29 februarie, să scriu ceva pe 29 februarie


În ianuarie am publicat cinci articole pe blog (multe pentru tendința ultimilor ani), luna aceasta e primul și ultimul. De câteva zile mă plănuiește ceva, dar sunt leneșă și amân: să scriu de dragul de a scrie (blogul acesta dosit e locul perfect!), dar să scriu organizat la o scandență fixă, să-mi recuperez exercițiul. În februarie am alergat 72km, nu minim 100 cum alt plan dorea de la mine. În ultima zi a unei luni care va dispărea rapid din memorie am ales să scriu pe blog în loc să recuperez 28km în alergare. Am ales o terapie în locul celeilalte terapii.

...citește mai departe ↑

Viața lui Pi, cartea și filmul

viata lui pi

Desigur, nu căutați o aprobare în veridicitatea povestirii și nici în talentul scriitorului Yann Martel care reușește să înfiripe această poveste-parabolă într-un mod natural, simplu, ca dintr-o răsuflare. Descrierile cărții concurează imaginile 3D și sunt la fel de memorabile cu plusul adus de trăirile lui Pi pe care iată, tehnologia nu le poate reda și am simțit că nici nu s-a încercat aceste lucru ceea ce aduce un merit în plus regizorului. Unele cărți sunt pentru a ne aduce un plus de informație, altele pentru a ne transpune în lumea imaterială a întrebărilor și răspunsurilor despre noi și iată că sunt și filme care trec această graniță în era comercialului.

Regizorul Ang Lee n-a făcut din filmul acesta doar o distracție 3D, îți bucură ochii, dar insistă asupra semnificațiilor și dincolo de acele două-trei faze pe care le comentezi cu glas tare pe coridorul îngust al ieșirii din sală, întrebările și magia rămân bine înfipte, cu atât mai mult cu cât lovesc din plin contemporanul: ce ne dorim azi când devorăm știri, când fabricăm știri, când alegem în ce să credem doar pentru că e varianta ușoară, ce ne dorim sacrul poveștii sau profanul, acceptabilul ei??!

Povestea este cea care va merge mai departe și poveștile au acest dar nemaipomenit de a-l păstra pe CE și de-al da uitării pe CUM (altfel spus, semnificația conținutului, nu forma lui).

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 14. Statusuri

Lipsa prietenilor mi-e compensată de susținerea lor mai ales acolo unde mă simțeam mai puțin înțeleasă.

*

Când viața devine plictisitoare e un semn că ceva s-a greșit între timp.

*

Apreciez chestiile bune de prin Montreal, dar la capitolul simțire mă lasă rece. Simțirea e chestie de inimă, stimulul ei e chestie de minte, dar de undeva trebuie și stimulul ăsta să se inspire…

...citește mai departe ↑

Pagina 12