Prima ie – jurnal, lunile V-VI. Râuri

Ce se mai întâmplă cu ia mea? După cum se vede deja, are chip și o jumătate de an de poveste, dar abia de-acum urmează minuțioase împunsături care să o lege, să o întregească, să așeze pe mine toate cele ce-am simțit, gândit, trudit, toate năravurile și virtuțile.

Episoadele anterioare:

• lunile I-II, prima altiță și desenarea încrețului (subaltiță)
• lunile III-IV, încă o altiță și încrețul

28 decembrie – 5 luni

Status: mâneci aproape complete, lipsesc manșetele și încrețul de la bază.

Abia așteptam să termin și ultima subaltiță (încreț nefuncțional) ca să pot însăila în viteză și destul de sumar părțile iei pentru a face o probă. Nu știu la ce mă așteptam, probabil la niște concluzii care să reiasă de la sine, dar nu, se pare că ia își făurește povestea pe parcurs, iar deciziile nu sunt deloc ușoare.

Nu mă așteptam nici să pară atât de mult îngreunată pânza de la câteva zeci de grame de ață și încă mai am de cusut la mâneci. Cumva, motivul ăsta neașteptat, mi-a șoptit că ar fi mai bine să cos un singur râu pe mânecă și nu două sau trei. Nici nu-mi doresc o ie prea încărcată, dar inevitabil va ieși încărcată – doar să cos cheițele (îmbinările) cu alb, însă mai e vreme pentru această decizie.

Proba iei mi-a sedimentat cumva idea că pot ghici cum va arăta finalul, dar nu pot știi nimic sigur de pe-acum. Nu am îndoieli, sigur voi fi mândră de ea, dar există un sentiment în fundal care mă bruiază și încă nu știu ce e.

Am ales să cos râurii cu o secvență verticală desprinsă din altiță, însă de ce mă temeam nu am scăpat: m-am cam plictisit de model. Deseori las lucrul deoparte și mă joc cu Miruna, ea e încântată și tot mai receptivă, astfel că nu doar mă prefac că-i intru în joc, ci chiar mă joc. Sau repar diverse lucruri ce au nevoie de ac și ață, adică orice care să însemne pauză de la ie…

Pentru variație, am început să desenez râurii de pe piept, vor fi doi dispuși simetric față de gura cămășii. Am pornit de la motivele altiței, dar și de la alte simboluri des întâlnite și am scornit ceva unic. Nu-s sigură că e și corect, dar mă simt mult mai motivată să continui așa, să îmi asum imboldul creativ.

Tot la capitolul amprentă personală, mă voi depărta de ia originală în privința modelelor de la manșete, guler, gura cămășii. Acolo sunt detalii care nu ies prea mult în evidență, așa că nu am cum da greș prea tare. Am cules modele de la diverse cămăși de Gorj văzute pe internet, am cercetat planșele de la 1900, am cusut câteva probe căutând să mă regăsesc în simboluri și aștept ziua când voi pune degetul fără ezitare: asta! Evident, nu va lipsi soarele, atât divulg 😉

De cusut, tot în picioare cos, Miruna s-a mai obișnuit cu ideea că jucăria mea e a mea și nu mai vrea atât de tare s-o capete. Era momentul potrivit ca să apară dureri mici dar prezente de spate și de picioare. Nici cu ochii nu stau grozav, ziua e mai scurtă, lumina naturală mai puțină, iar întoarcerea de la pasul 4×2 fire al încrețului la pasul 2×2 fire continuă să mă solicite chiar și după zile bune de cusut. Mă acomodez cam greu.

28 ianuarie – 6 luni

Status: gata și râurii de pe piept, urmează gura cămășii

Dacă las acul jos o zi, zilele de pauză se înmulțesc și apoi mi-e tare greu să mă reapuc. Râurii de pe piept i-am cusut în câteva heirup-uri, însă pauzele au fost totuși folosite pentru documentarea pașilor următori. Puteam coase mai mult, dar a fost o perioadă cu sărbători, vizite și musafiri, ori eu nu țin morțiș să mă retrag într-un colț să-mi cos norma zilnică.

Mi-e tot mai greu să stau în picioare, mă dor tălpile, șalele. Miruna nu mai vrea atât de tare să-mi tragă pânza, iar dacă o las să o atingă, o mângâie. Uneori, când nu are stare, îi dau peticul cu diverse probe cusute și cu tot felul de capete de ață atârnând și e încântată peste măsură. Apoi i-l sustrag pe furiș, ca să am ce-i înapoia data viitoare 🙂

Aș fi putut sări peste toate exersările și probele și căutările de modele (izvoade) și cu siguranță eram aproape gata cu cămașa, a existat această conștientizare și voință de a replica și atât, dar apoi mi-am reamintit că e mai bine ca ea să reflecte felul meu de a fi, cu tărăgăneli, cu inventat, cu abaterea de la „rețetă”. Cam despre asta era vorba când se coseau iile, să reflecte personalitatea purtătoarei, cu atât mai mult cu cât le coseau pentru cel puțin o viață de om.

sinătău – un simplu punct de cusătură oblică la 4 x 2 fire, dar care iese diferit în funcție de cum se ține pânza, de cum se împunge cu acul. După mai multe probe, am descoperit că se coase mai lesne (găurile pânzei rămân neînghesuite) și îmi place cum arată rezultatul final, dacă cos de la dreapta la stânga.

Ce urmează?

Gura cămășii cu feston „puricel” după cheița cu același nume, cu sinătău, cu lănțișor cusut cu mătase, cu râuri mici (încă nu știu ce).
Îi va veni rândul spatelui cu tivire cu găurele și pui cusuți pe lateral.
Manșetele sau brățările și gulerul cămășii – probabil același model.
Încheiatul cămășii cu cheițe puricel, negre.
Încrețirea (ciupagul) pentru guler și manșete prin însăilare la 4 sau 6 fire cu macrame alb.
În funcție de cum se încrețește și așază pânza, poate va mai fi nevoie să lungesc râurii (râurii scurți îmi sugerează zgârcenie, grabă).
Montarea gulerului și a manșetelor.
Spălatul.
Sesiunea foto (sic!).

Estimez încă două luni de muncă.
Gata de ziua mea?!? Să fie oare 15 martie un termen limită mai provocator ca 24 iunie?!? Îmi sclipesc ochii.