Două prietene prin Alpi – traversare de la Kandersteg la Interlaken

Grauseeli drumetie Eiger Jungfrau

De câte ori privesc bronzul intens de pe picioare, îmi amintesc de tura noastră. Nicio zi de vară nu a lăsat urme atât de bine definite ca cele trei zile de septembrie pe care le-am umblat fericită prin Alpi alături de prietena mea. Cu urmele lăsate în articulații și mușchii mi-e cam rușine, m-am dezvățat complet de căratul unui rucsac cu de toate, însă cu ce am rămas în suflet am devenit de-a dreptul ultra protectoare. Ca și unele tristeți, unele bucurii ne sunt atât de pure că nu vrem să le împărtășim.

După trei săptămâni, mă așez totuși la scris, cu recunoștință. Prietenia, familia, sănătatea, chiar și potecile, toate au de-a face cu oamenii și au nevoie de oameni pentru a trece munții. Munții de dor, munții de piatră, văile rutinei, culmile revederilor cu cei dragi, morenele deznădejdii, piscurile reușitelor, hăul deciziilor fără fund, dar mai ales, pădurile labirint, unde uiți cât de scurtă poate fi viața și că nimic nu trebuie amânat!

Dacă am învățat ceva din această incursiune în Alpi, este că pentru o prietenie cât o viață se poate aplica metoda elvețiană: îi umbli cărările an de an, refaci treptele după fiecare iarnă, întinzi o coardă unde nu se poate fără, iar la capăt, ridici din amintirile împreună, o cabană.

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

cort in Șaua Strunga

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

...citește mai departe ↑

Piatra Craiului – nordica prin nori, capre negre și o noapte de pomină

Piatra-Craiului-Nordica-7318.jpg

La capătul unui marș lung cât o zi de vară, pui cortul chiar pe creastă, cu răsăritul într-o parte și apusul în alta, capre negre se apropie curioase, vântul începe să rostogolească norii la picioarele tale și iarba înaltă foșnește de parcă armate de picioare imaginare ar umbla-o, luna se ridică peste Bucegi de începi să vezi ca ziua spinarea de dinozaur a crestei Craiului, mai târziu, abia îți găsești un loc de contorsionat trupul istovit printre pietrele de sub cortul montat cu maximă îngăduință pe terenul nepotrivit, iar vântul ce pare să facă parapantă din cort se oprește două secunde, suficiente însă pentru a spera în nesomnul tău că poate s-a oprit și, abia atunci, șuieratul turbat din înaltul cerului se prăvălește peste tine și într-a treia secundă cortul redevine o barcă în furtuna ierbii…

...citește mai departe ↑

Pagina 12