[Jurnal în mișcare 10’24] Sicilia. Din nou voluntar. Tot alergarea mă scoate din ceață

speranta regasire soare prin ceata

A fost atâta ceață pe vale în ultimele două săptămâni că am și uitat cum a început luna (cu lunga vacanță a Mirunei). Mini escapada din Sicilia pare deja îndepărtată, iar cea de Crăciun se cere pregătită. Între vacanțe se întâmplă doar job, școala și activitățile copilului, rutina de familie sau din gospodărie (ah, ultima chiar e pierdere de spirit și de timp…) și, din fericire, câte o ieșire pe munte. Când mai e și câte-un concurs, parcă se adaugă un tril monotonei melodii, iar alergarea, oricum mereu prezentă, își animă pasul. Altfel, când majoritatea încheie sezonul, mai sunt și unii ca mine care abia încep.

*jurnal cu multe poze: mare, munte, alergare, concurs; și natură

Strava zice că în octombrie am alergat 193km cu 4000m+ și am drumețit 44km cu 1500m+. Am fost din nou voluntar la cursa locală Altstätter Berglauf și, la rândul meu, m-am înscris la o alta: Frauenfelder Marathon 🙂

17 noiembrie mă așteaptă cu 42km și 600m+ pe dealurile cantonului St. Gallen (pe unde-și iau femeile – frauen, câmpurile – felder). Va fi primul meu maraton aproape plat, după ce am atins această distanță doar în curse montane, mult mai lungi și cu diferență de nivel considerabilă.

Psihic, mă simt pregătită pentru maraton. Ca de obicei, traseul m-a ales pe mine: nu se repetă (multe maratoane de șosea având x runde), nu e complet plat, nu e complet urban, mai degrabă rural aș zice, are și poteci, trece prin păduri etc.

Fizic, sunt pregătită să duc distanța. Probabil vremea o să-mi displacă, totuși noiembrie… Probabil o să am crampe musculare după kilometrul 20, când corpul se va prinde că „nebuna” a depășit kilometrajul uzual.

Planul? fiecare 10km sub o oră ca să iasă totalul sub 4 ore. Geluri, hidratare, câteva secunde de stretching dacă trebuie, poze dacă cere peisajul, muzică, haine potrivite, pauze scurte în checkpoint-uri etc. Poate apuc să-mi iau și încălțări…

Antrenamentul? Cu trei săptămâni înainte, îmi rămâne să mă bazez pe forma actuală, una de care nu-s mândră, da-s încrezătoare. Știu că pot duce, am această încredere. Mai departe, mi-am schițat mental zilele de antrenament, luând în calcul jobul, dinamica în familie, alergarea cu MILA de miercuri.

Apoi, l-am întrebat și pe ChatGPT ce părere are, ce-mi sugerează. Așa, de fun. Evident că i-am descris cât alerg săptămânal, ce PB-uri am pe 10km și 21km. M-a nimerit la fix, doar că-mi pusese intervalele marțea, nu miercuri. El crede că pot termina în 3h30, garminul în 3h49, iar eu… undeva la mijloc. Vom vedea.

Update: a ieșit 3h46min și o poveste pe cinste.

*

29 septembrie – 3 octombrieSicilia – jurnal doar foto 🙂 Impresiile după doar cinci zile nu le consider relevante, aș mai merge, tot așa, în extrasezon, mi-au priit aerul și apa mării, nu mi-au plăcut traficul sau prea multele gunoaie; ar trebui interzise croissantele (mult prea bune! au crescut standardul și cifra pe cântar).

*

12 octombrie, drumeție din satul lui Heidi (Maienfeld, Heididorf) până la Cabana Heidialp (10km, 520m+). Am fost o trupă destul de mare, cu suficienți copii (șase) ca să fie timp și pentru părinți (sic!). Cu fetițe de vârsta ei în jur, Miruna a avut nevoie de noi doar pentru apă, mâncare și ținut hainele.

