Acolo unde săracul nici curtea nu-și mătură

Deschid geamul să intre și aer rece, nu doar soarele. O muscă aterizează pe pervaz și o pocnesc instinctiv, norocul ei că pe drumul caftelii am realizat că nu e nevoie să fac asta cu atâta intensitate, astfel că musca a încasat-o pe jumătate și e încă vie. Un bobârnac bine plasat o trimite de unde a venit și, mioapă fiind, nu vă pot garanta că și-a făcut din cădere rampă de lansare sau doar s-a prăbușit în zăpada îngălbenită de pipi canin din jurul blocului.

O clipă mă gândesc la cruzime, dar ego-ul mi-e salvat de o altă imagine care, culmea, reflectă frustrările nenumite din ultima vreme: uite exact așa sunt noi românii în aceste zile, muște bezmetice puse pe zboruri disperate în mijlocul iernii, făcând anticamera ferestrelor cu interioare calde unde nădăjduim să intrăm fentând atenția pricopsiților cu viața. Că nu e ac de speranță să fim invitați și nici nu ar fi corect, când vom înțelege că locul nostru este exact cel în care suntem, iar de vrem să ne fie mai bine atunci îl facem mai bun.

E atât de multă replică în jur, încât am impresia că la școală am fost învățați cum să ripostăm și nu cum să dezbatem. Nici nici, școala e încă descriptivă și săracă în a trăi prezentul, în a pregăti viitorul. Puțini au opinii, facebook-ul a înlocuit gaura cheii prin care priveam pe casa scării ca orice balcanic respectabil, acum oricum nu ne mai vizitează nimeni fără știrea mess-ului sau a whatsapp-ului și fără notificările minutelor până ajungi la bloc, dar ne-a rămas în sânge să știm ce face unul și altul, că de-aia a zis și papa să terminăm cu bârfa, dar stai! asta se-aplică la alții, noi ortodocșii suntem mai catolici decât papa și n-avem încoronați care să se coboare într-atât să ne spună adevărul.

Da, revin la opinii, ne lipsesc, ne lipsește asumarea lor, ne e frică de judecata celor care dau share compulsiv citatelor sau care respiră stickere cu sclipici pentru fiecare sentiment. Câteodată mă întreb la ce bun să fii liber dacă ideile puține și fixe pe care crezi că le posezi nu sunt alte tale, ci vin de la tv sau din grupul ăla unde-ți reverși anagramat ura ca să simți și tu că aparții de ceva?!? Poate că exagerez, viața e mult mai simplă de atât, nici măcar nu are ferestre prin care să ghicești alternativa caldă din miezul iernii, e doar o întindere prin care treci când mai amorțit, când sătul, când singur, când prins de alaiul celor care știu mai bine încotro e hrana.

Și tot ar fi ce-ar mai fi de n-ar fi acea specie de cârcotaș destructiv care deturnează cam orice mesaj pozitiv sau încercare de coalizare în jurul unui om sau unei idei bune. Acel individ care are pretenția ca un om, dacă tot a avut curajul să se ridice, atunci trebuie să ne rezolve toate problemele că pe adevărații vinovați îi trecem cu vederea, dar pe potențialii salvatori îi ținem sub strictă observație, normal!, acel personaj pentru care o telemea bună nu e destul de bună dacă nu e și urdă și cașcaval în același timp, iar dacă chiar e și una și alta, atunci să fim serioși, omul e vegetarian și nu consumă. Ați prins ideea, e plin de de-ăștia pe care și meșterul Manole dacă-i întâlnea ar fi avut o mare dilemă dacă să o zidească pe Ana în viitoarea biserică sau într-o autostradă, poate chiar o tăia în două să facă și una și alta, iar dacă ar fi eșuat în ambele era perfect, căci asta e dorința eternului odios, să se hrănească din ratări. De aceea chicotește din șezutul adâncit al fotoliului că nici de data asta #rezist-atarii nu s-au strâns cu suta de mii, că milioanele de muște lașe contează, doar ele au clădit țara asta cândva nu-i așa? pe vremea când se muncea și nu se gândea, și doar pentru ele corupția nu e așa o grozăvie ci un merit al celui care a dat din coate și n-a fost descurcăreț doar cu numele.

Realitatea românească e acolo unde săracul nici curtea nu-și mătură, deși încă nu se impozitează o duzină de nuiele legate împreună. Și noi avem mulți săraci, de toate felurile nu vă gândiți doar la bani, sărăciți de lipsa educației și înmulțiți tot datorită lipsei educației, repulsiei față de educație în genere. Nu vom scăpa de săraci, nu-i vom educa, ci ei vor scăpa de noi. Selecția naturală pe ei îi încurajează, noi nu ne adaptăm, de pe corabie mai lesne scapă șobolanul decât marinarul care aruncă apa peste punte cu fărașul.

E mare lucru să fii indolent de niște ani buni încoace, să trăiești în bula lui „Mie nu mi se întâmplă”, să crezi că nimicurile nu au putere când manipularea și prostirea în masă prin nimicuri sedimentate se propagă, să nu observi că elita morală a tot fost strecurată de 70-80 de ani încoace și a rămas prea puțină măduvă în coloana vertebrală a poporului, de aici și conducătorii asezonați unei majorități pentru care exigența e bau-bau curat.

Și totuși, generalizarea e ceea ce ne omoară zilele acestea, și când e vorba de alții, dar și de noi. Într-un an al Centenarului Unirii, soluția pentru neamul rămas acasă nu e unirea angro, ci individualizarea asumată, să ne rupem de clișee, de tipare, de așteptatul în penumbră, să nu mai fim legiuni de turme, roiuri, cârduri, gloate, bule, ci un cetățean plus un cetățean plus un cetățean plus… Dar ești un cetățean? vrei să fii unul? sau doar vrei să pleci acum sau atunci când nu se va mai putea face nimic?!?

Mulțumesc că ai citit până aici. Puteam scrie mai lesne o poezie, câteva versuri albe despre o anonimă muscă disperată, puteai să citești sau să faci ceva cu adevărat constructiv și acum chiar ai un motiv bun să începi (sic!).