Îmi cos prima ie. Sau îmi aplic o doză de terapie. Sau doar pur și simplu îmi îndulcesc maternitatea.
După cămașa mamei Sanda (sat Tehomir, Gorj), o vecină pe care am pomenit-o bătrână de când mă știu și care s-a stins acum vreo 10 ani la 94. Ia model este cusută pe marchizet, material delicat pe care trecerea timpului l-a îngăurit de nu mai poate fi purtat (sau spălat, scuturat etc.).
Am făcut câteva poze când am fost acasă, dar revenind la Brașov nu mi-am mai putut lua gândul de la ie și m-am și apucat de cusut după ce mi-am schițat repede structura de bază a modelului pe foaie de matematică; chiar dacă materialele erau gândite pentru o altă ie, cam amânată ce e drept și parcă nu în totalitate pe sufletul meu, nu m-am putut pune cu patima gorjenească…
Pe 28 iulie povestea a început.
§ După o lună
28 august
Status: prima altiță e aproape gata.
Un ghem de ață e ca și dus, acul și-a pierdut luciul, degetul meu mijlociu are buricul „înflorit”.
Cos în picioare în timp ce copila se joacă în jurul meu. E liniștită că sunt prezentă și își vede de ale ei, eu o supraveghez și intervin când se plictisește de jucării momind-o cu altceva.
Dacă aș sta jos, ar trage de pânză. Așa e win-win.
Cusutul dă dependență; dacă s-ar juca cea mică 3 ore, 3 ore aș coase stând în picioare la fereastră. Cred că cea mai lungă „doză” a avut 30 de minute
Știu deja modelul pe dinafară, însă noi provocări se anunță curând: încrețul, dispunerea râurilor pe mânecă, tivul cu găurele pentru mâneca doi etc.
Am o îndoială în privința autenticității iei model după care cos, dar îmi urmez simțirea și instinctul, doar așa am și început-o. Aveam pânza și ațele pregătite de un an de zile, am tot ales câte un model și m-am tot răzgândit, însă când mi-a picat cu tronc cea hărăzită, am schițat iute pe foaie de matematică, am trecut ața prin urechile acului și n-am pregetat să îl înfig în mijlocul viitoarei altițe.
Am făcut multe greșeli la început, pe unele le-am remediat prin frustranta descoasere, pe altele le-am lăsat mărturie a cusururilor mele, aceleași și în viața de zi cu zi, prezente chiar și la unele hobby-uri gen alergarea.
Cusutul e ca un început de terapie, însă pentru a avea rezultate, trebuie să mai faci și altele pe lângă, cum ar fi să pui în practică chestiile la care te gândești când coși. Partea proastă e că ajungi să nu te mai gândesti la nimic, iar asta poate însemna două lucruri: meditație sau chiul din lumea reală. Hmm… vă spun ce și cum la jurnalul lunii următoare.
§ După două luni
28 septembrie
Status: prima altiță e gata, am tot desenat și redesenat încrețul, probe nemulțumitoare pentru încreț.
Încrețul – această veritabilă piatră de încercare dacă vreau să aibă un aspect compact și uniform.
Ața e cheia, iar eu nu am încă ața potrivită.
Mi-a luat o lună să îl desenez după poza cu originalul. Apoi a urmat redesenarea lui ceva mai compactă căci pe pânză ajungea la 10cm. Acum are 8.5cm.
Am trecut la cusut, de probă, nu pe „curat”, iar probele au relevat o nouă problemă: nu știu punctul de cusătură. Am învățat și asta, chiar nu e greu.
Nu știu de ce, dar iia mea parcă e mai mult o experiență de cunoaștere – cine sunt eu?!? – decât una meșteșugărească.
De pildă, încrețul a revelat tendința mea de mă bloca în ceva și de a rămâne agățată de o idee, asta în loc să iau o pauză, să fac și altceva și să aștept momentul potrivit pentru o revenire mai spornică. Chestie pe care o făceam și pe când lucram. Nu e deloc ok. E mai util să fiu multitasking.
În ultimele două zile m-am deblocat și m-am apucat să fac tivul cu găurele pentru a doua mânecă. Mă simt mult mai bine. Între timp o să fac turul merceriilor din oraș, dacă nu, voi comanda online mătase pentru încreț – căci mătasea se pare că e regina încrețurilor.
Hmm… o să scriu și despre asta: mi se tot sugerează pe grupul Semne cusute în acțiune să schimb pânza, pânză luată anul trecut la reclama apărută pe același grup și anume, „Ioana – alba ca laptele”. Eu înțeleg că a apărut pânză mult mai bună, dar după ce am cheltuit niște bani și am cusut o altiță – în picioare ca soldații de gardă – e greu să mai dai înapoi. Dar na, perfecționiștii au rolul lor, de a menține un standard ridicat, pe când realitatea fiecăruia dintre noi are multe, multe nuanțe.
Am cam puține de arătat după două luni, dar din fericire am mai citit niște cărți și am început altele două.
Cu Miruna e tot mai greu să cos chiar și în picioare, se ridică pe lângă mine și trage de ce apucă, ață sau pânză, iar când vrea ceva și eu o ignor/amân, mă mușcă; locul preferat – în spatele genunchilor…
p.s. Inițial am gândit acest jurnal ca un album privat pe facebook pe care l-aș fi publicat la finalul poveștii, dar între timp m-am tot întrebat de ce privat și de ce nu pe blog. Pe facebook va rămâne album privat până la ultima împunsătură, pe blog e o atmosferă mai intimă, simt că pot împărtăși cu cei câțiva care-mi treceți pragul virtual.
