facto” a acestui lucru. In plus la adresele proprietarilor prin care solicitau autoritatilor sa prezinte harta „Amenajarii Lac Vacaresti” cu cele 198 de hectare, surpriza mare, nimeni nu are aceasta harta.
In RAPORTUL privind activitatea Ministerului Mediu pe 2006 apare la alte probleme ca: „S-a solicitat instantelor judecatoresti rezilierea contractului de concesiune avand ca obiect terenul aferent Acumularii “Lac Vacaresti”, incheiat in anul 2003, intrucat nici una din investitiile preconizate si asumate de concesionar nu a fost realizata”
In acesta zona de peste 100 ani au trait oameni , care au avut case, gospodorii frumoase,proprietarii au cumparat terenuri, au primit rasplata drept recunostinta teren eroii veterani din primul razboi modial
In concluzie povestea cu zona mlastinoasa se pare ca nu constituie altceva decit o alta incercare de pacalire a proprietarilor de drept a acestor terenuri care timp de 20 de ani sint supusi la nenumarate abuzuri.Se pare ca sub pretextul zonei mlastinoase se incearca sa se trimita in mod abuziv acesti proprietari la Fondul Proprietatea, pentru ca mai apoi sa infloreasca in zona un alt tun imobiliar eventual sub masca unui parteneriat public-privat. Caci este mult mai simplu sa iei cu japca 200 de hectare decit sa cumperi aceste terenuri de la proprietarii de drept.Nu ar reprezenta altceva decit o alta mare ” inginerie financiara” pe care insa romanii au ajuns insa sa le cunoasca destul de bine pe pielea lor: cistiga o mina de asa zisi mari intreprinzatori iar pierderile le suporta milioane de romani.
Terenurile sunt concesionate si luate abuziv fara titlu de catre Statul Roman !!!
In realitate, autoritatile refuza in mod nejusificat sa solutioneze notificarile proprietarilor prin care se solicitata restituirea a terenurilor care le-au fost preluate fara titlu valabil
Proprietarii de drept, care sunt acum mai mult mostenitori, ar trebui sa accepte despagubirea statului si gata. Daca asteapta sa le iasa vreo afacere… atunci e deja problema lor. Mirajul pamantului si al banului le consuma vietile si probabil si banii. De li s-ar da efectiv pamantul inapoi n-ar avea ce face cu el, ar fi si mai saraci. L-ar vinde la primul venit, halal mostenire a eroilor din razboi… Mai bine s-ar coaliza si ar face o donatie statului si gata, cu conditia ca terenul sa se transforme intr-un parc. Macar ar ramane ceva din toata chestia asta.
Articol extraordinar, felicitari! Am ajuns si eu in delta, e un peisaj neverosimil… Ar putea deveni un punct de atractie pentru oras, daca s-ar dori. Insa…