Începusem să cred că am uitat să plătesc vreo taxă de n-am parte de soare la cehi. Când să se împlinească săptămâna de cer plumburiu de carton, cum îmi place mie să alint plafonul impasibil de nori, s-a întâmplat minunea.
După ce ieri am vizitat fugar și la obiect Praga, subiect asupra căruia voi reveni (probabilitatea e destul de mare) cu poze și impresii, azi am planificat o mică tură de alergare. Pe la 12 am părăsit hotelul (sună de parcă aș fi făcut-o sub acoperire) și m-am întreptat către locul de muncă. Nu, nu muncesc duminica, dar de acolo am înțeles că începe un parc și o rută marcată pentru bicicliști și… alergători. Cerul avea câteva pete de albastru și undeva în depărtări, blocurile străluceau în soare. Mi-a mai crescut inima în piept, vă spun drept…
De fapt nu era nici un parc, doar un pod ce dă bine aspectului stradal și care se continuă cu o șosea mărginită de… câmpuri încă verzi. După pod mă aștepta însă un drum lung lung, un panou informativ în cehă only și un chef de treabă. Asta fiind, am pornit. În căști, Phoenix și ritmurile nebune… Mare greșeală să încep cu Mica țiganiadă… Pentru voi am păstrat melodia cu care s-a încheiat alergarea mea, Toamna.
Alergarea s-a făcut nu pe oriunde ci pe Aleea Kilometrovka, lungă de 1070m, mărginită de copaci tineri sau bătrâni de vreo 200 ani, construită pe la 1892 pe motive de stopare a aluviunilor aduse de râul Mze și declarată monument al naturii din 1987, pe bune dreptate zic eu (asta dacă google translate și-a făcut bine treaba și-am înțeles ce trebuia).
Alerg spre zona însorită. Faină aleea asta, dar s-a terminat repede. Am găsit un mic parc, un fel de pădure în pantă prin care am început să dau ture că prea era faină alergarea prin frunze. Noroc că pantele sunt scurte că începusem să mă simt ca la munte. Pilsen-ul ăsta e plin de coline și nu trebuie subestimat. Cum era totul numai soare, cel albastru și frunze galbene, am mai stat puțin să-mi trag sufletul din căldura toamnei, ca un pui de găină fără cloșcă…
Evident am pornit înapoi. Aleea are un kilometru, iar eu alerg distanța asta în maxim 4-5 minute, adică mult prea repede căci ajung la capăt, sunt frântă și mi se pare plictisitor să repet aceeași tură. Mă așez pe malul lui Mze ăsta, apa vuia tare plăcut, stau la soare și privesc pe malul celălalt la clădirea în care lucrez. Din câte am înțeles este o clădire veche și faimoasă (nu sunt oare cam toate pe aici prin Pilsen??!), o fostă moară pe sub care trece o ramură a râului, dovadă că un mecanism vechi de la 1900 încă mai învârtește apa pe post de exponată vie de muzeu.
M-a cam luat frigul și am mai dat o tură de alee înainte de a mă retrage spre homel (home + hotel) fiind pe deplin mulțumită de tură și de vremea în sfârșit, pe gustul meu!
Am făcut și câteva poze cu telefonul (cum aș putea să mă abțin??!) și mai jos, am scris și câteva concluzii.
Aleea Kilometrovka
soare!
pe malul Mze-ului, în stânga e un pic din clădirea unde lucrez
Mze-ul cel zgomotos, dar foarte relaxant…
Impresii și concluzii:
1. La cât de sportiv e îmbrăcată lumea prin oraș (windstopperele de pildă sunt haina lor preferată) și la câte magazine cu echipament sportiv sunt pe toate drumurile (cam cum sunt la noi magazinele gen 3.9 sau 15 lei), mă așteptam ca aleea să fie plină de oameni ieșiți la alergat sau la biciclit. A fost însă aproape gol, cu excepția a doi-trei pensionari ce se plimbau…
2. Ce bine e fără câini! Nici nu vă puteți imagina! La un moment dat sunt niște căsuțe de vară, curți sau pur și simplu zone mai sălbatice, care în România sunt guvernate fără probleme de patrupede dispuse să-ți taie calea. Mi-a tresărit inima de câteva ori când vreo pasăre a zburat din tufișuri, dar mi-am repetat de câteva ori „aici nu sunt câini!”. Ce să-i faci, mi-au dresat reflexele prea mulți ani câinii de acasă…
3. Dacă oameni și câini nu-s, poliție e. Patrule destul de dese, ca prin tot orașul de-altfel, sunt la datorie chiar și pe ulițe sau alei. Mai mult de atât sunt și foarte zeloși în a-și face datoria, dovadă că era să luăm amendă zilele trecute traversând o stradă îngustă din parcarea mall-ului pe lângă trecerea de pietoni…
Splendida descriere! M-am simtit ca intr-un goblen cu moara care m-a acceptat in peisaj!
Succes pe cararile tale! Noi te asteptam la Soseta cu Povesti cand vrei sa iti odihnesti sufletul si mintea! Cu drag, La Fee
Hei, dar nu stiam ca te-ai mutat la Praga. De cand?
Neaparat sa profiti de zilele frumoase de toamna care ti-au mai ramas in fata. Si sunt sigura ca venirea iernii iti va arata o alta fata a orasului
@Geocer: nu la Praga, in Pilsen pret de cateva luni – sper eu cat mai putine. Am deja o saptamana de cand sunt aici.
@LaFee: Multumesc, ma bucura mult vizita ta! Cum am putin timp liber, o sa dau un ochi Sosetei, nu de alta, dar imi plac mult sosetele – tin de cald si-mi place caldura 😉
@Mike: profit cum oi putea, bine ca a iesit soarele ca altfel… parca era noapte continua (ziua un fel de noapte alba) care imi taia orice elan… (inclusiv pe cel de munca ;)) )
multumim pentru plimbare. Frumose fotografii, mi-au incantat privirea