meet the sun
Căutând sălbăticia într-o tură pe două roţi am ajuns din nou în canionul Rusenski Lom şi în Parcul Natural cu acelaşi nume pe care vecinii noştri bulgari îl au la sud de Dunăre, “peste gârlă” de Giurgiu. A ieşit o tură frumoasă, aşa cum sunt toate între prieteni, dar şi noi descoperiri despre lume şi noi înşine.
Deşi sunt născută primăvara, îmi număr anii mai mult toamna odată cu schimbările cele mai mari din viaţa mea. Şi uneori îi scad anii, nu doar îi cresc, iar numărătorile nu sunt neaparat din unu în unu.
Din vopselele clasice şi pastelate de galben, arămiu, roşiatic ale toamnei, a curs şi un pic… de roz. Pe câmpurile unde iarba aşteaptă să guste prima brumă, pe sub pădurea ce îşi aşteaptă rândul la coafor (sau la frizer, după caz), pe lângă potecile ce uită praful verii, îşi fac loc, ca în fiecare an, flori firave, delicate, gătite ca de un bal diafan la care vor participa semeţe fără de şal pe umeri.
Vor cădea răpuse de frigul vreunei nopţi, de bruma rece a vreunei dimineţi, vor trimite alte surate în lumină când soarele va străluci cu putere în vreo zi, vor sta plecate sub prima zăpadă şi se vor dizolva subţiindu-şi culoarea până când nimic nu le mai trăda efemera existenţă.
Într-un fel sunt doar brânduşe de toamnă. Sau sunt parte din povestea naturii care ne aminteşte an de an câtă frumuseţe e în jurul nostru, câtă culoare, generozitate, câtă acceptare a mersului lucrurilor, câtă putere. Da, şi mai ales putere! Pe toate acestea le avem şi noi oamenii înăuntrul nostru şi spre deosebire de brânduşe, noi nu suntem robii unui singur anotimp.
După ce ieri am vizitat fugar și la obiect Praga, subiect asupra căruia voi reveni (probabilitatea e destul de mare) cu poze și impresii, azi am planificat o mică tură de alergare. Pe la 12 am părăsit hotelul (sună de parcă aș fi făcut-o sub acoperire) și m-am întreptat către locul de muncă. Nu, nu muncesc duminica, dar de acolo am înțeles că începe un parc și o rută marcată pentru bicicliști și… alergători. Cerul avea câteva pete de albastru și undeva în depărtări, blocurile străluceau în soare. Mi-a mai crescut inima în piept, vă spun drept…
toamna înseamnă struguri printre frunze arămii, trandafiri trişti, tufănici vesele sau oameni ce-şi încheie socotelile cu vara; toamna mai poate însemna roade coapte strânse laolaltă de toate formele şi mărimile, dar şi miracole de prun înflorit, contraste ce ne pun pe gânduri sau pilda unor flori pe care anotimpul rece şi bruma nu le opresc să înflorească până la ultimul boboc şi peste toate, dar nu ultimul, timpul ce ne priveşte din colţul său prăfuit de pod, unde lutul capătă încă forme rotunde şi amintiri ale oamenilor ce nu mai sunt…