Când nu alerg, mă gândesc la alergare
Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.