Am început cu vizitarea satului lui Heidi, locul în care se desfășoară acțiunea în cartea autoarei elvețience Johanna Spyri. Povestea fiind una inventată, probabil locul a fost doar o sursă reală de inspirație (casa, școala, primăria etc. sunt clădiri reale care au fost cuprinse în acest proiect, conservate și de ceva timp, valorificate – e multă lume care vizitează). Eu l-am privit ca pe un mini muzeu al satului elvețian și mi s-a părut foarte natural și complex documentat.

Din filmele făcute, câteva au secvențe și în Maienfeld, dar locul nu este nici pe departe la fel de scenic ca altele din Alpi. Traseul până la Heidialp a fost oarecum anost, dar căbănuța are un farmec aparte, aerul acela de clădire cu adevărat veche și gazde prietenoase. Deși aveau mese doar afară și era vânt și frig, ne-au adus perne și pături și ne-au servit cât de repede s-a putut, în timp ce fetele au luat o carte cu Heidi și au citit.

Eu mi-am primit cafeaua mult așteptată (Kaffee fertig) și am aflat că „fertig” (gata) vine de la Schnapsul din ea. Confirm că se poate combina cofeina cu țuica și că ușoara amețeală de la început nu s-a propagat până la sfârșitul băutului rapid… că se răcea licoarea.

*

20 octombrie, Alpstein, 16km, 1100m+, o tură veritabilă de alergare montană cu Monica.

*

26 octombrie, Altstätter Berglauf, voluntar în echipa care s-a ocupat de traseul cursei de 10km cu 600m+. Concursul e de tip vertical, deși nu e foarte abrupt, fiind o urcare continuă din Altstätten până la stația de tren Rietli. Evenimentul susține importanța acestei linii de tren cu cremalieră în viața comunității, după ce s-a anunțat că va urma desființarea ei în viitorul apropiat. Concurenții și însoțitorii primesc bilete gratuite și cred că asta dă evenimentului un farmec aparte.

Ca voluntar, experiența a fost asemănătoare celei de anul trecut, dar cumva nouă, poate și din prisma vremii care n-a mai fost o provocare, ci o plăcere. Ca alergător, e cel puțin interesant să fii și în această ipostază, iar eu una mi-am dorit să-mi fac partea cât mai bine: nemulțumiri pot întotdeauna exista, dar rătăcirile mi se par traumatizante, indiferent a cui e vina (concurent neatent, marcaj nepus sau marcaj sabotat).

Altfel, eu consider că m-am implicat în ce-a fost mai frumos, traseul. L-am parcurs de trei ori: vineri după-amiază cu Lorenzo, Ștefan și spre final cu Paolo; sâmbătă dimineața cu Paolo ca să verificăm că toate marcajele sunt la locul lor și sâmbătă după-amiază pentru a le strânge.

Și nu, nu m-am plictisit, la fiecare trecere peisajul a avut ceva nou, mai ales la granița dintre ceața de pe vale și soarele de pe platou, unde spectacolul razelor prin pădure și atmosfera de toamnă au ajutat la vremea perfectă pentru concurs (după ce anul trecut, fiind în noiembrie, s-a lăsat cu ninsoare peste noapte).

N-am fost în miezul lucrurilor și n-a trebuit să vorbesc în germană mai deloc (fiind un grup majoritar de expați, s-a vorbit în engleză), dar am avut și partea mea de socializare și înainte de start și după ce am ajuns și eu la finiș (imediat după ultimii concurenți pe care i-am însoțit 99% din drum).

*

27 octombrie, Davos, plimbare-drumeție, cât să ne facem o idee cum arată locurile, într-o zi cu soarele în nori, copil parțial năzuros și nici noi cu prea multă tragere. Monica și Ștefan au alergat cu rândul, noi ne-am mulțumit cu o tură prin pădure pe lângă lac și un prânz la Backärei. Mai sunt și astfel de zile, neproductive, insist să le amintesc pentru a păstra echilibrul în impresii.

*

Galeria ici-colo

Câte poze să mai pun? Toate câte sunt pregătite.

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *