KM Vertical Bâlea 2021. Cel mai greu kilometru, ultimul
Ziua în care n-am urcat pe podium, dar am câștigat atât de multe. O cursă intensă pe zăpadă.
Ziua în care n-am urcat pe podium, dar am câștigat atât de multe. O cursă intensă pe zăpadă.
Deşi sunt născută primăvara, îmi număr anii mai mult toamna odată cu schimbările cele mai mari din viaţa mea. Şi uneori îi scad anii, nu doar îi cresc, iar numărătorile nu sunt neaparat din unu în unu.
Mi-e clar ca nu va exista o pregatire serioasa nici pentru acest maraton, dar cred ca se pune faptul ca psihic ma tot pregatesc pentru el si ca incerc sa ingras porcul in ajun desi stiu ca nu poate. Cred ca si aceasta postare e tot una de (auto)incurajare si poate un mesaj pentru cei ca mine: nu sunteti singuri 😀
De cele mai multe ori scriu pe blog despre cum a fost în tura pe munte, în tura de biclă, la concursul X şi altele de gen. Foarte rar scriu înainte, poate şi pentru că nu mi se pare o informaţie necesară cuiva.
Pentru că experimentez o stare nouă, m-am decis totuşi să scriu, mai ales că mi-am lămurit mie o anumită curiozitate.
Mâine o să merg la un concurs trăsnit în felul său, tot alergare montană nu vă gândiţi la altele…
E încă proaspătă experienţa de la maraton, şi mai proaspătă cea de la tura de bicicletă de aseară şi citind tot felul de jurnale de călătorie pe net (drumeţie, bicicletă, alpinism) m-am simţit încolţită de conturarea propriilor vise.
Poate vă aşteptaţi la ceva măreţ, însă eu, parcă pentru prima oară împăcată cu mine însumi, nu-mi doresc decât să fac cât mai multe lucruri, cât mai diverse, fără a atinge performanţe, fără a căuta să depăşesc neaparat nu ştiu ce limite, fără a dori să impresionez, să frapez, să strâng lauri. Cu alte cuvinte, să fac lucrurile care-mi plac fără a le transforma în ambiţii.
Cam tot ce visez e însă legat de munte şi lista e cât se poate de simplă (trăirile o vor face însă deloc banală)…