Nici eu nu știu unde va duce această experiență, dacă veți răsfoi grupul Semne cusute în acțiune veți vedea că e mare lucru să coși o ie după canoane (și nu o ie de tarabă), sunt câteva puncte de cotitură (poate chiar și de cusătură) care fac diferența între intenție și finalitate.
Felicitari ! Mi-as fi dorit sa pot lucra si eu o ie pentru mine … cred ca m-ai pus pe ganduri !
Mulțumesc, dar încă sunt la început de drum. Estimez că îmi va lua aproape un an să o termin. Sper ca de Ziua Iei, pe 24 iunie, să o port cu mândrie 🙂
Cât despre cusut propria ie, va veni momentul potrivit, dar nu strică să vă uitați pe grupul și blogul Semne cusute, să vă informați așa la nivel general și să vină pofta 🙂
Tare mult imi place modelul! Abia astept sa vad finalul. Imi inchipui cat este de greu de cusut…ma intreb daca rabdarea ta si cu ia si cu Miruna nu are limite.
Spor la lucru si multa inspiratie 😁
Și mie mi-a plăcut, Aura, a fost dragoste la prima vedere 🙂
Cusutul devine automatism după o vreme, se obișnuiesc ochii și degetele cu acul și pânza, iar răbdarea se transformă în transă.
Miruna însă e copil, cu ea răbdarea trebuie să fie nelimitată și chiar și când mi-o pierd, o recapăt imediat.
Tot ce mi-am propus e să nu treacă zi fără să fac ceva la ie, o schemă, o cruciuliță, chiar și lecturarea experiențelor altora de pe grup etc.
Partea cu agatatul/trasul de ce prinde mi-e ca va fi din ce in ce mai accentuata. Eu i-am dat lui fi-miu panza, ata si ac sa coasa si el da’ el initial nu ca „mami, da’ tu impunge si eu trag” fix ca-n glume doar ca el era serios :))
Am tot purtat „ii” cu ani in urma, chiar daca din cele de panza topita deci comerciale, da – eu le-am purtat sincer pur si simplu pentru material in primul rand ca-i natural si super-comod vara (eh, pe vremea cand traiam in locuri super calde, mda). Din cele traditionale tin minte doar de cand eram mica si cam cu naduf asa ca mereu mi-au parut (inclusiv cele de la gradinita care erau ii pe bune pentru dansurile folclorice si ce ne mai alergau pe acolo)… uriase si grele de ma pierd cu totul in ele ori le car in spinare ca pietroaie. O fi pentru ca-s eu micuta de statura, deh.
In tot cazul, de la tine deci m-am dus sa rasfoiesc „Semne cusute” si mi-a amintit de cartile vechi cu modele romanesti, o trebui sa le caut odata prin pod ori pe unde or mai fi. Inca si mai curios altminteri ca tot de una de Buzau (si numai una) mi-a chiar placut, degeaba am luat altminteri constiincioasa la rand cele de Prahova. Ceva-ceva se potriveste acolo.
In alta ordine de idei: facebook e al lor nu al tau pe cand blogul e al tau nu al lor. Doar zic.
La cele aproape 11 luni ale ei, Miruna nu are cum să primească ață și ac, dar ața i-am dat, însă cea care atârnă de la mine e mai gustoasă. Ba chiar cred că s-a mai lungit câțiva centimetri special ca să ajungă la lucrul meu, iar degetele deja pipăie marginea mesei în căutarea a ceva de apucat.
Bluze am și eu, chiar și două ii oarecum vechi (cumpărate), însă abia aștept să o am pe a mea care va fi oarecum largă și grea…
Succes! 😉
Să fie! Să mențin măcar ritmul ăsta 🙂
am inceput o cusatura (nu ie) pe cand eram insarcinata. am continuat in primele luni ale lui bebe. apoi… nu am mai reusit sa cos nici macar un nasture. asa ca admir foarte tare vointa ta. chiar de nu o vei termina acum, va veni timpul sa revii la tine insăţi şi vei reuşi. mult spor şi succes să ai!
Eu am cumpărat materialele când eram însărcinată, dar nu mă puteam apuca. Ba nu mă regăseam în modelul ales, ba nu aveam starea de spirit. Nu e cel mai spornic moment ales, acesta cu copil mic, dar se pare că funcționează.
Spor și ție!
Savuros! O toamna rodnica!
Să fie! Se anunță o nouă provocare: plictiseala de model 😛
Buna, Claudia! Imi place foarte mult ia ta. Ba chiar eram decisa sa o iau drept muza, dar am zis ca sunt prea „incepatoare” ca sa stric o asemenea muza. Asa ca am inceput una mai usoara.
Te rog frumos, imi poti recomanda un tip de ață pentru încreț decorativ? Mi-ar placea ce au pe siteul semne cusute ) dar nu imi dau seama ce denumire are.
Bună și felicitări că începi o ie! Eu am folosit mătase și de obicei se coase cu mătase acea zonă. Greșeala mea a fost că am folosit un fir prea gros și parcă a ieșit puțin butucănos încrețul.
Pe site-ul semnecusute.ro este și secțiunea de shop, iar de acolo mi se pare potrivită genul ăsta de mătase (sunt mai multe categorii):
Eventual intri pe grupul de facebook Semne cusute in actiune https://www.facebook.com/login/?next=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fgroups%2F224922601040515%2F) și cauți după încreț, mătase, poate afli care e cel mai potrivit fir (de când am cusut eu ia sigur s-a ajuns la materiale mai bune).
Mult succes!
Îți multumesc mult pentru sfat!