Pași în doi, Saxer Lücke la crepuscul

Alpstein saxer lucke

Mi-era dor să mergem împreună pe munte, doar noi doi. Chiar și câteva ore. Chiar și cu primii kilometri ”pe fugă”, cu țânțarii la ureche și tăunii împrejur, că la șapte-opt seara eram ultima ofertă a zilei. Chiar și cu toanele ploilor de vară care te pot ocoli sau te pot trimite acasă.

Mi-era dor de o mini aventură. Pasul Saxer Lücke e prima idee – hai! Gândul a încolțit imediat ce am aflat că Miruna va dormi cu clasa la o fermă și că vom rămâne, pentru o seară, singuri. Simțeam nevoia să o petrecem într-un mod special și ne-a ieșit, chiar dacă nu s-a întâmplat planul de acasă, ci ca-n viață: nu te pui cu natura și nici cu instinctul părintesc.

...citește mai departe ↑

Pe lângă Viscri pe două roți

Ultima postare din categoria Povești cu bicicleta e din 2015 și va deveni curând penultima pentru că anul acesta Juliet-a mea a strâns mai puține pânze de păianjen ca în ultimii cinci. După câteva ture prin cartier prin care să (mă) conving că-mi doresc suficient de mult să revin pe două roți, am ajuns la concluzia că o bicicletă mai ușoară mi-ar da mai multă încredere în mine și aș putea aborda și potecuțe sau forestiere, nu doar asfalt. După cum mă știți, scopul meu este obsesiv același, să ajung în natură, în zone mai neprietenoase mersului pe jos.

...citește mai departe ↑

Marathon 7500, doar „O dată la Omu”

concurs in familie Marathon 7500

Să alerg alături de Andrei la Marathon 7500, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet.

...citește mai departe ↑

Primăvara ta începe cu mine

Brasov-Tampa-04.jpg

Stau, deoparte, focul arde, prietenii mei sunt veseli, sticlele plimbate din mână în mână își schimbă misterios forma și culoarea lichidului, iar prăjiturile dispar cât ai zice „astea cu ce sunt?”. Noaptea e cuprinsă între portocaliul înroșit al flăcărilor și conformația stelelor începutului de aprilie. Mă simt înrădăcinată, sentiment nou și ciudat, îndelung frământat în gânduri ce nu mai au nevoie azi de exprimare; focul mi-aprinde picioarele și mă bronzează asiduu cu cea mai liniștitoare dintre lumini. Zâmbete, în jurul meu zâmbete ca o îmbrățișare în care până și miezul nopții e tentat să piardă noțiunea timpului.

...citește mai departe ↑

Pagina 12